Când am analizat felul cum văd eu dezvoltarea personală și cum mă raportez eu și alte persoane la ea, am crezut că am descoperit niște etape.

Mi-am dat seama totuși că nu reflectă neapărat realitatea, pentru că ceea ce descriu eu în acest articol nu reprezintă niște pași în dezvoltarea personală a unui individ (deși pot fi ușor confundate cu niște pași), ci mai degrabă niște paradigme de importanță deosebită în progresul unui om interesat de self-improvement.

Motivul pentru care dezvălui această generalizare este că simt că dezvoltarea personală are mai multe fațete și că fiecare servește alt scop, în funcție de cum ne raportăm noi la un concept și de nivelul de cunoștințe pe care îl deținem despre acel concept.

Eu am identificat 6 paradigme, care cred eu că ar putea fi descrise destul de specific, în ideea că pot fi considerate niște tipare.

Dacă tu crezi că ar fi și altele, mi-ar plăcea să aud părerea ta printr-un comentariu la acest articol.

Totodată, mi-ar plăcea să dezbatem un pic caracterizările pe care eu le fac, pentru că aș vrea să le surprindem cât mai bine, să le corectăm dacă este cazul, astfel încât să putem crea o resursă cât mai utilă.

paradigme

Paradigma : Dezvoltarea personală e o chestie cool

Este perioada în care faci dezvoltare personală pentru că toți din jurul tău o fac și nu vrei să rămâi pe dinafară.

Pentru tine sintagma “dezvoltare personală” nu are încă un sens, ci mai degrabă e una dintre acele chestii pe care trebuie să le faci neapărat că sună bine.

Nu consider neapărat că motivația ta e una superficială, ci cred mai degrabă că încă nu ai reușit să definești/descifrezi ceea ce înseamnă sau ar putea însemna pentru tine:

Îți cumperi probabil primele cărți de dezvoltare personală și citești pentru prima dată mai pe larg despre inteligență emoțională, Dale Carnegie, gândire pozitivă și time management.

Începi să te iei după ce citești și aduci des în discuție conceptul, cu gândul de a afla chestii noi de la persoane care s-au “apucat” înaintea ta, bloggeri sau oameni de succes pe care îi stimezi.

Paradigma: Dezvoltarea personală e subiectul ce mă entuziasmează

Este perioada în care deja începi să aplici ceea ce citești și ai avut primele reușite.

Simți că te-ai mai maturizat un pic și că începi să vezi lucrurile un pic diferit.

Vocabularul tău de termeni self-help se îmbogățește cu “obiceiuri”, “mentalitate”, “ancore”, “asertivitate”, “proactivitate” și alți termeni asemănători.

Erau probabil cuvinte pe care le foloseai și înainte, dar acum sunt ca niște cuvinte-declanșatoare pentru tine, repetându-le în diverse situații în care ai ocazia să vorbești.

Dacă ai un interviu, foarte probabil o să te caracterizezi ca fiind o persoană pasionată de dezvoltare personală.

Când o fată/un băiat pe care o/îl placi spune că îi place un autor de dezvoltare personală despre care tu ai auzit, încerci să faci schimb de păreri și să îi arăți cât de bine știi filosofia respectivului autor.

Când te afli la acest nivel riști să enervezi anumiți oameni cu entuziasmul tău și o să îți auzi primele păreri negative de la oameni care cred că tu ai luat-o ușor pe arătură și că ar trebui să faci alte chestii în timpul liber.

Paradigmă: Abordarea Minimalistă/de Simplificare

Îți dai seama că unele obiceiuri sau lucruri din viața ta te cam țin pe loc, așa că începi să elimini din ele.  Îți simplifici rutina, încerci să reduci totul la câteva obiceiuri de bază, încerci să îți găsești un focus.

Începi să fii pasionat de teorii de gândire contraintuitivă, de concepte orientale (Zen, Feng Shui, Budhism, meditație) și începi să aspiri la ceva mai înalt.

Munca pe care o duci la nivel personal este una de simplificare a stilului de viață și de concentrare pe ceea ce tu consider a fi “esențialul”.

Simți probabil nevoia de ordine și de organizare și începi să te observi mai mult și încerci să te vizualizezi cumva dintr-o perspectivă gen “narator la persoana a III-a”.

Observație/Introspecție, eliminare, secvențiere, repetiție reprezintă probabil etapele metodei prin care tu îți îmbunătățești viața de zi cu zi.

Mulți dintre cei care sunt pasionați de dezvoltare personală încep să își deschidă un blog în acest moment, dacă nu s-au simțit îndeajuns de curajoși atunci când au atins nivelul entuziast. Blogul nu este neapărat despre dezvoltare personală, ci mai degrabă oportunitatea de a împărtăși cu alții, diferite gânduri și idei.

Motivul pentru care îți deschizi un blog, este pentru că simți că poți să îi ajuți pe alții așa cum te-ai ajutat pe tine și pentru că simți că poți să oferi ceva ce alții caută.

Paradigma: Caut să îmi explorez latura spirituală

O văd ca fiind  o perioadă foarte bine conectată de paradigma minimalistă, pentru că necesită multă introspecție și întrebări puse la tot pasul. Mulți le-ar considera inseparabile.

Probabil în momentul ăsta ești fascinat de modele mentale, oportunități de a schimba lumea sau lumea din jurul tău și de dorința inerentă de a îmbunătăți viața altora.

Chiar dacă atenția ta nu este neapărat îndreptată spre a-i ajuta pe ceilalți, speri ca prin puterea exemplului personal, să ai o influență pozitivă asupra celor din jurul tău.

În acest punct, simți că ai un control mai bun asupra emoțiilor și că gândești un pic altfel.

Tinzi să vorbești un pic filosofic și să ai la baza acțiunilor tale niște principii/valori/direcții mari care te ghidează în deciziile tale, de la cele mai simple, la cele mai complexe.

Ai un ritm, ai direcție, simți că ai și momentum.

Simți că de acum înainte viața ta nu poate deveni decât mai bună.

lebada

Paradigma: Experimentele pe care le fac mă ajută să mă redefinesc

Îți dai seama că dincolo de toate conceptele despre care citești și despre care înveți, important este să câștigi inteligența practică și să ajungi la un set de obiceiuri care să îți permită să te numești un om complet.

Începi să citești mai mult despre oameni extraordinari, despre crearea de noi obiceiuri, despre predilecții cognitive și începi să îți dorești mai mult de la viață.

Îți dai seama că ai atât de multe lucruri la care poți să lucrezi și încerci să te schimbi puțin câte puțin.

Maraton, slăbit, dormit eficient, bani făcuți pasiv, sunt idei pe care acum vrei să le pui în practică, dacă nu le-ai pus deja.

Din toate experimentele pe care le faci, realizezi că tu câștigi ceva ce mulți oameni nu dețin: auto-control.

Auto-controlul îți permite să zici “nu” când 99,99% dintre oameni ar zice “da” și să zici “da” atunci când aceiași oameni ar zice “nu”.

Paradigma: Statutul de Guru

Este ultimul nivel pe care îl poți experimenta. Ceea ce cred eu despre acest statut este că îți este acordat de către oameni, nu ți-l poți oferi singur.

Nu te poți numi “cel mai cel” de unul singur.

Totuși, cred că și dacă mai mulți oameni îți acordă statutul de guru, tu ar trebui să fii sceptic că ai fi unul.

Ești foarte probabil un om care trăiește din propria pasiune și care folosește timpul ca pe o unealtă strategică.

Ești atât de bun încât ai putea să scrii o carte și chiar ți se oferă ocazia de a scrie una.

Probleme care pot apărea pe parcursul tranziției între paradigme

Riscant mi se pare să cauți să te grăbești să sari dintr-o paradigmă în alta, fără a o explora îndeajuns. Mi-e greu să vorbesc de un ritm propice de a evolua sau de a trece de la o paradigmă la alta, pentru că fiecare om este diferit și intră în contact cu self-help-ul la o altă vârstă sau într-un alt moment al vieții lui.

Totuși cred că graba strică treaba, în ideea că tu ai crede că ești la nivelul minimalist, sau cel puțin așa te apreciezi, când tu de fapt arunci jumătate din salariu pe chestii de care nu ai nevoie, ai mai multe vicii decât prietenii tăi și ești mai dezorganizat decât cineva care nu a auzit niciodat sintagma “time management” și nici nu a citit o carte pe acest subiect.

Cred că în loc să te concentrezi pe cum să avansezi mai repede, important este să te concentrezi spre a fi sigur că nu sari o paradigmă care te-ar ajuta să fii un om mai bun.

Cred că toate paradigmele merită explorate, una câte una, un timp de 6-12 luni primele 3 niveluri și minim 12 luni fiecare dintre ultimele 3. Poate chiar mai mult dacă simți că ai mai multe de câștigat din timpul petrecut într-o anumită paradigmă. De asemenea paradigmele acestea pot fi explorate și în paralel, astfel că în timp ce experimentezi tu să explorezi și partea spirituală din dorința de a-ți stabili o filosofie, dar și obiceiurile necesare să o întreți.

După cum vezi, procesul de dezvoltare pe care eu îl descriu eu este îndelungat, nu de pe azi pe mâine.

Cel mai periculos lucru care eu cred că s-ar putea întâmpla este să sari direct la statutul de Guru.

Indiferent că ești tu trecut la statutul ăsta de către prietenii tăi sau te treci tu singur acolo, ai ocazia să faci foarte mult rău.

Un Guru are influență asupra viețile celor pe care îi sfătuiește. Dacă îi sfătuiești prost pe cei din jurul tău, vina e mai mult a ta, decât a celor care îți aplică sfaturile.

Înainte de a convinge un om să îți aplice sfaturile, concentrarea ta ar trebui să pice pe educarea omului respectiv să fie îndeajuns de abil încât să fie sceptic și să reușească să gândească pe cont propriu. 

Un om nu ar trebui să îți aplice sfatul orbește niciodată, oricât de cool ar fi, pentru că orice sfat trebuie adaptat.

Ce nu surprinde generalizarea mea

Nu surprinde:

  • experiențele negative
  • platourile.

Totuși, evident și ele fac parte din progres.

Eu nu aș reduce o experiență negativă la un simplu regres sau la o nereușită, pentru că din greșeli sau nereușite s-au născut multe lucruri bune.

Produse noi au fost create, oameni și-au schimbat carierele și și-au găsit vocația, vieți noi au fost create.

Platourile au și ele o valoare exploratorie, pentru că reprezintă momente în care un om se dă cu capul de pereți și realizează că ceea ce l-a adus acolo, nu îl va duce și mai departe.

Mulți renunță atunci când dau de primul platou. Cei care nu renunță și chiar apreciază când ajung la un platou, în timp vor fi mult mai sus și pe scara valorică.

***

Cum te ajută acest articol?

Posibilități sunt nelimitate, depinde doar de tine cum anume decizi să acționezi. Tu poți să îți stabilești niște pași de acțiune pentru fiecare paradigmă, astfel încât tu să îți alegi cele mai bune resurse, pentru a traversa fiecare paradigmă în cel mai bun mod posibil.

Sunt cărți care îți pot fi de folos pentru fiecare dintre aceste paradigme. Poți să pornești de la aceste liste ca să îți formezi baza de documentare:

  1. 25 de carti care te vor face mai destept
  2. 10 Carti pe care le-as recomanda oriunde, oricui, oricand
  3. Carti despre relatii interpersonale
  4. Carti despre Lifestyle Design
  5. Carti care se citesc usor
  6. Carti scurte si bune
  7. Carti ieftine
  8. Carti de dezvoltare personala

De asemenea, ar trebui să interacționezi cu câți mai mulți oameni, astfel încât tu să poți să îți evaluezi progresul și prin ochii prietenilor tăi, pentru că ei vor observa cel mai bine felul în care tu te schimbi și îți pot spune dacă devi un snob sau un om complet.

Cel mai important pe tot parcursul evoluției tale ca om este să fii sincer și să eviți să te minți. O să știi când ești un om complet, o să simți asta. Lucrurile din jurul tău o să se întâmple într-un anume fel, oamenii vor discuta cu tine într-un anume fel, relațiile tale vor fi de un alt nivel. Totul va fi optimizat și experiențele pozitive vor fi augmentate.

Pe scurt, vei simți că îți trăiești viața în format Full-HD.

 

2 thoughts on “6 Etape ale dezvoltării personale

  1. Corneliu Coman

    Felicitari! Ai surprins foarte bine pasii, este genul de articol pe care il citesti si te regasesti, pas cu pas (fiind implicat in dezvoltare personala cam de 8 ani). Foarte clar, foarte explicit. Ce as adauga din experienta mea:
    – ca sa ai o atitudine deschisa, pozitiva si sa depasesti platouri si experiente negative: FII CURIOS.
    – ca sa treci de la o etapa la alta: FII CURIOS.
    E bine sa incerci sa rezolvi pas cu pas fiecare etapa din dezvoltarea ta, sa ii acorzi tot timpul pana cand incepe sa devina "second nature" (competenta inconstienta, pentru cine stie chart-ul).

  2. Carmen Tofan Atelier

    Dupa umila mea parere, poti emite o opinie pe marginea acestui articol abia dupa ce ai facut ceva "ochi dulci" dezvoltarii personale . Desi sunt la inceputul inceputului imi permit sa spun ca trecerea de la o "faza" la alta vine natural ,de la sine. Indiferent ca esti acomodat ori nu cu conceptul de dezvoltare personala , este firesc sa te "optimizezi " ca individ, doar ca nu stiai ca asa se numeste procesul. Daca mai gasesti oarece carti si persoane capabile sa- ti lumineze calea dezvoltarii, deja poti spune ca ai noroc in viata.

Comments are closed.

Recommended Posts