Pentru Doamna Dirigintă,

încă îmi amintesc de anii liceului și cât de prost m-am simțit când am picat BAC-ul la matematică în 2008.

Înainte de a vorbi despre efectul psihologic pe care l-ați avut asupra mea, vreau să povestesc 2-3 chestii despre cum am ajuns să urăsc matematica.

În anii de gimnaziu, am avut un profesor de matematică, pe nume Savu, care deși era un nene dur și ne urechea din când în când, se dădea peste cap să înțelegem ceea ce el scria pe tablă. Uitându-mă în urmă, cred că a fost cel mai pasionat profesor de matematică de care am dat în toții anii în care am fost sortit să deslușesc tainele acestei științe.

Domnul Savu știa că eu sunt mai leneș și că nu suport geometria și în general teoria, așa că mă scotea de obicei la tablă când făceam exerciții de aritmetică, că alea erau mai practice. Mă mai scotea din când în când și la geometrie, ca să mă pedepsească atunci când vorbeam.

Nu știu dacă pe mine m-a urecheat vreodată domnu’ Savu, poate că da, cert este că niciodată nu am fost supărat pe dânsul. Eram bucuros că mă descurcam intuitiv la matematică.

Când am intrat la liceu, îmi propusesem să continui să fiu premiant. Acest țel oarecum a început să piară ca și importanță din momentul în care mi s-a spus de către cumnatul meu că speră să nu pic cu “Prună” (doamna Prună este fosta mea dirigintă), a doua zi după ce am avut chiar ocazia să o cunosc în postură de propria-mi dirigintă. Cumnatul meu nu s-a înțeles deloc cu Doamna Prună, nu îmi mai amintesc de ce exact, sunt convins că și el era nătărău și poate o supăra pe aceasta.

A venit clasa a 9-a și mi-a fost sortit să vă am ca și dirigintă. Prima zi a fost în regulă, chiar ați fost simpatică. Ați râs cu noi, ne-ați încurajat să învățăm. Mi-a plăcut.

Apoi a venit prima oră de matematică. Am simțit o mare diferență de abordare între dvs și domnul Savu. Mă așteptam sincer să fie așa, doar acum eram la liceu, gata cu gimnaziul.

Din păcate nu era vorba doar de o schimbare de stil, ci o mentalitate total diferită. Abordarea în predare a plecat de la “Eu nu reușesc să vă fac să înțelegeți, așa că vă mai explic o dată mai bine” pe care o avea domnul Savu, la “Voi nu înțelegeți din prima, deci e o problemă cu voi” pe care ați avut-o dumneavoastră. Ştiu că noi eram leneși și comozi, dar și dumneavoastră erați la fel, într-un fel sau altul.

Punem pe “skip forward” vreo 3 ani și ajungem în clasa a 12-a.

Matematica a devenit pentru mine un bau-bau și începusem să cred că sunt prost că nu mai înțeleg ceva la care mă pricepeam intuitiv.  De la băiatul care a intrat cu media a 2-a în liceu, am ajuns la băiatul care se chinuia să își ia nota de trecere și să evite corigența la matematică.

Sunt convins că și eu puteam să fiu diferit, dar cum poți să îți dai interesul într-un domeniu în care ești coordonat de cineva care ți-a devenit în timp antipatic?

Încă mai țin minte cum a venit mama o dată de la o ședință, crezând că sunt un infractor în devenire și un chiulangiu notoriu. Mi-a jurat plângând atunci că nu mai vine la nicio ședință de a mea. Apoi a mai venit soră-mea parcă de 2 ori și s-a certat cu dvs că spuneți lucruri fără acoperire și speriați părinții.

Clasa a doișpea a trecut repede și am avut nenorocul să pic BAC-ul. Am avut un an extrem de greu în clasa a 12-a, fiind ușor în derivă, pentru că taică-miu murise cu un an înainte și prostiile astea cu “s-ar putea să ajung un delicvent” începeau să îmi cuprindă mintea. Chiar credeam că o să ajung un ratat. Senzația s-a păstrat ceva timp, până la sfârșitul anului II de facultate.

Mi-ați făcut rău Doamna Dirigintă, aplicând o metodă nedreaptă de programare neuro-lingvistică, spunându-mi că nu voi face prea multe în viața asta.

Când v-am spus că am intrat la management la facultate, v-ați mirat și nu v-a venit să credeți in primul rând că am intrat la facultate.

De atunci nu v-am mai văzut. În mod direct dvs nu mi-ați făcut niciun rău niciodată, însă felul cum ați vorbit cu mine, despre mine și ce părere ați ales să aveți despre viitorul meu, mi-a făcut extrem de mult rău.

Unui om căruia îi repeți că e defect, va ajunge să creadă că e defect.

Nu zic că eu am fost un elev model. Chiar nu am fost. Ceea ce am fost însă atunci, era un elev cu un mare potențial, dovadă  cele 4-5 olimpiade la care am fost încurajat să merg de către profesorii din clasa a 9-a.

Nu știu dacă mai predați, că nu am mai dat pe la liceu de mult și sincer nu aș vrea să vă văd, pentru că nu mi-ați rămas dragă.

Vreau însă să vă încurajez să vă schimbați metodele din “metodele mele nu funcționează pentru că probabil copilul este prost” în “metodele mele funcționează pentru că sunt nepotrivite”.

Dvs, într-un fel sau altul, prin ceea ce ați promovat în liceu ca si metode de abordare a pedagogiei, reprezentați educația formală depășită de situație despre care am mai scris aici.

Motivul pentru care am așteptat atâta timp să vă dau o replică “oficială” este că niciodată nu m-am evaluat serios 100% ca să îmi dau seama dacă am niște perspective de viitor cu adevărat.

Am 23 de ani, am avut o carieră de voluntar foarte apreciată, mulți oameni citesc acest blog, dau bani în casă, am vorbit în fața a sute de oameni, am citit aproape 200 de cărți, am făcut o mulțime de lucruri bune și o mulțime de lucruri greșite care m-au ajutat să cresc. Am o experiență bogată în mai multe arii. Pot să vorbesc despre aproape orice. Pot să impresionez aproape orice persoană.

Chiar dacă nu sunt un om celebru, consider totuși că sunt opusul omului pe care dumneavoastră vi l-ați imaginat.

Meritul a ceea ce sunt eu astăzi, nu este total al meu desigur. Consider că meritele aparțin cel puțin jumătate oamenilor care au avut încredere în mine de la 19 ani până acum și care m-au ajutat să cresc.

Aproape timp de 4 ani, m-ați ținut la podea și m-ați lovit la nivel psihologic. Mi-a luat aproape la fel de mult ca să îmi revin și să apreciez ceea ce sunt și cine sunt.

Dar acum sunt bine. Sunt fericit, mă simt deștept și din ce în ce mai apreciat, iubesc și cunosc o mulțime de oameni frumoși. Am încă multe de rezolvat la mine, dar acum am oameni care să îmi spună “bravo Gabi” și să mă ajute să cresc.

Mă gândesc cum aș fi fost acum, dacă dvs m-ați fi încurajat măcar de mai multe ori decât m-ați întristat cu atitudinea dvs față de educație.

Mă întreb colegii mei cum ar fi fost.

Mă întreb cum ar arăta și cum s-ar comporta mii, poate zeci de mii de elevi din România, dacă unii profesori s-ar trezi și ar realiza influența fantastică pe care o pot avea asupra parcursului unui om.

Al dvs fost elev mai puțin model,

Gabriel Nechita.