Foarte rar scriu articole care îmi produc o senzație de neliniște în corp.

Senzația asta de neliniște o am pentru că observ cum educația formală (sistemul educațional românesc în principal) își pierde din relevanță.

Nu sunt teoretician într-ale educației, cu atât mai puțin academician sau profesor.

Am ținut multe pregătiri, prezentări și workshop-uri, însă e adevărat că nu sunt o autoritate în domeniul educației.

Totuși nu pot să trec cu vederea peste câteva lucruri care se întâmplă extrem de greșit în prezent și care în ochii mei, anulează meritul educației per total.

Poate sunt 3 motive mici, însă eu le văd per total cum afectează felul în care oamenii se raportează la școală și felul cum văd ei tot actul acesta de învățare.

Să zicem că acesta ar fi primul eu articol mai pesimist (eu îl văd sincer ca pe un reality check), însă simt nevoia să atrag atenția, poate poate mă vor auzi sau mă vor citi câțiva profesori, elevi sau persoane din administrațiile școlilor și vor schimba ceva, pentru binele tuturor.

O țară depinde de educația oferită poporului ei, iar cum promovabilitatea la BAC a scăzut la 45% (parcă), cred că este timpul să punem lupa mai cu insistență pe felul cum se fac lucrurile.

educatie

Motivul #1: Lipsa de personalizare a procesului educational

Sistemul educațional actual pornește de la următoarea presupunere: “ceea ce zice profesorul, îndrumat de curricula educațională, este relevant în egală măsură pentru fiecare elev/student în parte”.

Practic se promovează un fel de traseu liniar al educației, în care se introduc oameni de pe o parte a unei țevi, are loc procesul transformațional educațional și ies oameni capabili să muncească și să conducă țara. Ceea ce putem vedea că nu este așa.

Presupunerea că toți avem aceleași nevoie și putem urma același proces educațional este greșită din start.

Fiecare copil are alte capacități obținute genetic (IQ) sau determinate de mediu (EQ, SQ). Astea înseamnă automat că fiecare copil are alte nevoi și capacități și relaționează diferit sau cu mici diferențe în funcție de situația în care este pus.

Nu mai știu cine a oferit acest citat, însă mi-l amintesc cu mare plăcere: Educație este ceea ce îți rămâne după ceea ce termini cu școală. Am parafrazat, însă esența cred că e acolo.

Profesorii nu ar trebui să-i învețe pe copii, ci să îi educe.

Cred că aici este o oarecare subtilitate. Când încerci să înveți pe cineva ceva, îi spui exact ceea ce știi tu și îi transmiți ușor mecanic ceea ce ai de transmis.

Când educi pe cineva în schimb, îi dai libertate de decizie, îi oferi mentalitatea potrivită, pentru ca acesta să învețe pe cont propriu, practic îl “potențezi”, îi dai libertate de mișcare.

Metodele de predare sunt depășite în contextul în care creierul elevilor s-a modificat dpdv fizic.

Ca și soluții aș include:

  • schimbarea metodelor de predare prin includerea mai multor materiale vizuale, tehnice și auditive, eventual a jocurilor și a simulărilor de rol
  • educarea profesorilor să citească mai multe despre felul cum se comportă tinerii și să își extinde suportul pentru elevi prin conexiuni directe prin site-uri, rețele sociale și forumuri
  • stabilirea unor parteneriate cu persoane credibile și autoritare în diverse domenii, astfel încât profesorii să devină un liant între elevi și un domeniu, nu lentila prin care elevul îsi formează părerea despre o anumită ramură sau domeniu

Cred că este cazul să recunoaștem că un profesor în față cu creta în mână și dând munți de teme pentru acasă nu mai este deloc încurajator.

Motivul #2: Nepotismul/Stimularea inoportuna a concurentei

Îmi dau seama că este greu să nu ai o preferință pentru anumiți elevi, profesori sau persoane din instituțiile educaționale, însă per total eu cred că dăunează grav tuturor.

Atunci când tu îi schimbi nota unui copil pentru că e băiat bun și îți este ție simpatic, creezi o antipatie între copii, antipatie care poate pune bazele unei rivalități complet inutile.

Sistemul educațional curent este clădit pe ideea de concurență. Tu Andrei Popescu, trebuie să îl faci la învățatură, pe copilul Gabriel Nechita.

De ce?

Pentru că miza este premiul întâi.

Metoda preferată de a concura?

Cine reține mai multă materie, se dă mai bine pe lângă profesor și nu este neastâmpărat.

Deși în liceu mi se părea o rețea validă pe care urmărea majoritatea colegilor mei, acum o văd ca pe o prostie ce dăunează grav calității.

De ce?

Pentru că în primul rând nu se pune accentul pe calitate, ci pe cantitate. În loc ca elevii să înțeleagă felul în care pot deveni mai productivi și mai utili în societate, să rețină cu plăcere și să înteleagă greșelile din istorie, ei sunt puși să memoreze zeci de pagini de conținut, care va fi util în proporție de câteva procente pe tot parcursul vieții.

Da, înteleg că multe dintre aceste cunoștințe, vor deveni “cultură generală”, dar ce folos îi este cultura generală unui copil care se poate izola de prieten, are dușmani de la 14 ani și singura fericire a lui în viață este să ia un 10 la istorie pentru că a știut toate datele pe care le-a recitit de 10 ori.

Nepotismul și concurență asta eu am văzut-o întotdeauna că duce la copiat, trișat și dușmănie.

Poate pentru unii funcționează sau a funcționat, însă dacă este să privești retrospectiv, ce lecții despre omenie și onestitate te-au învățăt cele 2?

Soluții propuse:

  • mai mult lucru în echipă
  • proiecte și aplicații practice
  • schimbarea sau îmbunătățirea felului in care o notă se dă (complicarea notei finale, care ar trebui să aibă componente similare cam cum este la facultate, o notă pt proiect, o notă pt seminar, o notă pentru activitate de la oră, astfel încât un copil care nu e bun la una, să poată să recupereze la cealaltă)
  • anularea nepotismului și includerea tuturor elevilor în procesul de educație, nu doar promovarea celor care sunt de top

Degeaba ai 3 elevi buni în clasă, când restul clasei este perceput ca pe o adunătură de oameni proști și fără perspective.

Elitele în general reușesc să se ridice singure din mulțime, nu au neapărat nevoie de un mega-push din partea tuturor oamenilor din viața lor.

Motivul #3: Mentalitatea cu care facem educatie

Acesta este un punct sensibil care s-ar putea să îmi aducă multe reproșuri, insă simt nevoia să atrag atenția asupra mentalității cu care mulți se educă.

Scopul facultății este clar să îți dea acces la un loc de muncă mai bun.

Părinții în așa fel te îndrumă încât să faci facultatea aia care te scapă de belele cu banii și într-un fel sau altul îi scapă de tine (o zic cu cea mai mare dragoste, în ideea că părinții vor să știe sigur că te poți descurca de capul tău și că nu o să ai probleme cu banii).

Profesorii îți povestesc despre mirajul domeniului pe care aceștia îl predică cu scopul de a o duce bine, eventual chiar să îi citezi când ajungi tu mare în turnul tău de fildeș.

Toată concepția asta că facem educație pentru un loc de muncă mai bun, este pe jumătate adevărată. Asta înseamnă că este și pe jumătate greșită.

Greșit este să crezi că facultatea îți dă foarte multe șanse la un loc de muncă foarte bun. Nu, competența ta și capacitatea de a crea și obține încredere, precum cum și accesul la oportunități, acestea 3 îți oferă acces la un job bun.

E nevoie să știi oamenii care trebuie, ai nevoie de o rețea de contacte.

E nevoie să fii competenț, ai nevoie de experiență practică.

E nevoie să fii de încredere, trebuie să ai integritate și să fii consecvent.

Lucruri care nu se predau în facultate sau se menționează superficial. Lucruri pe care le poți obține fără ca să faci școală.

Totuși, eu văd în facultate momentul când ar trebui să devii altul, să te înveți sau să prinzi ideea că începi să fii pe cont propriu.

Deși toți te împing într-un fel sau altul de la spate, niciunul nu îți este neapărat de folos, pentru că tot “sprijinul” ăsta creează iluzia cum că ai și vrea să lucrezi în poziția în care toți te recomandă.

Nu toți trebuie să fim șefi de firme, antreprenori, ingineri de top. Trebuie să existe și scriitori și cântăreți și vânzători la supermarket.

Eu unul nu simt că îți atingi scopul ca și om, atunci când atingi un anumit nivel de bani (deși recunosc, cu ajutorul banilor poți să creezi iluzii sau să scapi de griji), ci mai degrabă atunci când ești fericit și ești într-o stare continuă de flux (adică faci ceea ce îți oferă cea mai mare satisfacție și ești într-o stare de totală concentrare).

Deci în loc de atitudinea de oameni de recrutare, părinții și profesorii, ar trebui să învețe copilul/studentul să capete propriul discernământ și capacitatea de a fi stăpânul propriei vieți. Un om pregătit pentru viața și așa care planează într-o stare continuă de incertitudine.

Proiectându-ne propriile visuri, speranțe și frustrări asupra copiilor, nu facem decât să le perpetuăm și să trăim viața pe care noi ne-am fi dorit-o, dar prin alții, care după cum știm, nu au aceleași nevoi.

Soluții propuse:

  • profesorii să reprezinte platforme pentru crearea de experiență, să ofere oportunități de internship si experiențe practice oricui, nu doar celor care agreează materia lor
  • părinții să înțeleagă că odrasla lor nu este o unealtă și că ar fi cazul să nu mai pună presiune pe acesta
  • copii să înțeleagă că e cazul să nu mai stea la sânul și mila părinților și că sunt indeajuns de maturi încât să se dea cu capul de pereți

Întotdeauna am admirat părinții și profesorii care te învățau cum să gândești și nu ce să gândești.

***

Sunt de părere că niciodată o reformă nu o să schimbe situația și felul cum percepem educația. În loc să o vedem ca pe o obligație, ar trebui să o vedem ca pe o nevoie. O nevoie pe care dacă o acoperim, devenim mai oameni și mai buni, nu mai avuți materiali și mai respectați prin simplul fapt că o ducem bine cu banii.

Da, sunt de acord că toți ar trebui să țintim sus, însă cred că sunt o mulțime de oameni care au avut bani și au sfârșit singuri și nefericiți, poate la fel de mulți oameni ca cei care au sfârșit săraci, dar înconjurați de prieteni.

Produsul educației ar trebui să fie omul educat, care este capabil să se descurce singur, care vrea să facă un bine și care să fie fericit cu ceea ce are sau cu ceea ce face.

Produsul educației nu ar trebui să fie un băiat deștept la costum, care stă în birou și conduce dintr-un turn de fildeș de la 9 la 18 în fiecare zi, timp de 5 zile pe săptămână, pentru 3 săptămâni de vacanță anual.

Sistemul educațional curent, împreună cu toți cei care fac parte din sistem, nu încurajează creativitatea, leadership-ul, nici excelența și nici oamenii care să facă lucruri din plăcere. (da, sunt convins că sunt și excepții, dar vorbesc de impresia generală)

Dacă nu face asta, ce lucruri bune produce?