Foarte rar scriu articole care îmi produc o senzație de neliniște în corp.
Senzația asta de neliniște o am pentru că observ cum educația formală (sistemul educațional românesc în principal) își pierde din relevanță.
Nu sunt teoretician într-ale educației, cu atât mai puțin academician sau profesor.
Am ținut multe pregătiri, prezentări și workshop-uri, însă e adevărat că nu sunt o autoritate în domeniul educației.
Totuși nu pot să trec cu vederea peste câteva lucruri care se întâmplă extrem de greșit în prezent și care în ochii mei, anulează meritul educației per total.
Poate sunt 3 motive mici, însă eu le văd per total cum afectează felul în care oamenii se raportează la școală și felul cum văd ei tot actul acesta de învățare.
Să zicem că acesta ar fi primul eu articol mai pesimist (eu îl văd sincer ca pe un reality check), însă simt nevoia să atrag atenția, poate poate mă vor auzi sau mă vor citi câțiva profesori, elevi sau persoane din administrațiile școlilor și vor schimba ceva, pentru binele tuturor.
O țară depinde de educația oferită poporului ei, iar cum promovabilitatea la BAC a scăzut la 45% (parcă), cred că este timpul să punem lupa mai cu insistență pe felul cum se fac lucrurile.
Motivul #1: Lipsa de personalizare a procesului educational
Sistemul educațional actual pornește de la următoarea presupunere: “ceea ce zice profesorul, îndrumat de curricula educațională, este relevant în egală măsură pentru fiecare elev/student în parte”.
Practic se promovează un fel de traseu liniar al educației, în care se introduc oameni de pe o parte a unei țevi, are loc procesul transformațional educațional și ies oameni capabili să muncească și să conducă țara. Ceea ce putem vedea că nu este așa.
Presupunerea că toți avem aceleași nevoie și putem urma același proces educațional este greșită din start.
Fiecare copil are alte capacități obținute genetic (IQ) sau determinate de mediu (EQ, SQ). Astea înseamnă automat că fiecare copil are alte nevoi și capacități și relaționează diferit sau cu mici diferențe în funcție de situația în care este pus.
Nu mai știu cine a oferit acest citat, însă mi-l amintesc cu mare plăcere: Educație este ceea ce îți rămâne după ceea ce termini cu școală. Am parafrazat, însă esența cred că e acolo.
Profesorii nu ar trebui să-i învețe pe copii, ci să îi educe.
Cred că aici este o oarecare subtilitate. Când încerci să înveți pe cineva ceva, îi spui exact ceea ce știi tu și îi transmiți ușor mecanic ceea ce ai de transmis.
Când educi pe cineva în schimb, îi dai libertate de decizie, îi oferi mentalitatea potrivită, pentru ca acesta să învețe pe cont propriu, practic îl “potențezi”, îi dai libertate de mișcare.
Metodele de predare sunt depășite în contextul în care creierul elevilor s-a modificat dpdv fizic.
Ca și soluții aș include:
- schimbarea metodelor de predare prin includerea mai multor materiale vizuale, tehnice și auditive, eventual a jocurilor și a simulărilor de rol
- educarea profesorilor să citească mai multe despre felul cum se comportă tinerii și să își extinde suportul pentru elevi prin conexiuni directe prin site-uri, rețele sociale și forumuri
- stabilirea unor parteneriate cu persoane credibile și autoritare în diverse domenii, astfel încât profesorii să devină un liant între elevi și un domeniu, nu lentila prin care elevul îsi formează părerea despre o anumită ramură sau domeniu
Cred că este cazul să recunoaștem că un profesor în față cu creta în mână și dând munți de teme pentru acasă nu mai este deloc încurajator.
Motivul #2: Nepotismul/Stimularea inoportuna a concurentei
Îmi dau seama că este greu să nu ai o preferință pentru anumiți elevi, profesori sau persoane din instituțiile educaționale, însă per total eu cred că dăunează grav tuturor.
Atunci când tu îi schimbi nota unui copil pentru că e băiat bun și îți este ție simpatic, creezi o antipatie între copii, antipatie care poate pune bazele unei rivalități complet inutile.
Sistemul educațional curent este clădit pe ideea de concurență. Tu Andrei Popescu, trebuie să îl faci la învățatură, pe copilul Gabriel Nechita.
De ce?
Pentru că miza este premiul întâi.
Metoda preferată de a concura?
Cine reține mai multă materie, se dă mai bine pe lângă profesor și nu este neastâmpărat.
Deși în liceu mi se părea o rețea validă pe care urmărea majoritatea colegilor mei, acum o văd ca pe o prostie ce dăunează grav calității.
De ce?
Pentru că în primul rând nu se pune accentul pe calitate, ci pe cantitate. În loc ca elevii să înțeleagă felul în care pot deveni mai productivi și mai utili în societate, să rețină cu plăcere și să înteleagă greșelile din istorie, ei sunt puși să memoreze zeci de pagini de conținut, care va fi util în proporție de câteva procente pe tot parcursul vieții.
Da, înteleg că multe dintre aceste cunoștințe, vor deveni “cultură generală”, dar ce folos îi este cultura generală unui copil care se poate izola de prieten, are dușmani de la 14 ani și singura fericire a lui în viață este să ia un 10 la istorie pentru că a știut toate datele pe care le-a recitit de 10 ori.
Nepotismul și concurență asta eu am văzut-o întotdeauna că duce la copiat, trișat și dușmănie.
Poate pentru unii funcționează sau a funcționat, însă dacă este să privești retrospectiv, ce lecții despre omenie și onestitate te-au învățăt cele 2?
Soluții propuse:
- mai mult lucru în echipă
- proiecte și aplicații practice
- schimbarea sau îmbunătățirea felului in care o notă se dă (complicarea notei finale, care ar trebui să aibă componente similare cam cum este la facultate, o notă pt proiect, o notă pt seminar, o notă pentru activitate de la oră, astfel încât un copil care nu e bun la una, să poată să recupereze la cealaltă)
- anularea nepotismului și includerea tuturor elevilor în procesul de educație, nu doar promovarea celor care sunt de top
Degeaba ai 3 elevi buni în clasă, când restul clasei este perceput ca pe o adunătură de oameni proști și fără perspective.
Elitele în general reușesc să se ridice singure din mulțime, nu au neapărat nevoie de un mega-push din partea tuturor oamenilor din viața lor.
Motivul #3: Mentalitatea cu care facem educatie
Acesta este un punct sensibil care s-ar putea să îmi aducă multe reproșuri, insă simt nevoia să atrag atenția asupra mentalității cu care mulți se educă.
Scopul facultății este clar să îți dea acces la un loc de muncă mai bun.
Părinții în așa fel te îndrumă încât să faci facultatea aia care te scapă de belele cu banii și într-un fel sau altul îi scapă de tine (o zic cu cea mai mare dragoste, în ideea că părinții vor să știe sigur că te poți descurca de capul tău și că nu o să ai probleme cu banii).
Profesorii îți povestesc despre mirajul domeniului pe care aceștia îl predică cu scopul de a o duce bine, eventual chiar să îi citezi când ajungi tu mare în turnul tău de fildeș.
Toată concepția asta că facem educație pentru un loc de muncă mai bun, este pe jumătate adevărată. Asta înseamnă că este și pe jumătate greșită.
Greșit este să crezi că facultatea îți dă foarte multe șanse la un loc de muncă foarte bun. Nu, competența ta și capacitatea de a crea și obține încredere, precum cum și accesul la oportunități, acestea 3 îți oferă acces la un job bun.
E nevoie să știi oamenii care trebuie, ai nevoie de o rețea de contacte.
E nevoie să fii competenț, ai nevoie de experiență practică.
E nevoie să fii de încredere, trebuie să ai integritate și să fii consecvent.
Lucruri care nu se predau în facultate sau se menționează superficial. Lucruri pe care le poți obține fără ca să faci școală.
Totuși, eu văd în facultate momentul când ar trebui să devii altul, să te înveți sau să prinzi ideea că începi să fii pe cont propriu.
Deși toți te împing într-un fel sau altul de la spate, niciunul nu îți este neapărat de folos, pentru că tot “sprijinul” ăsta creează iluzia cum că ai și vrea să lucrezi în poziția în care toți te recomandă.
Nu toți trebuie să fim șefi de firme, antreprenori, ingineri de top. Trebuie să existe și scriitori și cântăreți și vânzători la supermarket.
Eu unul nu simt că îți atingi scopul ca și om, atunci când atingi un anumit nivel de bani (deși recunosc, cu ajutorul banilor poți să creezi iluzii sau să scapi de griji), ci mai degrabă atunci când ești fericit și ești într-o stare continuă de flux (adică faci ceea ce îți oferă cea mai mare satisfacție și ești într-o stare de totală concentrare).
Deci în loc de atitudinea de oameni de recrutare, părinții și profesorii, ar trebui să învețe copilul/studentul să capete propriul discernământ și capacitatea de a fi stăpânul propriei vieți. Un om pregătit pentru viața și așa care planează într-o stare continuă de incertitudine.
Proiectându-ne propriile visuri, speranțe și frustrări asupra copiilor, nu facem decât să le perpetuăm și să trăim viața pe care noi ne-am fi dorit-o, dar prin alții, care după cum știm, nu au aceleași nevoi.
Soluții propuse:
- profesorii să reprezinte platforme pentru crearea de experiență, să ofere oportunități de internship si experiențe practice oricui, nu doar celor care agreează materia lor
- părinții să înțeleagă că odrasla lor nu este o unealtă și că ar fi cazul să nu mai pună presiune pe acesta
- copii să înțeleagă că e cazul să nu mai stea la sânul și mila părinților și că sunt indeajuns de maturi încât să se dea cu capul de pereți
Întotdeauna am admirat părinții și profesorii care te învățau cum să gândești și nu ce să gândești.
***
Sunt de părere că niciodată o reformă nu o să schimbe situația și felul cum percepem educația. În loc să o vedem ca pe o obligație, ar trebui să o vedem ca pe o nevoie. O nevoie pe care dacă o acoperim, devenim mai oameni și mai buni, nu mai avuți materiali și mai respectați prin simplul fapt că o ducem bine cu banii.
Da, sunt de acord că toți ar trebui să țintim sus, însă cred că sunt o mulțime de oameni care au avut bani și au sfârșit singuri și nefericiți, poate la fel de mulți oameni ca cei care au sfârșit săraci, dar înconjurați de prieteni.
Produsul educației ar trebui să fie omul educat, care este capabil să se descurce singur, care vrea să facă un bine și care să fie fericit cu ceea ce are sau cu ceea ce face.
Produsul educației nu ar trebui să fie un băiat deștept la costum, care stă în birou și conduce dintr-un turn de fildeș de la 9 la 18 în fiecare zi, timp de 5 zile pe săptămână, pentru 3 săptămâni de vacanță anual.
Sistemul educațional curent, împreună cu toți cei care fac parte din sistem, nu încurajează creativitatea, leadership-ul, nici excelența și nici oamenii care să facă lucruri din plăcere. (da, sunt convins că sunt și excepții, dar vorbesc de impresia generală)
Dacă nu face asta, ce lucruri bune produce?
excelent. felicitari pentru articol, dar si pentru blog per ansamblu, am rasuflat efectiv usurata dupa ce am citit, bucurandu-ma ca mai exista oameni care gandesc asa pe lumea asta.
Servus Cristina, mă bucur că ţi-a plăcut articolul şi că îţi place şi blogul per total. Îţi recomand să dai mai departe ceea ce îţi place şi să mai comentezi pe acolo unde crezi ca este util, ca să mai schimbăm păreri şi impresii :D.
Un articol strong …. super strong, care daca ii dai share e posibil sa ajunga unde trebuie si poate se mai schimba ceva 🙂
E adevarat ce spui, sistemul nu vrea sa invete. Sunt multe care trebuie schimbate. Am scris si eu un articol despre frica noastra de a vorbi limbi straine, pentru ca scoala ne invata numai partea teoretica. http://www.teodoragrigorie.com/sa-deschidem-gura/
Felicitari pentru initiativa!
eu incă mai cred că anumite lucruri se pot schimba şi să se declanşeze un fel de efect de domino, care să schimbe mentalitatea de la bază către vârf… pentru că văd că la vârf există o circularitate a prostiei.
Evident SHARE! Asemenea pareri chiar se merita impartasite si cu altii. Sincer, ma bucur cand mai citesc/ ascult pareri referitoare la sistemul de invatamant. Chiar ieri am vizionat unul dintre videoclipurile din acest articol. Felicitari!
la noi e impamantanita ideea ca trebuie sa ai cultura generala. ok dar la un moment dat trebuie sa stiu si o meserie 🙂 cred ca singurul lucru la care m-a ajutat facultatea e ca mi-a oferit statutul de student care mi-a deschis miste portite ( voluntariat, internship )
Ai dreptate in mare parte dar unde sunt parintii.toti care se refera la invatamint evita sa vorbeasca side aportul parintilor in educatia copiilor.
să înţeleg că acum facultatea poate fi privită de mulţi ca pe o formalitate? 🙂
Mi-e greu să dau un sfat privind ce ar trebui să facă părinţii, în cazul meu, cel puţin din facultate, m-am educat mai mult singur, părinţii mei nu au avut neapărat un cuvânt de spus.
Părinţii cred că ar trebui să lucreze mai mult la mentalitatea copiilor, aia să fie contribuţia lor la educatia acestora. Să îi înveţe cum să gândească nu să le spună ce să gândească.
Problema e ca voi vorbiti despre a invata cum sa gindeaca niste copii,dupa ce ati ajuns la un anumit nivel intelectual si uitati ca trebuie sa ai un anumit bagaj de cunostiinte,dupa care ai posibilitatea sa spui ce ziceti voi.Ceea ce spui e valabil la facultate,unde ajungeti cu bagajul de cunostiinte de care vorbeam si atunci proful va mai da numai anumite directii si voi trebue sa le cautati.
clar 🙂 te duci ca sa iei diploma si iti vezi de treaba ta 🙂
E un articol foarte bun. Desi citesc de multa vreme acest blog si apreciez munca depusa pentru articolele scrise – care sunt din experienta proprie , acest articol chiar a fost un factor declansator pentru a ma exprima . Si o sa punctez cateva chestiuni, atinse in discutiile de aici :
– este posibil sa se schimbe ceva din mentalitatea din sistemul de invatamant , dar doar atunci cand schimbarea va incepe de la gradinita, atunci cand educatoarele ( in special cele mai in varsta) vor invata sa respecte copilul -ca pe o fiinta umana cu drepturi, sa educe , asa cum s-a subliniat foarte bine , nu corectii stupide , nepotism, samd.
– nu e suficient sa rasuflam usurati ca mai sunt si altii care gandesc ca noi pe lumea asta – cred ca e o mica dovada de egoism ( nu intr-un sens rau , insa ineficient ) sa ai o confirmare ca nu tu esti nebunul din lume.
– si da, parintii au rol extrem de important in educatie – poate mai mult decat educatorii/profesorii uneori. Pentru ca de aici el preia tipare de gandire si comportament. Nu poti sa ai pretentii de la un copil ai caror parinti urla, in loc sa comunice, vorbesc urat sau barfesc de fata cu copii, au un comportament mizer ,etc – pentru ca scolile nu fac selectie dupa caracterul parintilor , si copii din toate mediile ajung impreuna. Inainte de toate recomand tuturor sa lase orgoliului prostesc la o parte, ca nimeni nu s-a nascut invatat si sa citeasca 1-2 carti despre inteligenta emotionala , sociala ca sa se educe ei ijn primul rand . Nu toti au acces sau timp sa citeasca , veti spune. E adevarat . Insa au timp sa asculte, daca vor ( macar 1 ora pe zi in loc sa vizioneze presa de scandal sau stirile cu "dezastre " umane).
Daca fiecare din generatia noastra – ar avea putin mai multa de grija de ceea ce inseamna inteligenta emotionala si sociala – copii nostri vor socializa intr-un mediu mai bun si atunci ei vor fi cei care vor dicta / aduce cu ei schimbarea despre care vorbiti . Dar daca ei sunt invatat de parinti sa fi catraniti si razbunatori , pentru ca au grija de ograda vecinului ..
Am o imensa apreciere fata de cel care este Daniel Goleman care s-a luptat si a reusit sa introduca inteligenta emotionala in programele educationale ale unor scoli din 140 de tari , si vrea sa ajunga cu astfel de programe si in medii defavorizate , unde este si mai mare nevoie de ele ( familii sarace, copii ce traiesc intr-un mediu violent, abuziv, etc).
Imi cer scuze pentru spatiul ocupat insa aici , si va indemn ca fiecare , cate putin sa incerce sa educe pe cei din jur cu calm , rabdare si perseverenta. Nu a avut cine , cum pana acum sa-i ajute si sunt necviinciosi , dar daca acum tu esti langa el exprima-te ( civilizat). Chiar daca te va lua sau nu in seama cred ca va fi marcat de abordarea ta , de "mustrarea " ta .
Felicitări pentru articol Gabriel! În sensul celor spuse de tine mai sus, suntem mai mulţi care ne-am apucat deja de treabă. Noi la CROS tocmai dezvoltam o universitate alternativă bazată pe autonomie în învăţare, colaborare în comunităţi de practici şi integrarea învăţării cu "aventuri în viaţa reală". Mai multe detalii aici: http://cros.ro/universitate/ … cum ţi se pare?
Frumos scris – dar ceea ce conteaza e exemplul personal – de pe tusa toti suntem specialisti la fotbal. Odata intrati pe teren e mult mai greu. 🙂
Lucrurile sunt mai complicate decat par – ceea ce trebuie predat unui copil ar trebui sa depinda de cariera viitoare, care insa putini o stiu prin clasa a 5-a sau a 6-a.
Cum pentru multe profesii – fizicieni, doctori, matematicieni, ingineri, chimisti – cantitatea de informatii necesara pentru a profesa cu success si a ramane competitiv e imensa in ziua de azi (spre deosebire de acum 100 – 200 de ani), scoala incerarca un compromis – multi elevi probabil vor deveni artisti, oameni de afaceri, jurnalisti, unde tona de informatii predate la fizica in gimnaziu poate nu va fi necesara, dar alti elevi vor merge in directia aia..
Care e solutia?
Specializarea inca de la varste mai fragede? Nu stiu, de aceea nu imi dau cu parerea intr-un domeniu in care nu sunt specialist (educatia).
Ceea ce stiu e ca acei colegi care acuma sunt chimisti sau fizicieni de success au inceput sa traga tare si sa studieze mult mai mult decat li s epreda la scoala inca din gimnaziu – daca ar fi lasat pentru facultate ar fi fost prea tarziu. La fel si aceia care sunt experti contabili acuma – in liceu studiau economie cum eu nici nu visam.
Cat despre motivatia de a face ceea ce faci din placere (chiar daca uneori e al naibii de greu), e alta poveste, si acolo intr-adevar si scoala ar trebui sa aiba un rol, dar si parintii.
Mulţumesc frumos pentru părerea ta Elena.
Ai mare dreptate cu faptul că ar trebui să punem in prim plan inteligenţa socială şi emoţională a copiilor şi că programa şcolară în general ar trebui să aibe elemente din cele 2 introduse în calendar.
Schimbarea e greu să o mai produci la nişte oameni care nu au de gând vreodată să se schimbe.
De aceea nu prea cred în ideea de reformă. Mi se pare uneori mult mai uşor să construieşti de la 0, decât să construieşte pe scheletul altuia.
Important este să faci ceva ce nu se făcea până acum şi care ştii că schimbă situaţia.
Îmi place ce ai spus aici: "Imi cer scuze pentru spatiul ocupat insa aici , si va indemn ca fiecare , cate putin sa incerce sa educe pe cei din jur cu calm , rabdare si perseverenta."
Nu ai de ce să îţi cer scuze, ci mai degrabă ar trebui să vorbeşti despre partea asta de calm, răbdare şi perseverenţă cu mai mulţi oameni.
Cam ceea ce încerc eu să fac recomandând cărţi şi dând diverse sfaturi de dezvoltare personală.
Important este să fim mai mulţi care milităm pentru o educaţie mai bună şi care şi contribuim constructiv la schimbarea sau ştergerea celei de acum.
soluţia este să creezi proiecte non-formale de completare a educaţiei formale.
Dacă 20 din 30 de oameni vor să se facă artişti sau să profeseze lucruri care nu depind de informaţia de la facultate, ar trebui să li se dea şansa să pratice într-un cadru non-formal cu alţii tineri asemănători.
O altă soluţie ar fi să schimbăm felul in care vedem competenţa unui copil şi să nu îl lăsăm la o parte dacă nu le are cu matematica :).
Nu trebuie să îl specializez pe copil de la vârste fragede, ci să îi dai şansa să încerce diverse profesii.
Câţi dintre cei care trec chiar de facultate, au experimentat mai mult decât practica ce au fost nevoiţi să o facă în facultate?
Monica Munteanu trist, dar complet adevărat. Cam aşa o vedeam şi eu de prin anul 2.
salut Traian, cunosc în mare ce face CROS, cunoscând sau mai discutând cu persoane care sunt in CROS sau vă plac.
Mi s-a părut foarte faină încă de la început şi cred in conceptul vostru.
Câţi oameni vreţi să strângeţi?
Am terminat recrutările şi am selectat 58 de oameni noi care se alătură celor care rămân de anii trecuţi. Acum mai avem doar 10 locuri doar pentru liceeni de clasa a 12-a pe care îi aşteptăm să termine bacul. Ştii vreun licean "nerezonabil" (http://cros.ro/2012/05/de-ce-nerezonabili/) care vine în Bucureşti la toamnă?
e trist, dar din fericire sunt destule oportunitati pentru studenti ca sa compenseze cat de cat 🙂
Din păcate am cam pierdut legătura cu liceenii. Eventual vă mai promovez articolul ăsta pe care mi l-ai dat, poate ajunge la cine trebuie :).
Da, eşti mai "copt" când eşti la facultate, însă nu cred că trebuie să aştepţi până atunci ca să înveţi pe cineva să gândească de capul lui.
Pot fi transmise lecţii valide de viaţă şi copiilor de gimnaziu.
şi ei trebuie să înţeleagă concepte soft cum sunt: comunicare eficientă, proactivitate, team work şi altele… Pot fi adaptate, chiar dacă nu vorbim de aceeasi profunzime.
Mulţumim 🙂
Felictari si pentru articol si pentru clipurile alese. Nu i-am vazut niciodata impreuna pe Ken Robinson (bine, Sir Ken Robinson) si pe George Carlin 🙂
Dupa parerea mea (de persoana incercata si de sistemul de educatie din Romania si de cel din Scotia) problemele din educatia romaneasca tin mai putin de modul in care e conceput curiculum la nivel national decat tin de diferentele foarte mari care exista intre scolile 'cu prestigiu' (?) foarte bune din orase unde sunt si profesori dedicati si resurse (calculatoare, biblioteci, etc) si scolile sarace, in special din mediu rural. Promovabilitatea la bac a fost ea 45% la nivel national, dar in scoli, de cele mai multe ori, a fost sau 90% sau 10%. (E posibil sa exagerez procentul, oricum ideea e ca, in general, cred ca in scoli sau foarte multa lume trece bacul, sau foarte putina lume trece bacul – scoli in care exact jumatate din elevi cad bacul si jumatate trec si apoi si mai merg la facultate sunt mai rare).
Sincera sa fiu intotdeauna ma mira cand aud oamenii vorbind de cat de multa informatie inutila li s-a predat la scoala si de cat s-au plictisit si cat nu le-a placut s-o invete – in liceu si eu m-am plictisit ingrozitor la scoala – pentru ca niciodata nu ni se dadeau destule informatii, materia se preda prea incet, invatam aceleasi lucruri din nou si din nou, etc. Nu sunt de acord ca elitele nu au nevoie sa fie sustinute in scoli – daca vrem sa avem doctori, ingineri, profesori, etc competenti trebuie sa sustinem elitele in primul si-n primul rand. Mi-ar placea tare mult sa vad un program serios de gifted education la nivel national – desi nu cred ca asa ceva se va intampla in viitorul apropriat pentru ca cei mai multi politicieni cred – la fel ca si tine – ca nu se merita sa sustinem elevii talentati – si apoi se mira de ce ei pleaca din tara.
Nu ai înţeles treaba cu elitele. Elitele au deja mult prea mult sprijin, problema e că investiţia nu se duce în mentalitatea lor. Le bagă în cap că sunt crema societăţii şi pleacă din ţară. Nu cred că faptul că sunt ignoraţi îi face să plece din ţară, ci mai degrabă faptul că nu sunt integraţi în mentalitatea naţională, nu li se face loc destul.
Pleacă pt că alţii sunt dispuşi să le ofere un loc. Sprijin deci au, problema că e sprijin prost direcţionat. În plus cred că trebuie să redefinim conceptul de elite. Olimpici da, cei care tocesc pt note nu sunt elite. Problema e că sunt făcuţi să creadă că sunt… in direcţia asta băteam de fapt :).
Există un program de gifted education, e destul de nou şi ştiu că lucrau la un centru, am scris un articol despre ei acum vreo o lună.
Felicitări pentru articol!Felicitări pentru raspunsurile date! Personal, aplic tot ceea ce tu evidenţiezi aici: învăţ adolescenţii să înveţe, să se descopere, să gândească şi să îşi folosească creativitatea. Problema nu e la ei, este la noi cei de lângă ei……….
Un articol menit sa trezeasca constiintele parintilor si profesorilor si, de ce nu, a fiecarui individ in parte pentru mereu avem ceva de invatat si actualizat in viata noastra, presupunand ca 25% din educatie ne-o fac parintii, 25% ne-o face scoala, iar 50% din educatie ne-o facem fiecare la modul personal din lecturi si experiente de viata. Felicitari Gabriel!
Traian Bruma foarte atragatoare ideea cu "facultatea CROS" daca ii pot spune asa. Un loc in care iti descoperi valorile, cunosti oameni care chiar fac ceva, si de la care chiar poti invata lucruri interesante, de care sa te poti folosi..nu poate fi decat un loc super! La toamna voi merge la Bucuresti si sper din suflet sa prin un loc la CROS. cheers from brasov !
Tarziu, cam prin clasa a XII-a, mi-am dat seama ca scoala are un rol altul decat sa ne oblige sa invatam. Dupa parerea mea, scoala trebuie sa iti deschida mintea, sa te invete sa inveti si sa-ti formeze caracterul, avand drept modele profesorii, oameni de caracter.
Disciplina se educa facand lucrurile care ti se cer la momentul la care ti se cer si o parte se educa acasa. Parintii cred ca daca nu le dau copiilor de facut treburi prin casa ii ajuta ca le lasa mai mult timp pentru invatatura sau cred ca tot ei trebuie sa munceasca ca sa le ofere un viitor mai bun decat au avut ei.
Deasemenea mi se pare total gresit sa se invete pentru nota. Nu, scopul scolii NU este sa aiba elevi de nota 10, ci sa formeze oameni care sa contribuie pozitiv la evolutia societatii, care are nevoie de oameni "neprosti" (aluzie la parodia "cartile te fac neprost") in toate domeniile.
Solutii propuse:
1. Profesorii sa fie invatati ca nu sunt platiti cu ora ca un muncitor care vine, da cu sapa, isi face norma si pleaca acasa. Ei trebuie sa INSPIRE elevii. Asta necesita talent, dar ca orice aptitudine se poate forma si imbunatati.
2. Sa nu evalueze performanta profesorului dupa numarul de elevi promovati sau dupa media lor ca factori determinanti. E gresit.
3. Profesorii sa faca legaturi interdisciplinare. In momentul in care in mintea elevului va cade bariera mentalitatii conform careia fiecare profesor e cu obiectul lui, vine in fata clasei si isi face doar treaba pentru care e platit si obiectele nu au nici o legatura unul cu celalalt, i se va deschide mintea, eu cel putin asa am patit. Incepi sa vezi lumea din alta perspectiva si daca adancesti si incepi sa cauti, sa intrebi, sa cercetezi iti cad ochelarii de cal.
pertinent 🙂 bravo
Mersi, din când în când îmi mai iese să fiu pertinent.
Da, mare adevar! Cred ca ar trebui o colaborare stransa, invatator/profesor-ELEV-parinte, o comunicare fara frustrari, reprosuri si spagi. Copilul il formeaza, modeleaza ambele parti, tinand cont de structura, fondul si parerea copilului respectiv.
S-au desfiintat scolile de meserii, acum toti vor universitate, urmeaza visele parintilor, frustrati de neimplinirile lor carieristice. Trebuie sa fim obiectivi, sa punem umarul, sa cladim, sa descoperim abilitati si sa cream competente, atat parinti, cadre didactice, totul prin comunicarea eficienta cu elevul, sa stim sa ajungem la sufletele lor! Putini sunt cei care, parinti, profesori, neconditionat, inteleg, simt emotiile, dorintele copiilor.
Apropos, de facultate, eu cred ca dupa terminarea liceului, dupa examenul de bacalaureat, copiii ar trebui sa lucreze, sa faca ceea ce considera ca pot face mai bine, gandesc, exerseaza, ulterior dupa 1-2 ani in campul muncii(angajati, voluntari, proiecte)vor sti, cu-adevarat, ce facultate sa aleaga; nu se vor mai lasa influentati de nimeni, vor alege in functie de competente, abilitati. Asta in cazul in care in scoala nu s-au urmarit: descoperirea abilitatilor, cladirea competentelor, stimularea creativitatii.
Da, Gabriel, Inteligenta Emotionala si Inteligenta Sociala! Te-ntreb cate cadre didactice sau cati parinti puncteaza, testeaza aceste tipuri de inteligenta? Stii ce raspuns mi-a dat un cadru didactic cand i-am mentionat de abilitati, de inteligenta multipla? Doamna, n-am timp de povesti!
Ai fost sa predai macar un an? Nu prea stii care este parerea elevilor despre scoala si perspectivele lor in societate. Din pacate se pare ca vorbesti din ce auzi sau vezi din exterior. Stii cati copii nu invata pentru ca la examene sau in viata problemele se pot rezolva si altfel decat pe cale normala (copiat, mita, pile, intimidare…)?
Iata de ce multi din generatia dupa '89 au plecat din tara, pt ca contextul social si educational nu corespundea capacitatilor lor. Acelasi lucru se intampla si in Italia, fenomenul se numeste "fuga creierelor" si pana acum nimeni nu a reusit sa gaseasca o solutie. Sa speram ca romanii vor invata mult mai repede ca inteligenta copiilor trebuie tratata cu inteligenta, altfel copiii, atunci cand vor creste, vor cauta alt teren fertil, in loc sa ramana in propria tara si sa contriubuie la imbunatatirea situatie.Good luck!
Offfff….sunt atit de multe de spus….problema e ca toti aratam cu degetul vinovatii, si nimeni nu face nimic, de fapt. Oamenii care ar putea oferi solutii nu sunt ascultati sau sunt in imposibilitate de a actiona si atunci -sincer- e munca de Sisif….Nu putem oferi solutii imediate, dar daca educatia este lasata la voia intimplarii, peste citiva ani copiii vostri vor fi "educati" de niste pseudo-profesori, vor fi tratati de pseudo-medici, etc. Din pacate, politicul( =dracul-daca ma intrebati pe mine)isi baga coada si aici, ca peste tot. Educatia trebuie facuta de parinti( vezi cei 7 ani de-acasa), de scoala, de societate….daca la 17, 18 ani devine parinte unul care nu a deschis o carte, ce educatie poate sa ii ofere copilului sau? Sunt multi vinovati, sunt multe cauze, efecte, solutii, dar de unul singur e foarte greu-daca nu imposibil- sa mistiun munte. Mie mi se pare ca acum cei care reusesc in viata prin puterile lor, prin invatatura, fenteaza oarecum sistemul, care predispune la furt/copiere/adoptarea mentalitatii: mie ce-mi iese la afacerea asta?
Iti impartasesc in mare masura frustrarile. Recent iesita de pe bancile scolii, am constatat pe propria-mi "piele" lipsurile pe care le descrii atat de elocvent. Norocul meu, a fost, cred, ca nu mi-am imaginat niciodata ca licenta va fi ultimul pas in dezvoltarea mea profesionala. Traim intr-o perioada in care scoala este mai mult o formalitate, care precede sau merge in paralel cu dezvoltarea unor abilitati cu adevarat utile. Este o realitate trista, dar ca de obicei, castiga oamenii adaptabili.
Se simte si se vede ca esti o frustrata !!!
Fiecare isi da cu parerea, foarte interesant…nu stiu cat dintre voi lucrati in sistem, sau ati lucrat vreodata, si cand spun sistem ma refer la invatamantul preuniversitar cu toate formele sale, nu particular, cu societati sau organizatii care fac formare adultilor, nu universitar, nu ong, nu voluntariat…nici scolile de stat de prestigiu…ci la invatamantul preuniversitar de stat, de masa, de la “periferie”, scolile si liceele obisnuite…in care se afla cei mai multi elevi… cati dintre voi au avut curajul sa intre macar o data in ele….niciunul … cand privesti din afara si mai citesti in presa sau vezi in mass-media …ceea ce vor ei sa iti arate… iti formezi o asemenea parere…lucrurile sunt cu mult mai delicate…din afara tuturor ni se pare o joaca sau o lipsa de metode si tehnici de abordare a “educatiei”, dar lucrurile nu stau tocmai asa. Nu vreau sa intru in polemica cu nimeni…dar teorie si observatii fac toti, insa nimeni nu actioneaza concret si in cunostinta de cauza…parerea mea este ca nu “scoala, profesorii, sistemul de invatamant” sunt factorul important si responsabil pentru ce se intampla, parintii si societatea sunt la fel de importanti in educatia “copiilor”…si responsabili pentru educatia “odraslelor” …si atunci cumva trebuie abordata o tema legata de educatia parintilor si a familiei ca sa poti merge mai departe cu copii acestora…copilul trebuie sa intre in scoala (oricare ar fi forma acesteia) cu o baza, pe care “sistemul de invatamat” sa poata construi si cladii mai departe…lucru care ma tem ca nu prea se intampla….sa-mi fie cu iertare…
Da, evident, sunt mishto propunerile facute in articol. Doar ca lucrurile care trebuie schimbate sunt mai multe. Privind din interiorul sistemului educativ, adica din scoala, din clasa, asa cum fac eu in fiecare zi, treaba e mai complicata: trebuie schimbate atat programele, sistemul de examinare cat si rutina in care s-au cantonat majoritatea profesorilor care predau de 30 de ani si care au uitat ca au de-a face cu materie vie/copii si nu robotzi pe care sa-i setezi sa functioneze la fel, mai e si birocratia care incepe sa ingroape munca unui profesor si sa nu-l lase sa-si faca treaba cum trebuie si alte mii de chestii minuscule care la o privire din avion – cum e cea din articol – nici nu se vad.
Super!
Dupa 20 de ani de la terminarea facultatii, constat ca intr-adevar mare parte din meserie am invatat-o singura (citind, urmarind ce fac colegii, etc). Insa baza am primit-o totusi atunci (si in liceu). Cred ca facultatea ne ajuta sa ne folosim creierul, ne da o imagine generala. Eu cred in cultura generala, te ajuta sa te orientezi mai usor in viata, sa intelegi lucrurile altfel, sa le savurezi… Sunt studenta acum la master si nu imi vine sa cred cat de mult s-au schimbat lucrurile "de pe vremea mea". Nu neaparat in rau… Parca nu mai exista interesul pentru scoala, in schimb exista mult mai multa libertate, carti de citit, posibilitati dupa… Apropo de articol, eu mi-am indemnat copiii spre domenii care ii pasioneaza. Cred ca daca faci ceva cu placere este imposibil sa nu ajungi bun, ceea ce atrage automat bani.
Foarte bun articol!