Am coborât azi dintr-o mașină și mi-au căzut carnețelul și portul de cărți de vizită.
Eu am observat că mi-a căzut doar carnețelul, în el aveam și abonamentul de autobuz de care mă folosesc să mă plimb prin Brașov.
La 10 minute după ce eram pe drum spre casă, mă sună o doamnă să îmi spună că o persoană din Anglia vrea să discute cu mine despre ceva pe consultanță și nu înțelegeam la se referă.
Doamna nu știa prea bine engleză și nu înțelegea că persoana respectivă mi-a găsit portul de cărți de vizită și voia de fapt să mi-l returneze.
Am rugat-o să îmi dea persoana străină la telefon. Era o fată, nu îi reținusem numele.
I-am zis totuși că ajung în maxim 10 minute și am întrebat-o dacă mă poate aștepta. Ea a zis da și a închis înainte să îi aflu numele ca să îi mulțumesc încă de la telefon.
Am ajuns în mai puțin de 10 minute în stația unde eram așteptat de către fata asta din Anglia. E roșcată, o cheamă Melanie și cică stă în România de ceva timp, dar încă nu știe prea bine limba română și crede că doamna a înțeles că încerca să dea de mine ca să lucreze cu mine.
I-am mulțumit frumos și i-am cerut scuze că a trebuit să aștepte după mine și că îi apreciez gestul.
Ea mi-a zis ca se gândea că are valoare sentimentală pentru mine, că scria ceva pe el și că sigur l-aș fi vrut înapoi, de-aia m-a așteptat.
Am rămas ușor perplex când mi-a zis că s-a gândit că are valoare sentimentală pentru mine și oarecum mi-a transmis că a empatizat cu chestia asta.
Asta da lecție de încântare. Să îi pese cuiva de un lucru despre care nu știe cât îți pasă ție de el. Dar s-a gândit, că dacă ar fi fost în locul meu, ea l-ar fi vrut înapoi.
De fapt, asta e lecția: pune-te în locul omului din fața ta și gândește-te ce i-ar plăcea lui să i se întâmple.
Cu siguranță mulți și-ar îmbunătăți serviciile dacă ar avea mentalitatea asta.
I-am dat cartea mea de vizită și i-am zis că dacă are nevoie vreodată de ajutor pe marketing, să mă sune, că o să ajut gratuit.
Partea amuzantă, ca mă simt extrem de dator fetei ăsteia, că i-a păsat de un detaliu: că are valoare sentimentală pentru mine.
PS: îți mulțumesc frumos Melanie, chiar dacă nu o să citești niciodată acest articol. Ai făcut un gest poate neînsemnat pentru mulți, însă gândirea pe care ai avut-o, e de aur.
impresionant 😀