De ce sunt indragostit de carti

Avem 7 ani, eram în clasa în I și învățam alfabetul.

Pentru mine era un chin. Nu eram motivat să rețin toate literele ce compuneau alfabetul, deși știam cu mintea mea de atunci, că altfel nu aveam cum să mă descurc și că dragii mei colegi ar fi râs copios de mine.

Nu mai țin minte în cât timp trebuie să îl învăț pe de rost. Parcă eram ascultați 1 dată la 2 zile, să vadă domnișoara învățătoare Stroe Daniela, o tânără foarte simpatică din Râșnov – Județul Brașov, că ne descurcăm cu alfabetu’.

Trecuseră deja 2 verificări și eu nu am reușit să învăț alfabetul.

Soră-mea cea mare, m-a ținut odată în casă timp de 4-5 ore, “torturându-mă” în felul următor: îmi spunea că îmi dă voie să ies afară atunci când îi spun cum se numește călimara cu cerneală. Numele era Super Ink. Mi-a zis să zic doar primul cuvânt, adică SUPER. Nu știam să citesc încă, pentru că nu prinsesem alfabetul și eram foarte chinuit de treaba asta.

Până la urmă a cedat și ea și m-a lăsat să plec, zicându-mi că scrie SUPER. Nu-mi venea să cred că un cuvânt așa fain ca SUPER nu am putut să îl spun.

A mai trecut o verificare și eu tot nu învățasem alfabetul. A 4-a oară eram decis să îmi revin. Am reușit. În mintea mea îmi spuneam alfabetul sub formă de cântec și l-am reținut mult mai ușor.

Până la sfârșitul clasei I, eram printre cei mai buni la citit. La sfârșitul clasei a doua, eram cel mai bun la citit din clasă.

“Supremația” mea a continuat până în clasa a IV-a.

Din a 3-a am început să citesc pe cont propriu. Fugeam la biblioteca școlii de la subsol și îmi luam cărți și volume scrise de Eminescu, Agârbiceanu, Gârleanu și diverși autori străini de literatură universală.

M-am pus la un moment dat să citesc Mizerabilii, dar învățătoarea pe care o aveam, mi-a zis că e prea “grea” și că ar trebui să citesc ceva mai potrivit pentru vârsta mea.

Împrumutam de la prieteni cărți cu basme, povești, legende și tot felul de chestii care îmi stimulau imaginația. Am citit cartea fraților Grimm de vreo 3-4 ori.

Am ajuns în clasa a 5-a și mi-a pierit pofta de citit. Nu citeam nimic, aveam o carte cu rezumate și pe aia o știam pe de rost. Cel mai fain era că îmi permitea să iau 10, fără ca să citesc câteva sute de pagini pentru fiecare notă.

Îmi plăceau în schimb cărțile pline cu informații care în mod obișnuit nu îmi trebuiau. Rețineam tot felul de date din istorie, geografie, politică și mitologie. Îmi dezvoltam cultura generală.

În clasa a șasea sau a șaptea, nu mai țin minte bine, visam să particip la “Vrei să fii miliardar?”, care era emisiunea mea preferată de atunci. Îmi plăcea și de Virgil Ianțu, că era așa foarte serios și totuși amuzant când avea emisiunea “Copiii spun lucruri trăznite”, o altă minunăție a copilăriei mele.

A venit capacitatea. A trecut capacitatea. Intrasem la un liceu în care teoretic trebuia să fiu al doilea cel mai bun din școală, pentru că așa spunea media.

Mi-am pierdut plăcerea pentru citit. Total. Am avut profesori buni de română, dar parcă deja îmi stabilisem un standard să nu citesc. Mă descurcam încă din generală cu rezumate și comentarii :).

În schimb acumulam informație de  cultură generală. Asta îmi plăcea.

Liceul a trecut repede și a fost o perioadă care nu s-a sfârșit cu bine pentru mine, luând BAC-ul din a doua încercare și intrând la facultate pe un loc cu taxă, pentru care trebuia să plătesc 2000RON anual.

A început facultatea și s-a produs un declic în creierul meu.

Brusc mi-am recăpătat curiozitatea pentru cărți. Mi-am dat seama de ce. Vroiam să fiu mai bun. Cel mai bun dacă se poate. În ce domeniu? Orice domeniu, vroiam să fiu văzut ca un guru. Vreau să inspir lumea.

Am început să citesc mult. Din ce în ce mai mult. De data aceasta victimă a căzut facultatea, pe la care nu prea dădeam. Beneficiară a fost organizația în care eram și prietenii cu care lucram zi de zi făcând chestii voluntare. Doar de plăcere.

În primul an de facultate cred că am citit vreo 30 de cărți.

În al doilea an, 50.

În al treilea an. Peste 80. Învățasem să citesc repede, treceam mult mai repede prin conținut acolo unde se repeta și apoi

gustam pe fast forward anumite lecturi care erau lejere.

Nu zic că e bine, dar asta făceam. Eu mă simțeam extraordinar.

***

De ce sunt îndrăgostit de cărți?

Partenerii mei de afaceri se miră atunci când mă bucur mai tare că am primit o carte, decât că am câștigat un client nou.

Pentru mine fiecare carte înseamnă un nou motiv de a sări în sus. Un nou motiv pentru a fi curios.

Ştiu că dintr-o carte pot să extrag măcar o idee care să mă facă mai deștept. Ceva care ne poate fi nouă de folos în afaceri.

Ceva care mă poate ajuta să scriu un articol mai fain si mai bun.

Ştiu că de fiecare dată când recomand o carte, oamenii speră că va fi “acea carte”, care le va oferi soluția la problemele lor.

Mă simt mai inspirat și mai deștept cu fiecare carte pe care pun mâna. Înțeleg lumea diferit, uneori parcă sunt mai conectat, alteori parcă sunt mai deconectat.

Simt că pot mai mult de fiecare dată când las o carte bună din mână.

Simt că am absorbit esența și că o parte din mintea autorului, mi-a fost transferată.

Simt cum mi se creează noi conexiuni neuronale și cum sunt mai aproape de atingerea unui nou nivel de reușită.

Cresc cu fiecare capitol pe care îl răsfoiesc și îl absorb.

Compară toată experiența asta cu o relație cu o persoană iubită.

Ești implicat, ești cufundat în relație și în experiență. Simți că totul e posibil. Simți că înveți ceva cu fiecare interacțiune.

Mă simt mai puternic și bun de fiecare dată când citesc o carte. Mă simt și mai puternic și mai bun când folosesc ceea ce am citit.

De-asta sunt eu îndrăgostit de cărți.