“Nu da puterea oamenilor din jur. Cauta puterea din tine.” – Pera Novacovici
E ora trei dimineata, iar eu ma trezesc brusc, transpirata, nestiind unde ma aflu. Vad ca mai am pixul in mana, iar cartea se afla sub cap, deschisa la pagina 98. Am adormit corectand-o si am visat ca nu am pus o virgula la pagina 63.
Respir sacadat si imi vine sa fug pe balcon, sa simt racoarea din toiul noptii. Vantul rece de toamna ma trezeste insa eu ma intreb tot mai des, in ultima vreme, ce s-a intamplat cu mine in ultimele 5 luni?
Am trecut printr-un proces care mi-a intors lumea cu susul in jos. Si totul a pornit de la o idee a mea. Tu stii cum e sa ai o idee, sa tii cu dintii de ea, dar, cand cineva te intreaba de ce e nevoie de ea, sa nu stii sa raspunzi? Singurul raspuns ar fi: asa simt. Nu stiu cum sa-ti explic, dar inima imi bate mai repede cand vorbesc despre asta.
Ti s-a intamplat sa vrei sa faci un lucru maret, sa-i ajuti pe oameni, dar ceilalti sa nu creada in tine? Ti s-a intamplat sa vrei un strop de validare din partea lor si acel raspuns sa nu apara?
Mie da. Recent. Si am avut un blocaj. Desi stiam ca asta stiu sa fac, asta vreau sa fac, am fost socata cand am revenit la intrebarea: eu ce menire am pe acest pamant? Imi simteam tamplele zvacnind, simteam dezamagire, neincredere si vulnerabilitate. Eram eu contra celorlalti. Cine castiga acum? De cine sa ascult? De vocea mea interioara care-mi soptea: stii ca asta iti doresti. Si o faci foarte bine. Te pricepi. De ce vrei sa renunti? Sau de ceilalti care ma intrebau: de ce e nevoie de asa ceva? Ce alte pasiuni mai ai? Si iarasi m-am blocat.
Ma simteam prinsa intre doua lumi, iar eu nu stiam ce sa aleg. Pe de o parte, nu renuntam la idee (sunt incapatanata de felul meu), iar, pe de alta parte, vedeam, simteam in jurul meu niste prezente care aproape ca imi dadeau fiori. Le simteam privirea pe sirea spinarii, simteam cativa stropi reci de sudoare pe frunte si ma vedeam pe mine, din exterior, aproape dand cu piciorul ocaziei si spunand: nu stiu ce vreau sa fac! As vrea sa renunt, desi tin mult la focul meu interior ce a inceput sa se aprinda!
Cat de tare s-a aprins, totusi, acest foc interior? Daca ar fi sa pui in practica ceea ce iti vine in minte, cum ar arata lumea creata de tine? Haotica? Ordonata? Colorata? In alb si negru? Cu miros de liliac ori de trandafir? Cu picaturi de ploaie? O lume rosie? Cu multe carti?
Inca nu stiu, dar o s-o fac. Am auzit in fundal o voce care mi-a zis: tu fa ce vrei si vom vedea ce-o iesi! In acel moment, fericirea mea nu se putea descrie! Inchipuie-ti un bolovan care tocmai a fost ridicat de pe un strat cu flori fara viata, strivite.
Acum a venit momentul cladirii unei idei ce a prins curaj sa se arate lumii. La inceput, timid, apoi a capatat incredere. A depasit blocajele, a trecut peste parerea celorlalti si se indreapta catre o directie anume.
Imi tot vine in minte intrebarea: de cine asculti tu? De tine sau de ceilalti? Cine cedeaza primul? Atunci cand intervine conflictul interior, cand vocea te roaga sa n-o ignori, cand privirea neincrezatoare a celuilalt te urmareste peste tot, ce poti face?
Ce am facut eu? Fiind introvertita, m-am retras. Am meditat si am cautat pacea sufleteasca. Stiam ca e un moment important. E clipa cand trebuie sa-mi demonstrez mie insami daca sunt puternica sau nu. Cedez presiunii exterioare, desi eu stiu ce vreau sa fac? Ori ma lupt pana cand ceilalti sunt nevoiti sa-mi recunoasca talentul natural? Si, daca se intampla asta, pana unde vrei sa ajungi? Pe ce varf de munte vrei sa te cateri?
Pe niciunul, as spune eu. Varful de munte se afla chiar in mine, iar succesul reprezinta pacea pe care vreau sa o simt in fiecare clipa de care sunt constienta.
Daca vrei sa afli care e ideea ce m-a facut sa trec de la o stare de neincredere, la una de implinire, te invit sa accesezi urmatorul link si vei afla:.
Este un proiect de suflet, care a luat fiinta dupa cateva lacrimi varsate si dupa multe momente de introspectie. Poate te intrebi de ce a fost nevoie de lacrimi. Stii, se intampla ca uneori sa auzi acea voce interioara si sa actionezi in directia respectiva, iar alteori sa simti impulsul care e aproape sa iasa la iveala, dar sa nu-ti dai seama, sa-i negi existenta. Eu am fost in cea de-a doua situatie. O situatie confuza, ce-i drept.
In acest caz, un ajutor din afara e nepretuit. Ceilalti pot vedea sclipirea din ochi, iti pot auzi tonul, entuziasmul. Asa s-a intamplat si la mine cand, intr-o intalnire cu oameni minunati, eu stateam in dubii, iar ei se uitau cu neincredere la mine, dar atenti la stralucirea ochilor. Iar unul dintre mentorii mei mi-a zis: tu simti care e pasiunea ta, dar nu o lasi sa iasa la lumina. In cinci minute te-ai gandit, te-ai razgandit si ai ajuns tot la ideea initiala.
Asa era. Vocea interioara imi soptea ca jocul literelor e cel care imi place, dar reactiile celorlalti mi-au pus un zid in fata.
Aparitia acestui blog inseamna o victorie personala. Eliberare. Curajul de a fi vulnerabila. In acelasi timp, imi ofera implinire sufleteasca si acea pace interioara ca sunt pe drumul cel bun. Ceva striga in mine, iar eu nu stiam ce.
Intr-adevar, lupta a fost dura. Pasiunea contra ratiunii. Am fost la o rascruce de drumuri: sa fac ce-mi dicteaza inima sau sa ma las prada neincrederii celorlalti cu privire la ideea mea? Iata ca pasiunea a castigat, iar blogul este beneficiarul acestei lupte interioare.
Intentia mea este sa ajut cat mai multi oameni care nu au incredere in ei atunci cand vine vorba de aspectul lingvistic. Am vrut sa contribui cu ceva pozitiv si sa lamuresc cat mai multe dileme ale celor interesati de felul cum se exprima si cum scriu. Este cartea lor de vizita. E ca si cum ar fi imbracati elegant, dar ar avea pantofii murdari. Iar eu, daca pot sa-i ajut, de ce sa n-o fac?
Stii, daca fiecare si-ar aduce contributia cu ce stie, cu siguranta negativismul s-ar diminua si ar exista speranta ca viata poate fi si frumoasa. E ca si cum ai avea un puzzle. Imagineaza-ti ca fiecare dintre noi reprezinta cate o piesa. Daca toate piesele s-ar reuni, s-ar face o imagine intreaga, o harta care ar putea schimba multe lucruri din jur.
Iti multumesc si nu uita: ai grija pe cine pui pe primul loc pe lista de prioritati.
Lupta-te pana cand vocea interioara se face auzita si ascultata!
Violeta Ieremie
Blog personal: Scrie Bine