De când eram mică părinții mei mi-au transmis iubirea pentru cărți. Îmi amintesc și acum cum stăteam toți trei în weekenduri citind, fiecare cartea lui. Ce îmi plăcea la weekendurile în familie, era faptul că ne adunam și povesteam despre ce am citit. Era ca un mic club de carte.

Cititul are un rol foarte important în dezvoltarea copiilor. Pe lângă faptul că le dezvoltă vocabularul, cultura și capacitatea de a comunica, aceștia pot învăța despre empatie, curaj, respect sau iubire. Descoperind plăcere în lectură, aceasta nu va mai fi o povară când vor crește mari.

Am selectat o parte din cărțile mele preferate din copilărie, cărți despre care, crescând, am realizat că mi-au oferit adevărate lecții.

Cărți pentru copii mari și mici recomandate de echipa 1cartepesaptamana

 

CUORE – INIMĂ DE COPIL de Edmondo de Amicis

Îmi amintesc și acum cum o citeam împreună cu mama.

Cartea care mi-a arătat cum să îmi apreciez patria, familia și școala împreună cu colegii și profesorii. Această carte este dedicată copiilor din clasele primare.

Autorul explică în prefață că se poate intitula: “Istoria unui an de școală scrisă de un elev din clasa a III-a”.

Acest copil își nota într-un caiet tot ce vedea și simțea în fiecare zi, iar la finalul anului școlar, tatăl lui a scris această carte după notițele lui.

PETER PAN de J.M. Barrie

Povestea începe în Anglia într-o seară, când Peter Pan și Clopoțel sunt fascinați de poveștile lui Wendy, așa că aceștia decid să se arate acesteia și să o invite într-o aventură minunată în Lumea de Nicăieri.

O recomand copiilor care nu au învățat să citească dar și copiilor care sunt la început în lumea cărților și au nevoie de povești atrăgătoare, dar simplu narate pentru a-i încuraja să continue și pentru a le spori curiozitatea și interesul pentru citit.

MICUL PRINȚ de Antoine de Saint

Micul Prinț m-a cucerit având un gen aparte, fiind o combinație între o poveste poetico-filozofică si un mit inițiatic, povestea are în centru valorile umane, responsabilitatea, toleranța și spiritul de aventură. Antoine de Saint a folosit un limbaj simplu dar în același timp plin de poezie, astfel cartea este accesibilă pentru toate categoriile de vârstă.

HEIDI de Johana Spyri

Într-o călătorie la oraș, în apropiere de Frankfurt, Heidi întâlnește prietenia adevărată și o cu totul altă viață decât cea cu care fusese obijnuită.

Povestea este plină de învățăminte despre prietenie, valoarea familiei și despre speranță.

Heidi este lăsată de mătușa Dete în grija bunicului ce locuiește în munții Elveției. Acolo, fata va începe să iubească împrejurimile, să își facă prieteni și să îl schimbe be bunicul ei ursuz.

 

COLȚ ALB de Jack London

Această carte care povestește viața cățelului Colț Alb, puiul unui lup și al unei cățele roșcate deținute de un indian a reușit să mă cucerească cu prima pagină.

Având numeroși săpâni alături de care are parte de experiențe nu prea plăcute, Colț Alb devine un câine sălbatic si neîncrezator în cei din jur.

Până în momentul in care este salvat de judecătorul Scott, un om blând care îl îngrijește și îl domesticește cu foarte multă răbdare.

Acesta învață ce e devotamentul, iubirea și respectul și chiar ajunge să se pună pe el însuși în pericol pentru a salva viața noului său stăpân.

ALICE ÎN ȚARA MINUNILOR de Lewis Carroll

Alice, o fetiță cu o imaginație uimitoare, ajunge în lumea fantastică a viselor, unde nimic nu e ceea ce pare și totul e surprinzător.

Aceasta întâlneste creaturi strainii, care se comportă ciudat si care o impulsionează să își folosească imaginația pentru a ajunge la capătul călătoriei. Recomand această carte copiilor de toate vârstele, și nu numai, pentru că păstrează curiozitatea.

Aceasta, odată activată, trebuie menţinută, fiindcă nu anticipează viitorul, ci promite surprize.

Găsește logica absurdului, învață copii să accepte schimbarea și în plus, importanța bunelor maniere.

DOUĂZECI DE MII DE LEGHE SUB MĂRI de Jules Verne

Romanul a apărut între anii 1869-1870, interesant este faptul că anticipează tehnologia submarinului.

Povestea îl are în centru pe Aronax, un cercetător științific care călătorește la bordul vasului Abraham Lincoln. Cu ajutorul prietenului lui Conseil, caută narvalul uriaș care colindă apele pământului.

Expediția se prelungește timp de câteva luni. Când protagoniștii văd pentru prima dată monstrul, sunt înspăimântați, mai ales că animalul atacă vasul. Speriați, Aronnax, Conseil și Ned sunt aruncați în mare, dar reușesc să se refugieze pe spatele monstrului.

Eu l-aș transforma într-un serial de familie, cum o citeam în weekenduri alături de tatăl meu, acum noile generații ar putea viziona serialul alături de părinți, apoi ar putea citi cartea și împărți păreri despre ele.

HARRY POTTER de J.K. Rowling

Cred că puțini sunt aceia care nu s-au bucurat de aventurile lui Harry, de magia lumii lui, de prietenia și provocările care îl întâmpinau la fiecare pas.

Cartea în schimb mi-a provoacat imaginația cum nu multe cărți reușesc și m-a implicat atât de frumos în aventurile personajelor încât la un moment dat aveam impresia că nu mai sunt un “muggle”.

Cum am terminat ultima carte, în mintea mea a înflorit întrebarea “Oare cum o să fie viața de adulți ale lui Harry, Hermonie, Ron sau chiar Draco?”

Chiar dacă au scos o serie de filme, ca fan al cărților și al filmului Harry Potter, nu m-ar deranja să apară și un serial sau un prequal. Aș merge acasă special să îl văd alături de tatăl meu.

HOȚUL DE CĂRȚI de Markus Zusak

O poveste despre dragostea de cărți, Hoțul de Cărți o are în centrul atenției pe Liesel în perioada Germaniei naziste. Ea învață să citească cu ajutorul tatălui ei adoptiv.

Liesel și fratele ei mai mic sunt duși de către mama lor la o familie adoptivă, în călătoria lor, Moartea îi face o vizită fratelui ei, aici este prima din nenumăratele lor întâlniri. Lângă mormântul fratelui ei, viața lui Liesel se schimbă atunci când ea ridică un singur obiect, ascuns parțial în zăpadă. Este Manualul Groparului, lăsat acolo din greșeală, și este prima ei carte furată.

Hoțul de cărți este o poveste despre puterea cuvintelor de a crea lumi. Cu o scriitura superb măiestrita și arzând cu intensitate, premiatul autor Marcus Zusak ne-a dăruit una dintre cele mai durabile povești ale timpurilor noastre.

Seria JURNALUL UNUI PUȘTI de Jeff Kiney

Sincer nu am citit tot din seria aceasta, dar faptul că este bestseller la nivel internațional și că filmele care au apărut au avut și ele succes, spune destule.

Clar este o serie ușor digerabilă și mulți copii se pot identifica cu personajele, mai ales copiii ușor chinuiți de către cei mai mari.

Am văzut că a apărut și Însemnările unei Puștoaice de Rachel Renee Russell, ceea ce mi se pare simpatic. La nivel de vânzări, în România cel puțin, se descurcă bine și jurnalul puștoacei.

O PLIMBARE CU MARY POPPINS de Hélène Druvert

Când afli că un personaj de care ai fost fascinată în copilărie se întoarce, extazul e aproape instant.

Jane și Michael Banks nu se plictisesc nicio clipă în compania guvernantei lor: un pic severă, un pic misterioasă și, cu siguranță, o mare magiciană. Alături de Mary Poppins, o simplă plimbare prin ploaie pe străzile Londrei se transformă într-o călătorie fantastică.

PROFESORUL ASTRO CAT ȘI FRONTIERELE UNIVERSULUI de Dominic Walliman

Profesorul Astro e cea mai deșteaptă pisică din câte s-au văzut – atât de deșteaptă, încât are câte o diplomă în fiecare materie de sub Soare! Că veni vorba despre Soare, se întamplă să știe foarte multe și despre el.

Din Profesorul Astro Cat si Frontierele Universului vei afla absolut totul despre stele, planete, sistemul solar, galaxii și Univers. Profesorul Astro s-a asigurat că așa va fi – e o felina foarte greu de mulțumit!

 

AIUREA-N TRAMVAI de Adina Rosetti și Livia Coloji

Anton esteun băiețel care visează să devină Leonardo da Vinci, el intră prin magie într-o lume unde „tot ce se spune își pierde sensul obișnuit”, iar „oamenii îndeasă mâțele-n sac, pupezele de neam ales poartă colac, iar copiii se joacă de-a despicatul firului în patru și de-a tăiatul frunzei la câini”.

Anton împreună cu cei trei prieteni pe care i-a întâlnit în această lume nebună vor trece prin cele mai neobișnuite aventuri, în acea țară cu totul pe dos, dar plină de haz, unde cele mai importante lucruri se învârt în jurul cuvintelor.

Pe scurt, Aiurea-n tramvai e perfectă pentru copiii care stau mai mult în telefon și mai puțin în cărți.

Cronicile din Narnia – Leul, vrajitoarea si dulapul – C.S.Lewis

Cea mai cunoscută carte din seria Cronicile din Narnia s-a vândut în peste 85 de milioane de exemplare în întreaga lume și a fost tradusă în 47 de limbi diferite.

Romanul are ca subiect aventurile unor frați și surori care, fiind evacuați din Londra în 1940 în timpul celui de-al doilea război mondial, sunt trimiși să locuiască la un profesor de la țară în casa căruia descoperă un dulap care este de fapt o poartă către un tărâm magic numit Narnia plin de creaturi ciudate și aventuri neașteptate.

PRINȚ ȘI CERȘETOR de Mark Twain

Prinţ şi cerşetor, de Mark Twain este una dintre cele mai iubite cărţi pentru copii.

În acest roman, împreună cu copilul tău, vei găsi două lumi complet diferite şi în acelaşi timp comparabile cu timpul în care trăim. Este vorba despre lumea celor bogaţi – curtea regală, şi lumea celor săraci – Curtea Gunoaielor.

 

Cărți mai practice

Dragi părinți, vă rog din tot sufletul ajutați-vă copilul să își crească cultura generală. Îl ajută enorm de mult.

La școală, printre oameni noi, colegi, în viitor în afaceri, o cultură generală bună este obligatorie.

Cumpărați-i așadar, enciclopedii (nu trebuie să fie din-acelea scumpe cu vederi 3D și alte minunății), dar să fie bogate în informații interesante. Mai jos v-am pregătit câteva sugestii:

ENCICLOPEDIA COPILULUI DEȘTEPT

Bogat ilustrată și plină de informașii utile, iată o carte de teste diferită de orice ai vazut până acum.

Perfectă pentru cei interesași de cunoaștere, Enciclopedia copilului deștept oferă o nouă provocare a minții de tip întrebare și răspuns.

Copilul tău se poate testa singur, cu prietenii sau chiar cu tine pe subiecte atent alese, pe trei niveluri de dificultate, care merg de la lucruri simple la cunoștințe aprofundate.

 

50 DE IDEI PE CARE TREBUIE SĂ LE CUNOȘTI

Este o serie de cărți scrisă de Joanne Baker, în această serie găsești câte o carte despre fiecare domeniu, cum ar fi fizică, matematică, psihologie sau filozofie. Este foarte ușor de citit pentru că este scrisă într-o manieră prietenoasă.

Te va face și pe tine să o citești, cu siguranță vei fi curios când copilul tău îți va spune: ”Tati/Mami știai că….”

ENCICLOPEDIA CORPULUI UMAN. O INCURSIUNE EXTRAORDINARĂ PRIN CORPUL TĂU

Enciclopedia corpului uman nu este doar o carte despre corpul uman – este o incursiune prin organismul care funcționează permanent, un ghid care te ajută să întelegi de ce esti unic.

Vei găsi informații despre fiecare componentă, de la părțile cunoscute ale corpului, până la unele de care nici nu știai că există – substanțe chimice din creier și milioane de bacterii de la suprafața pielii.

PRIMA MEA CARTE ILUSTRATĂ ȘI AUDIO ÎN LIMBA ENGLEZĂ

Această carte cuprinde 20 de cartoane cu ilustrații pentru 200 de cuvinte uzuale din limba engleză, fiecare dintre acestea putând fi ascultat în limba engleză la o simplă apăsare de deget.

Copilul tău intră astfel în contact cu limba engleză cu ajutorul acestei cărți audio și învață cum să pronunțe corect cuvintele, încă de când este foarte mic!

Acestea sunt doar o mică parte din cărțile copilăriei mele și alte cărți pe care mi-aș fi dorit să le am.

Sper că le-ai găsit la fel de interesante precum le-au găsit și părinții mei atunci când mi le-au dăruit.

Deși sunt sigură ca sunt mult mai multe cărți pentru copii la fel de interesante.

Articol scris de ELY BRADAVSCHI.

Deși lucrez cu științele exacte, iubesc lumile fantastice care mă fac să visez cu ochii deschiși.

Mai multe poți descoperi pe contul meu de instagram: @ely_lacramioara.

Loc în care putem vorbi mai multe despre pasiunea noastră comună: cititul

Recommended Posts