
Te-ai gândit vreodată dacă vrei să-ți donezi organele după moarte? Ai discutat cu familia despre acest aspect, ai transmis clar decizia ta mai departe? Nici eu…dar romanul Să-i reparăm pe cei vii de Maylis de Kerangal m-a convins că nu mai am motive să amân.
Un roman care abundă în detalii medicale, detalii care-ți amintesc de Anatomia din clasa a-XI-a și care te fac să vezi omul așa cum e el: o sumă de organe care pot funcționa și în alte corpuri decât cel original. Da, e adevărat ca prețul e o moarte, dar o singură moarte poate salva cel puțin tot atâtea vieți câte organe sunt prelevate.
E foarte trist când moartea este a unui tânăr de 19 ani, aflat la prima dragoste, împătimit al surfing-ului și un pic ghinionist că a fost cel care a stat pe locul fără centură de siguranță al camionetei. E groaznic să-ți vezi copilul în comă profundă, cu inima conectată la aparate pentru a pulsa sângele în tot corpul în timp ce neurochirurgul te anunță că starea lui este irecuperabilă. Prima reacție va fi întotdeauna cea de negare (“Nu se mai poate face nimic? Eu văd că respiră..!”), apoi de speranță (“Sunt cazuri în care s-au trezit după 5-7 ani de comă…sunt pline ziarele de astfel de cazuri..”) și, în cele din urmă, de disperare:
“…el se indreaptă în altă parte, trei pași de-a lungul peretelui, stânga-mprejur, și dă cu pumnul în perete, un pumn în care i se adună întreaga forță, geamul de sticlă freamată..”
Dar moartea nu e chiar sfârșitul; ea poate fi un nou început pentru cineva de pe o listă, pentru o persoană care speră să-i ajungă rândul în timp util. E mereu nevoie de un rinichi, de un plămân și, mai ales, de o inimă. Inima care are atâta importanță, atâtea conotații…inima care adună sentimente mii și transmite vibrații în tot corpul nostru. Cum să accepți să-i fie smulsă inima din pieptul propriului copil?
Tu, ca beneficiar de organe, vrei o inimă de la cineva absolut străin? Ți se spune că e compatibilă 100%, are grupa ta rară de sânge, forma și dimensiunea sunt fix ce ai nevoie..atunci, de ce ai indoieli?
“Nu îi place ideea acestui privilegiu nemeritat, de loterie, se simte ca jucăria de pluș pe care o înhață cleștele din maldărul de obiecte îngrămădite în spatele unei vitrine de bâlci. Mai mult ca orice, nu va putea spune niciodată <Mulțumesc!>.”
Nu poți spune “Mulțumesc!” donatorului tău deoarece pentru tine e doar un număr, nu-i cunoști identitatea, sexul sau locația. Îi iei inima și mergi mai departe. Inima frumoasă, perfectă pe care o tot glorifică chirurgul cardiovascular..inima de care ai nevoie, dar pe care nu simți ca o meriți.
Un roman care m-a învățat despre ordinea prelevării organelor în funcție de durata maximă a fiecăruia în afara unui corp-gazdă, care a descris atât de bine operațiile încât și mâine pot avea o discuție lejeră cu orice chirurg și care mi-a arătat că durerea poate fi pansată cu facerea de bine.
Sunt Georgiana și sunt dependentă de cărți. Îmi place să le cumpăr, să le miros, să le aranjez și să le citesc, bineînțeles.
Citesc zilnic câteva pagini, momentan reușesc o carte pe săptămână, dar evident, depinde mult de carte, număr de pagini, subiect sau stil. Vreau să împărtășesc cu tine orice carte citită ce m-a convins să nu o las din mână ușor, din care am aflat tot soiul de informații sau care m-a invatat sa apreciez tot ce am.