În 2011 finalizam ciclul de 3 ani al Facultății de Ştiințe Economice din Brașov cu un examen de licență care nu a decurs cum trebuie, în care studenții au fost mai degrabă apreciați pentru abilitatea lor de a-și reaminti pasaje redate cuvânt cu cuvânt, din ~ 150 de pagini de conținut din vastul domeniu al managementului.

Ţin minte încă cu câtă frustrare am rămas de pe urma facultății. Nu am fost niciodată bun a la recita cuvânt cu cuvânt. Totuși, întotdeauna am avut impresia că abilitatea de a reda pasaje “ca un papagal”, este mult prea apreciată în sistemul (convențional) educațional și mai ales în facultate, în defavoarea unui model de gândire critică.

De fapt, sistemul educațional (infrastructura și oamenii care îl formează) în forma în care el există acum, consider că este unul care încurajează mediocritatea.

banci-scoala

După ce am “terminat-o” cu sistemul educațional, am rămas cu niște lucruri în cap despre care mi-am dat seama că sunt extrem de nocive, pentru că ele limitează posibilitățile intelectuale și profesionale nu doar ale mele, ci ale tuturor celor care încă le respectă.

În acest articol vreau să descriu aceste lucruri, de ce sunt ele nocive și în ce fel limitează ele cunoașterea și dezvoltarea.

5 lucruri învățate la școală pe care ar trebui să le uiți

1. Ar trebui să ai o părere despre orice

În școala generală și în liceu am fost învățat(i) că orice părere contează și merită băgată în seamă.

Am fost de acord mult timp cu acest lucru, mai ales că dreptul la opinie și la liberă exprimare sunt drepturi formulate și garantate în Constituție.

În timp, am ajuns totuși să mi se demonstreze că unii oameni nu ar trebui să fie lăsați să își deschidă gura pentru că fac mai mult rău decât bine. Astfel de oameni, pot dezinforma, manipula, induce în eroare sau pur și simplu polua fonic mediul înconjurător.

Să îți dai cu părerea este o formă ieftină de expunere, pentru că tu nu ai niciun atașament pentru ceea ce zici, ci pur și simplu o spui ca să te faci simțit (auzit). Deseori oamenii nici nu își asumă propria părere, fiind doar o chestie ce au zis-o în funcție de context.

Deși nu îmi place să fac în mod activ acest lucru, ajung destul de des pe site-urile trusturilor de presă românești și din curiozitate citesc și comentariile diverselor știri și articole și observ cum zona respectivă explodează cu prostie: oameni nocivi care se ceartă, înjurături, rasism, lipsă acută de educație și maniere și multe alte chestii care te scârbesc.

Desigur, asta este o formă exagerată a inutilității unei păreri.

Sunt de asemenea oameni buni, frumoși, care își expun părerea în mod articulat în situații în care se cuvin, dar pur și simplu părerea lor este lipsită de substanță sau de “insight”.

Simplu fapt că poți să zici ceva, nu înseamnă că trebuie să spui ceva.

Într-o discuție în care se caută cunoașterea, opiniile nu prea își au locul, decât dacă reprezinte supoziții ce urmează a fi demonstrate.

Dacă părerea ta contribuie la o cunoaștere mai în detaliu a unui concept/subiect, atunci ea este binevenită, dar dacă ea reprezintă “maculatură” fonică, atunci cred că e cazul să o păstrezi pentru tine.

Deși suntem dotați cu un creier care ne poate ajuta să ne dăm cu părerea peste orice subiect, nu înseamnă că trebuie să profităm de acest lucru.

Şcoala te învață că tre’ să ai o părere, chiar dacă este inutilă. 🙂

Uită asta. Uită că ar trebui să ai o părere despre orice. E ok să ai valori și crezuri, dar acestea nu se pot extinde asupra oricărui subiect.

Caută cunoașterea, oferă argumente, pune întrebări care provoacă, contribuie la aflarea adevărului, nu la tergiversarea subiectului.

2. Nu ai voie să spui “nu știu” și “nu pot”

Şcoala ne scoate la lumină 2 credințe extrem de puternice:

  • nu există “nu pot”
  • nu există “nu știu”

Cumva, ambele devin pe parcursul școlii sinonime cu ideea că persoana care spune că nu știe și că nu poate este o persoană care nu își dorește să avanseze.

În primul rând ar trebui să înțelegem că știm foarte puține, iar pe măsură ce devii mai știut, îți dai seama că știi de fapt foarte puține lucruri.

În al doilea rând, oamenii uită să accepte faptul că uneori confuzia este bună.

Ţin minte că eu spuneam destul de des nu știu sau nu pot, doar pentru că eram confuz cu privință la cerința problemei sau nu cunoșteam metodele potrivite pentru a rezolva problema.

Totuși, deși îmi exprimam confuzia, aceasta îmi era întâmpinată cu replici seci precum: “nu ai cum să nu știi”, “nu ai învățat de fapt”, “tu nu vrei să răspunzi de fapt”.

Cumva eram învățat să refuz ideea că uneori mai poți fi și confuz. Eram învățat că răspunsul întotdeauna trebuie “știut din prima”.

Confuzia este bună, pentru că ea contribuie la un proces de învățare mai bun.

Orice confuzie dacă este urmată de o perioadă de explorare și de reverificare a conținutului, va fi urmată de un “Aha! moment” sublim.

Legătura confuziei cu un proces de învățare mai bun a fost cercetată în mai multe studii, ai 3 astfel exemple aici.

Uită te rog faptul că nu ai voie să fii confuz și îmbrățișează această stare.

Oamenii care îți spun că trebuie să știi un răspuns din prima, sunt în majoritatea situațiilor ipocriți.

Dacă uiți unde ți-ai lăsat cheile de la apartament, deși ai intrat de 3 minute pe ușă, mi se pare la fel de normal să uiți o formulă într-o situație în care nu te simți confortabil (atunci când ești scos în fața clasei să rezolvi o problemă la tablă).

3. Trebuie să îi mulțumești pe cei din jur ca să fii fericit

Una dintre cele mai deplorabile lecții sau mai bine-zis preconcepții pe care mi le-am format a fost iluzia “validării venite de la cei din jur“.

Nu știu dacă a fost vreodată analizată relația dintre stima de sine și nevoia de validare, dar eu sunt de părere că dacă ai o stimă de sine ridicată, cauți mai rar validarea celor din jur.

Pe parcursul anilor de școală ești pus la zid într-un fel sau altul dacă nu ai validarea celor din jurul tău și din acest motiv cred că vom căuta mereu validarea celor din jur pentru a ne face facilă trecerea prin viață:

  • avem nevoie să ne validăm cunoștințele în forma pe care profesorii ne-au oferit-o pentru a ne putea lua examenele
  • avem nevoie de note mari, pentru ca părinții să fie mândri de noi
  • avem nevoie de validarea  socială a colegilor noștri pentru a ne simți valoroși și utili

Lista poate continua lejer cu multe alte exemple de situații, în care avem nevoie de validarea celor din jur ca să “supraviețuim”.

Totuși, viața tinde să ne demonstreze că lucrurile nu sunt așa de bătute în cuie.

Treci de facultate și ajungi în viața reală și realizezi că ai nevoie de curaj și deseori de tupeu grosolan ca să faci ceea ce trebuie și că uneori trebuie să faci lucruri deși cei de lângă tine nu sunt de acord:

  • trebuie să nu respecți o sarcină de lucru directă de la șef ca să demonstrezi că lucrurile se pot face altfel
  • trebuie să riști o parte din bugetul unui proiect, ca să demonstrezi că există oportunități în zone fără istoric de reușită
  • trebuie să fii îndeajuns de curajos și să îți riști slujba pentru a atrage atenția asupra unor probleme grave care există într-o companie

Toate aceste situații, necesită o încredere și o stimă de sine destul de ridicate, pentru ca un individ să urmărească rezultatul până la final și să nu ceară validarea celor din jur.

Așadar, te rog uită că ai nevoie de validarea celor din jurul tău la orice pas.

Ai o idee în care tu crezi mult de tot?

Lasă la o parte aprobarea celorlalți și începe să lucrezi la ea. Arată-le un prototip sau chiar produsul final. Ascunde-te de ei până atunci.

Mentalitatea de tipul “better safe than sorry” nu o să te ducă prea departe.

4. Ai nevoie de școală ca să faci bani sau îți găsești un job bun

Fundamentele și metodele pe care școala se bazează sunt depășite.

În felul în care sunt structurate cunoștințele pe care le dobândești în școală acum, nu ești încurajat să te autodepăsești și mai ales, nu ești încurajat să urmărești oportunități care abia acum se formează.

Examenele sunt deseori compuse din liste de noțiuni care trebuie mai degrabă reproduse cuvânt cu cuvânt, decât înțelese și provocate/demonstrate.

Este de altfel extrem de ușor să arăți mediocritatea metodei propuse în prezent de școală:

Pasul 1: Intri pe BestJobs/eJobs și te uiți la ce fel de slujbe se cer.

Pasul 2: Te uiți la câți candidați sunt pe un post.

Pasul 3: Te uiți la numărul șomerilor din România.

Pasul 4: Citești o astfel de mărturisire din partea unui recruiter.

Pasul 5: Îți dai seama că realitatea educațională nu se pupă cu realitatea muncii.

Rolul educației din punctul meu de vedere este să creeze oameni care pot fi ușor integrați în structurile societății, care pot contribui în mod activ la existența acesteia, dar se pare că pe partea asta de profesional educației nu prea îi iese treaba asta.

Mă întreb eu, ce rost are să treci 3-4 ani printr-o facultate care nu îți va oferi nici cunoștințele de bază pentru o meserie pe profilul tău?

Din păcate societatea românească e încă înregimentată în mentalitatea cum că diplomele oficiale atestă ceva și există această iluzie a faptului că dacă ai diplomă în mână ești bun de ceva. Reciproca e la fel de valabilă: dacă nu ai diploma în mână înseamnă că ți-ai pierdut timpul.

Grație globalizării și a faptului că Internetul devine o comoditate din ce în ce mai ieftină, societatea devine (din ce în ce mai) conștientă că uneori ca să faci o treabă nu ai nevoie de un om cu diplomă, ci de un om care să aibă abilitățile necesare să facă treaba respectivă (ca un om să îți scrie un articol pe blog, nu trebuie să aibă o diplomă să ateste treaba asta, ci să știe efectiv să scrie un articol și să îl formateze pentru un blog).

Așadar, uită de faptul că ai nevoie de școală ca să faci bani. Ca să faci bani ai nevoie de abilități.

Chiar dacă ai școală și diplome la dosărel, dacă nu ai abilitățile necesare, te vei chinui destul de mult ca să găsești un job care să fie OK.

Ştiu că societatea românească încă nu s-a aliniat la ideea că diplomele sunt doar bucăți de hârtie de cele mai multe ori, dar vom ajunge și noi acolo în curând.

5. Ceea ce înveți în școală îți va fi de mare folos pe parcursul vieții

Înainte de a dezvolta acest punct de vedere, vreau să îmi cer scuze față de oricine ar putea citi ceea ce scriu eu și să considere ceea ce am zis o jignire. Obiectivul meu nu este să jignesc pe cineva.

Obiectivul meu este să arăt că unele rotițe nu sunt puse cum trebuie sau că trebuie înlocuite cu totul.

Uneori am un discurs destul de răspicat, dar el este așa pentru că îmi pasă.

Îmi pasă de cum ies oamenii de pe băncile facultății.

Îmi pasă de faptul că unii oameni nu își pot găsi slujbe pentru că nu au diplomele necesare, iar unii oameni au diplomele necesare dar nu își pot găsi slujbe.

Am deseori momente de tristețe cumplită când văd oameni cu potențial care au sufletul zdrobit de către societate.

Sunt trist când văd că sistemul educațional eșuează, iar cei care fac parte din el sunt obosiți, nepăsători, depășiți sau pur și simplu s-au conformat cu situația și au ajuns la un compromis.

Şcoala, în forma ei totală cum există acum, ia un om care poate face orice și îl învață să facă foarte puține. Sunt de părere că un om iese din ciclul educațional mai puțin capabil decât a intrat în el.

Acesta își pierde entuziasmul, dorința de a învăța, dorința de a fi curios, capătă inhibiții și complexe și renunță la a se auto-depăși.

Sunt, într-adevăr, facultăți și specializări care au norocul de a fi privilegiate de societate cu multe locuri de muncă cu bariere de intrare destul de joase, dar realitatea arată că mult mai mulți se chinuiesc să își găsească locul.

Principala problemă pe care angajatorii o reclamă este că nu reușesc să își recruteze oameni calificați și uneori sunt chiar nevoiți să îi dezvețe de ce au învățat în școală.

Totodată, școala sau mai bine-zis programa educațională nu face față cerințelor societății.

Slujbe care există acum, nu existau acum zece ani și vor mai exista în 10-20 de ani de acum încolo.

România e un pic în urmă și încă mai vede diploma cu un folos. Pentru mulți însă este doar bucată de hârtie. În curând, pe măsură ce se vor aplatiza, multinaționalele și corporațiile de mari dimensiuni își vor schimba procedurile de angajare și vor angaja mai mult pe bază de abilități și potențial și mai puțin pe bază de CV.

Probabil, în viitor, singurul lucru relevant va fi viteza cu care poți reînvăța o slujbă.

***

Poate prin acest articol am pictat o poză destul de tristă a sistemului educațional românesc. Eu nu cred asta.

Cred mai degrabă am pictat neajunsurile acestuia și felul cum lăsăm aceste neajunsuri să ne acapereze restul vieții.

Ca să facem cu succes societății de astăzi trebuie să ne putem mișca repede, să ne adaptăm constant la noi cerințe, să fim dispuși să ne învățăm noi abilități și să le uităm pe cele care ne-au fost de folos ieri.

Din păcate școala nu face față la realitatea actuală.

Din fericire, există suficiente site-uri și cursuri gratuite pe Internet, bine structurare și suficiente pentru a ne oferi o educație de bază, deseori superioare celei oferite de școală.

sursă poză.