Pentru că ești mămică și asta îți ocupă tot timpul, aceste cărți pentru mămici te vor ajuta să îți răspunzi la întrebări, să îți confirmi anumite ”reguli”, să înțelegi schimbările rapide prin care trece un copil, să îți oferi timp pentru tine, fără mustrări de conștiință.
Și ai nevoie de timp și ”inspirație” pentru a-ți crește în armonie copilul. Probabil știi deja că a fi mamă este cea mai frumoasă meserie. Și nu presupune 8 ore pe zi, o oră pauză și weekenduri libere. Non-stop, 24 de ore din 24, 7 zile din 7.
Chiar dacă pare greu de realizat, este important să nu uiți că meriți timp și pentru tine. Poate zâmbești acum. Știu că de multe ori acest timp pentru tine înseamnă să citești cărți despre diverisificarea mâncării, despre cele mai bune grădinițe și școli sau cărți pentru mămici și supermămici.
Uite câteva recomandări de cărți utile pentru acele momente de relaxare care sunt rare, dar care te vor ajuta, cu siguranță.
9 cărți pentru mămici recomandate de echipa 1cartepesaptamana.ro
Copil fericit, adult fericit de Edward M. Hallowell
Dr. Edward Hallowell consideră că fericirea este o abilitate pe care orice părinte o poate dezvolta în copilul său prin conectare, joc, exercițiu, măiestrie și recunoaștere.
Aceștia sunt cei 5 pași pe care autorul îi descrie în carte prin exemple din viața de zi cu zi a unor diverși oameni, raportându-se la cele mai recente cercetări în domeniul parentigului.
Prin intermediul conectării, copilul simte siguranța și apartenența la un ”cuib”. Joaca îi aduce bucurie și îi consolidează aptitudinile iar prin exercițiu își dezvoltă disciplina și învață să ceară ajutor.
Măiestria îi crește stima de sine și prin validarea trăirilor și a sentimentelor lui, înțelege că este acceptat și iubit. Această carte este un ghid prețios pentru orice mamă care își dorește implicare în dezvoltarea frumoasă a copilului său.
Somn sănătos pentru un copil fericit de Marc Weissbluth
MARC WEISSBLUTH, medic pediatru cu o carieră de treizeci de ani, este și un cercetător de frunte în domeniul somnului la copii. În 1985 a fondat Centrul pentru Tulburări de Somn din cadrul Children’s memorial hospital, Chicago.
Un somn neodihnitor îi face pe copii să aibă izbucniri nervoase mai des ca alții și le poate chiar reduce capacitatea de a fi elevi străluciți la școală.
Copiii care suferă de oboseală cronică, devin adulți care vor suferi de oboseală cronică.
Când îi este foame, îi oferim copilului mâncare sănătoasă. Când îi este somn, copilul are nevoie de un somn odihnitor.
Pornind de la numeroase studii de caz și de la rezultatele celor mai recente cercetări științifice, această carte îți va arăta cum poți să încurajezi un comportament calm pentru copilul tău, dezvoltându-i obiceiuri sănătoase de somn.
100 de întrebări ale tuturor mamelor
Ai putea spune că 100 de întrebări nu sunt suficiente pentru o mamă care are mult mai multe îndoieli, griji, îngrijorări în fiecare zi.
Însă, cu siguranță, aceste 100 de răspunsuri strânse în această carte îți vor fi de folos. Această carte face parte din acele carti pentru mamici pe care trebuie să le ai în bibliotecă!
Vaccinarea nou născutului este obligatorie? Când trebuie învățat copilul să stea pe oliță? De ce fiul meu nu vorbește încă? Sunt întrebări care te macină și pe tine?
Vei afla răspunsuri clare și competente oferite de diversi specialiști în domeniu: pediatri, moașe, consultanți în lactație, psihomotricieni și psihologi.
Cartea este organizată tematic, pe capitole ce abordează problemele cu care se confruntă părinții în timpul primilor ani de viață ai copilului și a fost realizată în parteneriat cu magicmaman.com, site-ul pentru părinți cel mai accesat în Franța, cu peste 4 milioane de vizitatori în fiecare lună.
Recuperarea după cezariană de Chrissie Gallagher-Mundy
Chrissie Gallagher-Mundy a scris 11 cărți despre fitness care au fost traduse în 8 limbi și chiar a fost campioană la gimnastică în 1974. Din 1989 a deschis The London Academy of Personal fitness – grupul de top al antrenorilor de fitness din Londra care se ocupă de celebrități, chiar și de familia regală.
”Recuperarea dupa cezariană” este o carte ghid pentru toate mamicile care au născut prin cezariană. Este un sprijin valoros în vederea unei refaceri complete și lipsite de probleme.
Recuperarea fizică după o naştere prin cezariană decurge diferit pentru fiecare femeie în parte. Dacă unele femei par a se recupera extrem de repede după o naştere prin cezariană, unele ar putea avea nevoie de câteva săptămâni, iar altele să aibă nevoie de la 6 până la 12 luni.
Ce fac mamele (mai ales când par să nu facă nimic) de Naomi Stadlen
Dacă ești mamă și ai simțit vreodată, printre multe altele, că nimeni nu te înțelege ce faci tu toată ziua și sunt situații în care nici tu nu înțelegi ce vrea bebelușul de la tine, această carte te va încuraja și te va face să înțelegi importanța propriilor alegeri în creșterea copilului tău.
Cartea lui Naomi Stadlen trebuie citită în primul rând de toate femeile însărcinate și de proaspetele mămici.
Lecțiile de viață scrise de autoare sunt de mare ajutor pentru o viitoare mămică care nu știe la ce să se aștepte când copilul îi va schimba viața prin îndepărtarea prietenilor, renunțarea la carieră, schimbările fizice și emoționale.
Naomi Stadlen este prihoterapeut și consilier, specializată în probleme de parenting, fondatoarea grupului săptămânal de discuții pentru mame Mothers Talking.
Te vei identifica cu multe emoții și experiențe descrise de autoare și, poate cel mai important, vei realiza că nu ești singura care trece prin asta, oferindu-ți încrederea de care ai nevoie.
Mamă sau femeie? de Elisabeth Badinter
Este maternitatea o noua formă de sclavie? A fi mamă înseamnă astăzi împlinirea supremă pentru o femeie, dar și sacrificarea independenței, a carierei, a vieții sociale și chiar de cuplu. Poate te-ai gândit și tu la această contradicție și ai zâmbit când ai citit întrebarea.
Elisabeth Badinter, personalitate a culturii franceze și feministă convinsă, încearcă să răspundă acestei întrebări și multor altora.
Răspunsurile ei sunt însoțite de analize bine documentate și de părerile unor specialiști în domeniu. Cartea conține studii și sondaje exacte.
Într-o societate în care majoritatea muncește și în care femeia ideală reușește pe plan profesional, cea care stă acasă pentru a-și crește copiii riscă să devină sclava propriei alegeri.
Nu este de mirare că femeile aleg să devină mame tot mai tarziu, adesea după treizeci de ani, după efectuarea studiilor, găsirea unui serviciu și a unui partener de viață stabil.
Comunicarea eficientă cu copiii de Adele Faber și Elaine Mazlish
Dacă îți dorești un copil cu o imagine de sine pozitivă, cu abilități puternice de comunicare și cu un caracter puternic, aceasta este cartea de care ai nevoie.
Adele Faber și Elaine Mazlish propun metode inteligente și pline de umor, cu o serie de sfaturi punctuale, completate de benzi desenate amuzante, precum și de studii de caz.
Comportamentul de la școală al copilului este profund influențat de ceea ce se întâmplă acasă, în familie.
”Comunicarea eficientă cu copiii” te ajută să înțelegi diferența dintre cuvintele care stârnesc conflicte și cele care construiesc un context pasnic, de cooperare.
Adele Faber este absolventă a Queens College, fiind licențiată în arta teatrală. A obținut o diplomă de master în educație la Universitatea din New York și a predat în câteva licee din New York timp de opt ani.
Elaine Mazlish este absolventă a Universității din New York, licențiată în arta teatrală și a lucrat cu copii la Grosvenor House și la căminul Lenox Hill. De asemenea, este artist profesionist și compozitor.
101 tehnici favorite ale terapiei prin joc de Charles E. Schaefer și Heidi Gerard Kaduson
Terapia prin joc este o metodă psihoterapeutică ce utilizează mijlocul natural de exprimare al copiilor – jocul, pentru gestionarea stresului emoțional sau a traumei psihice.
Principalul obiectiv al terapiei este rezolvarea problemelor emoționale sau de comportament, inclusiv îmbunătățirea comunicării și înțelegerii între părinți și copil.
Cele 101 tehnici prezentate în această carte oferă psihologilor, educatorilor, dar și părinților și pediatrilor un instrument eficient pentru a-i ajuta pe cei mici să-și exprime emoțiile, să-și controleze furia, să facă față pierderilor.
Copiii își imaginează roluri natural și construiesc povești frumoase cu ușurință. Plus, ei pot spune cu ușurință cum se simt câtă vreme este „doar în glumă” sau doar „în joacă”. Astfel, terapia prin joc este larg folosită în abordarea problemelor psihice ale copiilor și adolescenților.
Taina copilăriei de Maria Montessori
“Taina copilăriei” analizează copilul de la naștere și până la perioada contactelor cu societatea și vorbește despre drepturile copilului – un termen foarte interesant și nou, mai ales in Romania.
Maria Montessori a fost medic şi pedagog italian care a descoperit şi a perfecţionat o metodă de educaţie a copiilor ce pune accentul pe dezvoltarea independenţei şi pe o intervenţie redusă a adulţilor.
Problema fundamentală a educaţiei tradiţionale este lipsa încrederii în copil pentru a-şi ghida în continuare propria dezvoltare — şi de a ghida educatorii în sprijinirea acestei sarcini. În ciuda intenției, părinții sunt primii care acționează asupra dezvoltării copilului ca o frână, în special în privința ritualului de somn sau prin grija excesivă față de încercările de a merge a celui mic.
Metoda Montessori urmăreşte să ajute la dezvoltarea copilului într-o fiinţă umană adultă completă, confortabilă cu sine, cu societatea și se concentrează pe susţinerea şi sprijinirea procesului natural de dezvoltare al fiinţei umane.
Sper ca aceste cărți să îți fie de folos, dragă mămică, chiar un punct de real sprijin pentru acele momente când ai nevoie de relaxare sau de răspunsuri.
Spor la citit!