Îmi plac serialele, dar de ceva timp nu am putut să nu îmi imaginez cum aș transforma în seriale de succes câteva cărți pe care le-am citit pe nerăsuflate.
De cele mai multe ori, filmele nu îmi satisfac pofta de cărți, mai ales cele care sunt inspirate după cărți. Unele mofică aspectul personajelor, schimbă acțiunea, nu dezvoltă suficient personajele siu chiar le taie. Până la urmă e normal, nu au cum să surprindă toate detaliile ce dau viață cărților noastre preferate.
Tocmai de aceea, una din dorințele mele este să îmi văd cărțile preferate transformate în seriale. Am făcut o listă cu o parte din cărțile mele preferate pentru care, dacă ar fi transfirmate în seriale, aș sta lipită de ecran până la ultimul minut, chiar dacă le-am citit deja.
7 Carti pe care echipa 1cartepesaptamana.ro
le dorește transformate în seriale
Trei coroane întunecate de Kendare Blake
Odată cu fiecare generație, pe insula Fennbrin se naște un set de triplete, toate regine, fiecare cu drepturi egale de a moșteni coroana, toate având puteri magice unice.
Mirabella e capabilă să stârnească furtuni groaznice sau flăcări sălbatice doar cu o pocnitură de deget.
Katharina e otrăvitoare și Arsinoe domină natura.
Pe insula Fennbrin, nu este suficientă originea regală. Fiecare soră trebuie să lupte pentru coroană. Și nu vorbesc de un joc, vorbesc despre o luptă pe viață și pe moarte.
În noaptea în care surorile împlinesc șaisprezece ani, bătălia începe…iar cea care va rămâne în viață, va dobândi coroana!
Cu această carte, Kendare Blake mi-a demonstrat încă o dată că e o autoare excepțională.
M-a cucerit prin detalii, decorurile și locurile unde se desfășoară acțiunea sunt imaginare. Dar sunt atât de bine redate, încât la un moment dat vei simți că ești acolo. Imaginează-ți puterile celor trei prințese, insula Fennbrin și lupta dintre cele trei surori transformate într-un serial, ar fi uimitor!
Cavalerul celor șapre regate de George R.R. Martin
Acțiunea din acest roman are loc cu o sută de ani înainte de „Urzeala Tronurilor” când doi eroi deosebiți pierdeau timpul prin Westeros. Datorită acestei cărți, fanii serialului, pot înțelege mai multe lucruri despre Westeros și personajele lui.
Dunk un cavaler începător, dar curajos care își întrece rivalii prin statură. Partenerul său de acțiune se află la capătul opus al balanței, Egg, un bărbat foarte mic de statură.
Eroi mai diferiți și complementari nu există în tot Westeros, iar cei doi parteneri au parte ne aventuri nemaipomenite, trebuie să întreacă și să învingă ingrigi regale sau să învingă răufăcători.
Totul are loc în epoca în care dinastia Targaryenilor controlează Tronul de Fier. Când încă mai există oameni care au văzut dragoni, iar orașul este plin de intrigi, rivalități dar și eroi.
DOUĂZECI DE MII DE LEGHE SUB MĂRI de Jules Verne
Romanul a apărut între anii 1869-1870, interesant este faptul că anticipează tehnologia submarinului.
Povestea îl are în centru pe Aronax, un cercetător științific care călătorește la bordul vasului Abraham Lincoln. Cu ajutorul prietenului lui Conseil, caută narvalul uriaș care colindă apele pământului.
Expediția se prelungește timp de câteva luni. Când protagoniștii văd pentru prima dată monstrul, sunt înspăimântați, mai ales că animalul atacă vasul. Speriați, Aronnax, Conseil și Ned sunt aruncați în mare, dar reușesc să se refugieze pe spatele monstrului.
Eu l-aș transforma într-un serial de familie, cum o citeam în weekenduri alături de tatăl meu, acum noile generații ar putea viziona serialul alături de părinți, apoi ar putea citi cartea și împărți păreri despre ele.
CASA DE STICLĂ de Amanda Quick
Cartea o are ca personaj principal pe Eugenia Swift, o femeie cu o sensibilitate aparte și o fină cunoscătoare a frumosului. Aceasta pleacă pe insula Frog Cove pentru a inventaria o importantă colecție de artă din sticlă lăsată de răposatul Adam Daventry muzeului.
Din cauza unor zvonuri legate de moartea colecționarului, paroana muzeului l-a trimis pe chipeșul detectiv particular Cyrus Chandler Colfax. Eugenia mai are un secret, ea dorește să investigheze moartea subită a prietenei ei, Nellie Grant, ultima iubită a lui Daventry.
Casa de sticlă este un roman intrigant, romantic, de groază, care te ține cu sufletul la gură până la ultima pagină.
JOCUL LUI ENDER de Orson Scott Card
Seria Jocul lui Ender a pornit de la nuvela Science Fiction cu același nume, urmând ca autorul să o transforme într-un roman.
Jocul lui Ender îți prezintă povestea unui conflict între oameni și o specie extraterestră de insecte uriașe. După primele invazii, oamenii se pregătesc pentru următoarea, antrenând copii. Edner Wiggin iese în evidență, dând speranță omenirii.
În principiu, este o carte de natură militară, astfel Orson Scott Card aduce ceva nou în lumea Science Fiction. Același lucru se poate aplica și în cazul industriei serialelor.
HARRY POTTER de J.K. Rowling
Cred că puțini sunt aceia care nu s-au bucurat de aventurile lui Harry, de magia lumii lui, de prietenia și provocările care îl întâmpinau la fiecare pas.
Cartea în schimb mi-a provoacat imaginația cum nu multe cărți reușesc și m-a implicat atât de frumos în aventurile personajelor încât la un moment dat aveam impresia că nu mai sunt un “muggle”.
Cum am terminat ultima carte, în mintea mea a înflorit întrebarea “Oare cum o să fie viața de adulți ale lui Harry, Hermonie, Ron sau chiar Draco?”
Chiar dacă au scos o serie de filme, ca fan al cărților și al filmului Harry Potter, nu m-ar deranja să apară și un serial. 🙂
HOȚUL DE CĂRȚI de Markus Zusak
O poveste despre dragostea de cărți, Hoțul de Cărți o are în centrul atenției pe Liesel în perioada Germaniei naziste. Ea învață să citească cu ajutorul tatălui ei adoptiv.
Liesel și fratele ei mai mic sunt duși de către mama lor la o familie adoptivă, în călătoria lor, Moartea îi face o vizită fratelui ei, aici este prima din nenumăratele lor întâlniri. Lângă mormântul fratelui ei, viața lui Liesel se schimbă atunci când ea ridică un singur obiect, ascuns parțial în zăpadă. Este Manualul Groparului, lăsat acolo din greșeală, și este prima ei carte furată.
Hoțul de cărți este o poveste despre puterea cuvintelor de a crea lumi. Cu o scriitura superb măiestrita și arzând cu intensitate, premiatul autor Marcus Zusak ne-a dăruit una dintre cele mai durabile povești ale timpurilor noastre.
Sper ca aceste cărți să îți stimuleze imaginația!