Ochelari, pălărie, costum de baie și poate o carte, două.
Cam de asta ai nevoie când pleci la mare, în vacanță. Dacă nu le uiți pe astea, sigur vei avea o vacanță reușită.
Despre cărți vorbim acum.
Dacă preferi cărți mai cu greutate când te relaxezi pe sezlog la umbră, am două propuneri pentru tine.
UCIDEREA COMANDORULUI de Haruki Murakami
Cărțile lui Haruki Murakami sunt captivante. Și în această carte vei găsi rețeta magică a lui Murakami: detalii foarte precise îmbinate cu elemente fantastice ce proiectează povestea într-o zonă plină de mister.
Vei găsi multe referințe culturale în roman, de la literatură și pictură, până la muzica clasică pe care o ascultă personajele. Chiar scriitorul a explicat că ”Uciderea comandorului” este un omagiu adus ”Marelui Gatsby”.
Începutul poveștii aduce în prim plan un pictor în vârstă de 36 de ani, divorțat care se mută într-o casă singuratică și izolată pe vârful unui munte. Casa pare locul ideal în care tânărul pictor să o ia de la capăt. Numai că, la scurtă vreme după ce se hotărăște să picteze pentru bani, primește o comandă de portret pentru o sumă uriașă de bani.
Volumul al doilea îl găsești aici.
SCĂUNELE ROȘII de Edna O Brien
Vara nu se citesc doar cărțile fluide, pe care le termini dintr-o răsuflare. Din contră, în vacanță avem timp și energie să reflectăm, să ne punem întrebări, să citim cărți cu greutate. Dacă ești de acord cu mine, te invit să citești și această carte în vacanță.
Edna O’Brien este o autoare cunoscută pentru operele sale care pun în discuție situația femeilor în societatea contemporană. Te vei bucura de un thriller absolut fascinant! Povestea începe în Irlanda, continuă în Londra și se termină în Haga.
Într-un sat din Irlanda sosește un străin care-și spune vindecător. Comunitatea locală e fermecată de carisma necunoscutului din Balcani. Mai ales o femeie, Fidelma McBride, e subjugată de o atracție fatală, cu urmări inimaginabile.
De la început până la sfârșit, cartea scriitoarei Edna O’Brien este o operă spectaculoasă care îndrăznește să pună unele dintre cele mai întunecate întrebări de natură morală, fără să piardă din vedere caracterul lor atât de omenesc.
De multe ori, zilele dinaintea concediului sunt foarte stresante la job. Multe de făcut, de bifat, de lăsat în ordine. Da, se poate să îți bati capul prea mult, așa că, poate aceste cărți de vor face să privești lucrurile cu mai multă relaxare.
M-AM HOTĂRÂT SĂ DEVIN PROST de Martin Page
Tradus în peste treizeci de țări, romanul lui Martin Page s-a vândut până în prezent în peste o jumătate de milion de exemplare și a fost încununat cu prestigiosul premiul Euregio-Schuler-Literaturpreis.
Uite câteva întrebări care îți dau de gândit: A devenit lumea noastră atât de anapoda, încât „prea multă minte strică“? Sunt oare rutina, automatismele, clișeele, conformismul, soluția unei vieți fără griji?
Martin Page a spus: ”…ideea mi-a venit citind Biblia. În Ecclesiastul există o frază foarte frumoasă, care sună așa: …cel ce își înmulțește știința își sporește suferința». Cu alte cuvinte, cu cât studiezi mai mult, cu atât devii mai inteligent, și deci mai nefericit. Poate că mă simțeam foarte aproape de acest gând.“
Cartea are ingredientele necesare pentru a rămâne în mintea cititorului. Moravurile, prejudecățile, lipsa de substanță îi stimulează autorului ironia, care se materializează în scene și afirmații amuzante. Are darul de a te pune pe gânduri, însă, totodată, te binedispune. Avem, așadar, un amestec interesant de meditație și umor, care face din această lectură una interesant de citit pe plajă.
ARTA SUBTILĂ A NEPĂSĂRII de Mark Manson
Mark Manson este blogger, scriitor și antreprenor în mediul online. Blogul lui, MarkMason.net, este citit în fiecare lună de peste două milioane de vizitatori. Manson scrie articole pe teme de cultură, întâlniri și relații, alegeri de viață și psihologie.
În ”Arta subtlă a nepăsării” ne propune o metodă nonconformistă pentru o viață mai bună. Asta înseamnă că trebuie să știm nu cum să transformăm lămâile în limonadă, ci cum să le tolerăm mai bine. Este o lectură fresh de vară, savurată încet pe sezlong. Eventual cu o limonadă alături.
Este o carte amuzantă, vulgară și extrem de provocatoare. Manson ne sfătuiește pe toți să nu presăm, să nu încercăm mai mult decât este cazul sau ne lasă destinul să realizăm. Și, poate cel mai neprețuit sfat: să nu ne lăsăm copleșiți de trendurile sociale care ne-ar putea face să credem că nu suntem suficient de buni.
Mark Manson, mărturisește că i-au trebuit 18 luni pentru a scrie această carte, dintre care ultimele trei au fost cele mai productive, deși atunci a muncit cel mai puțin. Autorul spune: „Când vine vorba de productivitate, lucrurile nu sunt deloc ceea ce par!”
Nu strică să aduci puțin fantasy în vacanța ta! Dacă ai terminat seriile Game of Thrones, Harry Potter, Lord of the Rings, Cronicile din Narnia, probabil te întrebi ce alte cărți fantasy ar putea să te mai surprindă. Ia să vedem!
PISICILE RĂZBOINICE – CARTEA A XV – EXILUL DE ERIN HUNTER
Seria Pisicile Războinice s-a bucurat de un real succes pentru că până la apariția romanelor fantasy ”Pisicile Războinice”, nimeni nu își imaginase cum ar putea arăta misterioasa societate a pisicilor. Sau aproape nimeni. Sau nimeni așa cum și-au imaginat-o autoarele.
Da, Erin Hunter este un pseudonim al autoarelor Victoria Holmes, Cherith Baldry, Kate Cary, Tui Sutherland, Gillian Philip, Inbali Iserles și Rosie Best. Autoarele au scris în total 84 de cărți și continuă povestea cu multe altele.
Cartea a XV-a – Exilul – este al treilea volum din cea de-a treia serie, ”Puterea celor trei” și își întâmpină cititorii din România cu o prevestire enigmatică. Laba de Gaiță este singurul care cunoaște semnificația acesteia și este profund fascinat de puterea care i-a fost promisă. Convingerea lui este că misterioasa cheie a destinului său și al fraților săi trebuie căutată în trecut. Urmele pașilor pisicilor care au locuit odinioară în pădurea de pe malul lacului ascund indicii prețioase.
”Pisicile Războinice” au ajuns deja la al 37-lea volum, cu vânzări de peste 14 milioane de exemplare în peste 20 de țări. Și nu numai copiii au fost cuceriți de aventurile fantastice ale pisicilor care conviețuiesc în pădure, departe de oameni.
POARTA OBELISCULUI – VOL.2 DIN SERIA PĂMÂNTUL SFĂRÂMAT DE N.K. JEMISIN
Dacă ai citit volumul 1 al seriei Pământul Sfărâmat, trebuie să-l citești și pe al doilea.
Al doilea volum este puțin diferit de primul, cu un tempo mai domol și cu o atmosferă mai ”așezată” dar plin de revelații extraordinare tipice lui Jemisin. Este o lectură obligatorie pentru orice pasionat de sf/fantasy.
Ăsta-i mersul lumii: nu cei puternici îi mănâncă pe cei slabi, ci cei slabi îi înșală, îi otrăvesc și le șoptesc la ureche celor puternici până când aceștia devin slabi la rândul lor.
”Excepțională. Cei care așteptau cu nerăbdare continuarea poveștii din ”Al Cincilea Anotimp” vor întâmpina o singură problemă: aceea că tensiunea va fi prelungită din nou, odată cu întoarcerea ultimei pagini a cărții.” Library Journal
Adaugă un plus de romantism vacanței tale cu o carte de dragoste! O poveste de dragoste se îmbină perfect cu sunetul liniștitor al valurilor mării. Pune și o carte de dragoste în bagajul de vacanță la mare!
SPLENDIDA CETATE A CELOR O MIE DE SORI DE KHALED HOSSEIN
Khaled Hosseini spune în ”Splendida cetate a celor o mie de sori” povestea unei iubiri coborâte parcă din vechile poeme persane, a unei prietenii care nu se dă în lături de la sacrificiul suprem și a unui oraș care se încăpățânează să renască din propria-i cenușă.
Acțiunea este plasată în Afganistan și aduce împreună 2 femei total diferite care nici una, nici cealaltă, nu știu că soarta le va aduce împreună. Ceea ce le unește pe cele două femei este faptul că s-au căsătorit cu același bărbat – Rasheed.
Cartea are la bază evenimente ce au marcat istoria Afganistanului timp de 30 de ani, dar și o poveste frumoasă de dragoste care va face finalul strălucitor.
”Splendida cetate a celor o mie de sori” a ocupat primul loc pe lista de bestselleruri a prestigiosului The New York Times Book Review și a fost tradusă în peste 35 de limbi.
ELIXIRUL DRAGOSTEI DE ERIC EMMANUEL SCHMITT
O carte frumoasă, o poveste scurtă și romantică, tocmai bună de savurat pe plajă. O poveste contemporană dar cu ingredientele delicioase ale dragostei de altă dată. Așa s-ar descrie pe scurt cartea lui Emmanuel Schmitt.
Foști iubiți, Adam și Louise, se hotărăsc să trăiască la mii de kilometri depărtare unul de celălalt, el la Paris, ea în Montreal. Adam crede că prietenia este continuarea logică a unei iubiri adevărate și o convinge și pe Louis să țină legătura.
Cei doi își scriu despre trecutul comun, rănile încă neînchise, momentele de bucurie, dar și despre noile relații. Ceea ce-i apropie însă a doua oară este prietenia, construită de comun acord și însoțită de o provocare: ar putea să-și reînvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste?
Scriitorul reușeste să transpună în acest roman epistolar, cu fine și surprinzătoare nuanțe, parcursul plin de capcane al unei legături amoroase tipice pentru vremurile noastre. Povestea te va captiva de la primele pagini.
Carte sau serial în vacanță? Dacă te gândești să începi un nou serial și nu te poți decide, poate te ajută să citești cartea care a avut la baza serialul. Ce zici? Cartea o citești în vacanță, serialul îl începi după. Uite 2 propuneri interesante!
POVESTEA SLUJITOAREI DE MARGARET ATWOOD
”Acest roman vizionar, în care Dumnezeu si Guvernul și-au unit forțele iar America e condusă în chip de Teocrație puritană, poate fi luat drept un volum care-i ține companie romanului lui Orwell 1984 – drept reversul lui, de fapt. Îți dă la fel de mulți fiori descriind variatele experiențe ale unei vieți trăite sub o tiranie; evocă aceeași oroare în timp ce inteligența lui caustica te face să zâmbești.”- E.L. Doctorow
Guvernul noii republici Gilead abrogă aproape toate drepturile femeilor, tratându-le pe cele capabile de procreare ca proprietate a clasei conducătoare. Toate femeile își pierd identitatea, unele sunt soții de comandați, altele sunt bucătărese sau cameristice și unele sunt slujitoare.
Slujitoarele poartă numele proprietarului lor, sunt tinere cu potențial fertil și sunt repartizate în familii bogate care nu au copii, unde au rolul de a servi un uter fertil. Nu doar slujitoarele sunt îndoctrinate, toate femeile sunt forțate la reeducare silită, într-o viziune despre lume care amintește de Vechiul Testament.
Dacă ai văzut filmul sau câteva episoade, și cartea îți va da aceiași fiori reci. Pe elefant.ro o găsești în limba engleză.
CULISELE PUTERII VOL1 DE MICHAEL DOBBS
”Culisele puterii” este primul volum din trilogia care a inspirat crearea și producerea celebrului serial House of Cards. Volumul 2 îl găsești aici
Francis Urquhart, personajul politic principal, este deţinătorul tuturor secretelor de pe scena politică. Mattie Storin, este o tânără ziaristă ambiţioasă şi inteligentă, în căutarea subiectului senzaţional politic care să o propulseze în rândurile de elită ale jurnaliştilor.
Împreună sunt protagoniștii acestei povești întunecate despre avariție, corupție și ambiție. Cartea dezvăluie că în orice țară pe coridoarele puterii domină jocurile de culise politice, intriga și pasiunea.
„Cu cât se urcă pisica mai sus în copac, cu atât cade de la o înălţime mai mare. La fel se întâmplă şi cu politicienii, numai că ei nu cad în picioare.”
Acum că știi sigur ce cărți vei lua cu tine, tot ce rămâne este să nu uiți și restul de lucruri esențiale. Fă-ți bagajul cu atenție și… să ai o vacanță frumoasă!
Articol scris de VALENTINA NEACȘU
Sunt happy writer și big dreamer & believer in Social Media.
Așa cum scrie si pe contul meu de Instagram: @neacsuvalentinacristina.
Tot acolo poți afla mai multe despre mine. Putem chiar vorbi despre ultima carte pe am citit-o și pe care ai citit-o.