De când vine pe lume, copilul are de însușit o serie de lecții importante pentru a se orienta cât mai bine în viață. Părinții sunt primii educatori, de aceea este esențial ca adulții să aibă câteva informații de bază despre relaționarea adult-copil. Mai ales în ziua de azi când diferența între generații începe să fie tot mai mare și tot mai simțită.
Să fii părinte este împlinitor dar și frustrant (așa spune mama tot timpul) . Parentingul scoate la iveală ce este mai bun și cel mai rău într-o persoană.
Părinții fac tot posibilul, de la încercarea diverselor tipuri de parenting până la participarea la ateliere de parenting pozitive, pentru a crește copiii “bine”. În cele din urmă, totul se reduce la tipul de relație pe care un părinte îl dezvotă cu copilul – cu cât relația este mai bună, cu atât mai bună poate fi creșterea.
Deci, cum putem consolida relația părinte-copil?
În această idee am făcut o listă cu câteva cărți care te pot ajuta cu majoritatea obstacolelor emoționale cu care te poți întâlni în creșterea celui mic.
Top 5 cărți care te vor ajuta să îți înțelegi copilul mai bine recomandate de echipa 1cartepesaptamana.ro
INTELIGENȚA PARENTALĂ: DISCIPLINĂ DINCOLO DE DRAME ȘI HAOS EMOȚIONAL de Daniel J. Siegel și Tina Payne Bryson
Experții din spatele bestseller-ului „Creierul copilului tău” — Daniel J. Siegel și Tina Payne Bryson – explorează acum provocarea finală în creșterea copilului: disciplină. Un bol cu micul dejun aruncat prin toată bucătăria. Laptele și cerealele improșcate pe tot peretele, unul dintre copiii tăi își amenință fratele mai mic, sau primești un apel telefonic de la directorul școlii, a treia oară în această lună. Ce faci?
Inteligența parentală îți oferă o hartă eficientă, plină de compasiune pentru a trata aceste accese de furie, tensiuni și lacrimi — fără a provoca o scenă.
Bazat pe descoperiri recente despre creier, care ne oferă perspective profunde asupra copiilor pe care îi creștem și cărora le oferim dragostea noastră, asupra educării în moduri care favorizează dezvoltarea optimă, această carte oferă o abordare de tip „relațional” care se bazează pe dorința înnăscută a copiilor de a-i mulțumi pe părinți și de a se înțelege cu ceilalți.
Plină de povești sincere și ilustrațîi jucăușe care dezvăluie sugestiile autorilor asupra vieții, Inteligența Parentală prezintă mesaje clare într-un format practic și îmbietor.
COPILUL INVIZIBIL de Gaspar Gyorgy
Copilul invizibil este o carte despre mine și despre tine, despre oameni și povești de viață. Este despre copiii uitați din noi, care așteaptă de multă vreme să fie văzuți, auziți și simțiți – care tânjesc să ajungă acasă. Cartea este o invitație la descoperirea de sine cu ajutorul stării de mindfulness sau de prezența conștientă, scrisă pentru părinți și viitorii părinți, pentru toți cei care au uitat părți esențiale din istoria vieții sau care nu pot să se împace cu trecutul.
Realitatea ne arată că trauma călătorește în timp, nu se oprește la o singură generație, iar procesarea experiențelor noastre negative este o dovadă de prețuire de sine și respect față de copiii, nepoții și strănepoții noștri. Pentru că ceea ce nu vindecăm noi sunt răni pe care le lăsăm moștenire urmașilor noștri.
Cartea are un mesaj pentru fiecare cititor – acela de a îndrăzni să ne uităm la copilul interior, așa cum părinții noștri nu au știut sau nu au putut să o facă, într-o manieră ghidată de curiozitate, compasiune și acceptare umană necondiționată.
“Este cartea din care învățăm să fim părinți, retrăindu-ne, prin ochii plini de luciditate și, deopotrivă, de iubire, ai autorului, copilăria. O carte care m-a tulburat, m-a bucurat, m-a luminat și pe care aș dărui-o tuturor părinților lumii. O vreme, am purtat-o cu mine pretutindeni, ca să mai pot reciti câte o pagină…” – Alice Năstase Buciuta
MITUL COPILULUI RĂSFĂȚAT de Alfie Kohnitul copilui răsfăţat – Alfie Kohn
Dintr-o perspectivă românească, am putea spune că, în ultima sa carte, Alfie Kohn își plasează preocupările între D-l Goe, celebra schiță a lui Caragiale, și poziția copilului, filmul care ne-a adus Ursul de Aur la Berlin.
În Mitul copilului răsfățat autorul ne învață să punem sub semnul întrebării stereotipurile despre copii și părinți, această analiză acoperă probleme ca permisivitatea și așa-zisul răsfăț, așa cum au fost expuse în presa ultimilor ani care făcea un domn Goe din orice copil crescut democratic și relația copiilor mari, de douăzeci sau chiar de treizeci de ani, cu părinții lor, în contextul agresivității mediatice împotriva tinerilor care își găsesc cu greu locul într-o societate încă fragmentată de criza economică a ultimilor ani.
În același timp, în Mitul copilului răsfățat, Alfie Kohn reia, cu argumente noi pe baza celor mai recente studii, temele analizate în cărțile sale anterioare și care definesc relația cu tinerele generații acasă și la școală: iubire necondiționată, permisivitate, disciplină și auto-disciplină, competitivitate și concursuri, pedepse și recompense.
Independența și autonomia sunt alte două idei pe care Alfie Kohn le aprofundează în ultima sa carte, de data aceasta încadrându-le în contextul unui fenomen al individualismului analizat din perspectiva culturală, istorică și politic-ideologică.
PARENTAJ SENSIBIL ȘI INTELIGENT de Daniel J. Siegel și Mary Hartzell
Parentaj sensibil și inteligent este o unealtă extraordinară pentru creșterea și educarea copiilor. Darul acestei cărți constă în faptul că este un excelent memento pentru a fi mai empatici cu proprii copii și, la fel de important, cu noi înșine. Ea ne revelează că nu este niciodată prea târziu să-ți vindeci vechile răni și să te reeduci pe tine însuți.
“Făcând acest lucru, ți se permite să fii mai prezent și mai plin de bucurie în călătoria copilului tău. Atât părintele, cât și copilul ajung la destinație mai întregi și mai iubitori.” – Jessie Nelson, regizor, producător și scenarist
“Cartea edificatoare și inspiratoare scrisă de Daniel Siegel și Mary Hartzell prezintă un model practic de creștere și educare a copiilor care încurajează un dialog empatic cu sine și cu propriii copii. În consecință, creșterea și educarea copiilor devine nu doar ceva ce facem, dar ceva care face parte într-o mare măsură din cine suntem. În calitate de părinte a șapte copii, această carte are un loc permanent pe noptiera mea.” – Kate Capshaw Spielberg
CELE 5 LIMBAJE DE IUBIRE ALE COPIILOR de Gary Chapman și Ross Campbell
Fiecare copil, ca de altfel fiecare adult, își exprimă și receptează cel mai bine iubirea într‑un limbaj propriu. Oricât de mult ar fi iubiți de părinți, copiii nu știu acest lucru de la sine. De aceea este foarte important ca părinții să descopere și să învețe principalul limbaj de iubire al copiilor lor.
Prin intermediul unuia dintre cele cinci limbaje de iubire, specific copilului dumneavoastră – timpul acordat, cuvintele de încurajare, darurile, serviciile sau mângâierile fizice –, îi veți putea transmite în mod eficient și necondiționat sentimente de respect, afecțiune și implicare totală, care vor avea o mare rezonanță în sufletul său.
Atunci când sunt pregătiți cum trebuie, părinții pot folosi aceste limbaje pentru a comunica cu copiii lor, pentru că atunci când copilul simte că este iubit, nu numai că îi veți satisface cea mai profundă nevoie emoțională, dar va fi mult mai receptiv la sfaturile și îndrumările dumneavoastră ca părinți.
MAMI, TATI, MĂ AUZIȚI? de Jacques Salome
Căci ei au propriile lor gânduri!
Acesta ar putea fi laitmotivul unei cărți care ne invită să descoperim incredibila bogăție a limbajelor prin care copilul încearcă să se dezvăluie și să se familiarizeze cu o lume plină de neprevăzut și de pericole.
În perioada primei copilării, părinții și educatorii sunt puși în fața unei varietăți de limbaje nonverbale pe care trebuie să le asculte, să le recunoască și să încerce să le înțeleagă: gesturile, somatizările sau simbolizările.
Când copilul are acces la exprimarea verbală, începe minunatul joc al transpunerii în cuvinte a trăirilor și a emoțiilor, al ascultării și al recunoașterii copilului ca individualitate. Copilul are puterea magică de a se face auzit, de a ne înțelege fără cuvinte, de a ne permite să ne întoarcem la propria copilărie pentru a umple golurile de tristețe și angoasă… trebuie doar să îl ascultăm.
“Mă adresez tuturor celor care își asumă responsabilitatea de a acționa personal și imediat, în vederea îmbunătățirii relațiilor cu ei înșiși și cu cei din jur.
Să comunicăm mai bine pentru a fi mai buni…
Să fim mai buni pentru a trăi mai bine…
Să trăim mai bine nu doar pentru a supraviețui…
Pentru a obține bucuria vieții și respectul față de sine.” – Jacques Salome
LACRIMI ȘI CRIZE DE FURIE de Aletha Solter
Ce e de făcut când bebelușii și copiii plâng
Ești derutată de plânsetele bebelușului tău sau de crizele de furie ale copilului?
Te simți neputincioasă, depășită de situație sau furioasă?
Te pun pe gânduri sfaturile contradictorii primite de la cei din jur?
Cartea de față te va încuraja și te va ajuta să rămâi conectată la copilul tău în aceste momente dificile. Tradusă deja în unsprezece limbi, Lacrimi și crize de furie descrie un nou mod de a reacționa la plânsul copiilor, de la naștere până la vârsta de opt ani. Această abordare revoluționară și plină de respect față de copii are o multitudine de beneficii:
• îi ajută pe bebeluși să doarmă toată noaptea;
• previne problemele comportamentale;
• sporește puterea de concentrare a copiilor;
• reduce agresivitatea și hiperactivitatea;
• îi ajută pe cei mici să se vindece de stres și traume.
PĂRINTELE EFICIENT de Thomas Gordon
Copilul tău îți face scene și istericale? Adolescentul ți-a scăpat de sub control, te minte și s-a înhăitat cu o gașcă? Odraslele tale nu vor să-și facă ordine în cameră și îți răspund tot timpul obraznic? Aparent, nu ai decât două soluții: fie ii pedepsești, fie te dai bătut.
Psihologul american Thomas Gordon propune însă o a treia cale, o metodă democratică de comunicare și negociere între părinți și copii.
Folosit cu succes de patru decenii, programul său de formare a „părinților eficienți” te va învăța cum să-i asculți „activ” pe cei mici, cum să le vorbești fără să-i cicălești și fără să-i denigrezi, cum să-i îndemni să-și rezolve pe cont propriu problemele ce țin exclusiv de competența lor și cum să depășiți divergențele cotidiene în spiritul „avantajului reciproc”.
Explicate clar și cu nenumărate exemple, tehnicile de parentaj din această carte vor elimina din căminul vostru pedepsele, teribilismele și certurile infinite, asigurând o atmosferă de respect reciproc și de comunicare eficientă.
COPII ȘTIU CEL MAI BINE de Deborah Carlisle Solomon
Copiii știu cel mai bine este un ghid foarte util proaspeților părinți, pe care îi va ajuta, într‐o manieră directă și la obiect să se simtă competenți și relaxați în primii ani alături de copilul lor.
Această carte detaliază simplu și practic principii sănătoase și pline de respect pentru a oferi copilului condițiile ideale de a se dezvolta în confort emoțional în toate aspectele legate de somn, hrană, joacă, îngrijire personală, socializare și limite.
Deborah Carlisle Solomon a fost director executiv al Resources for Infant Educarers (RIE) între anii 2006‐2014, iar acum lucrează cu părinți, terapeuți și educatori RIE. Deborah a susținut numeroase conferințe și ateliere naționale și internaționale pe tema primilor ani de viață ai copiilor.
PRIETENI BUNI, DUȘMANI APRIGI de Michael Thompson, Catherine O’ Neill și Lawrence J. Cohen
Între aceste pagini se ascunde o mărturie caldă a celor mai semnificative momente din viața socială a copiilor. Autorii vorbesc despre a avea încredere în abilitățile copiilor noștri de a negocia situații dificile, dar și despre nevoia de a le fi aproape și permanent conectați la viața lor emoțională, sesizând și intervenind în momentele de criză.
Cartea vorbește și spre școli și profesori și îndeamnă la proactivitate, empatie și căldură umană: adevărata siguranță este psihologică și emoțională și aceasta nu e oferită de camerele de supraveghere și agenții de pază postați la intrare.
Înțelegând viața socială a copiilor, modul în care emerge și evoluează, vom putea oferi copiilor confortul emoțional necesar stabilirii unor relații autentice de prietenie și respect reciproc și vom crește copii sociabili, abili și empatici.
COPII EREI DIGITALE de Martin L Kutscher
Cu sau fără ecrane la vârstă mică? Ce efecte au ele asupra copiilor noștri? Și cum facem să limităm accesul copilului la ceva atât de prezent în viața noastră? Tehnologia ne aduce o mulțime de avantaje reale, iar a ține copiii departe de ea pe termen lung nu este cu adevărat nici posibil, nici de dorit.
Totuși, în multe familii moderne, copiii, dar și adulții petrec prea mult timp în fața ecranelor, în detrimentul interacțiunii interumane, al jocului liber, al descoperirilor, analizei și imaginației.
Această carte, scrisă de Dr. Martin L. Kutscher, neurolog pediatru, prezintă (cu studii și analize documentate) efectele negative ale timpului îndelungat petrecut în fața unui ecran, care sunt multiple: educaționale (pierderea concentrării, note mici, lipsa de interes la școală și la teme), psihologice (goana după confirmare din partea altora, limitarea creativității, stres, anxietate socială, agresivitate), neurologice (modificări reale ale creierului care duc la scăderea motivației și a autocontrolului), dar și fizice (oboseală, dureri de spate, alimentație nesănătoasă, obezitate, risc mărit de accidente, deteriorarea auzului).
Din fericire, cartea ne oferă și multe soluții pentru a preveni sau a reduce efectele negative de mai sus. Pentru că tehnologia ne poate face bine, dacă știm să găsim echilibrul pentru copiii și familia noastră.
Cu siguranță fiecare dintre noi are experențe din copilărie pe care vrem sau nu vrem să le trăiască și copilul nostru, dar pentru acest lucru este nevoie și de o analiză personală și câteva cunoștințe de bază despre nevoile emoționale ale copilului sau adolescentului.
Articol scris de ELY BRADAVSCHI.
Deși lucrez cu științele exacte, iubesc lumile fantastice care mă fac să visez cu ochii deschiși.
Mai multe poți descoperi pe contul meu de instagram: @ely_lacramioara.
Loc în care putem vorbi mai multe despre pasiunea noastră comună: cititul