În 2013, pentru că nu am mai scris cu aceeași regularitate și pentru că atunci când am scris am ieșit cu niște articole mai acide, am dat impresia cumva că urăsc dezvoltarea personală.
Greșit. O IUBESC. Doar că o iubesc cu ceva mai multă reținere.
Ei bine, sintagma “dezvoltare personală” a devenit (pentru mulți) un clișeu, prea mulți folosind acest clișeu pentru a crea bloguri și pentru a distribui articole care îți arată pașii siguri către succes, fericire și sănătate (majoritatea traduse sau copiate >80%).
Oamenii fiind ahtiați dupa rețete și formule de îmbogățire/iluminare rapidă, le-au gustat, fiind foarte înfometați de dorința de a avea succes și de a fi fericiți. Eu am o problemă mare cu toată mascarada asta și o consideră o situație extrem de periculoasă.
De ce periculoasă? Pentru că dă lumii impresia că dacă gândești pozitiv și dacă îți faci un “to do list” pe baza acestor articole și le îndeplinești unul câte unul, vei fi mai fericit și vei avea mai mult succes.
Recunosc, s-ar putea ca tactica asta să funcționeze pentru o parte dintre oameni. Totuși, pentru majoritatea oamenilor, NU FUNCŢIONEAZĂ.
Pentru că se propagă articole și cărți din-astea fluffy (fluffy – care te fac să fii cu capul în nori și cam atât), lumea se adâncește în niște paradigme care furnizează doar o parte din poveste. Chestia asta mă disperă la culme.
Spuneam că se propagă bullshit-uri pe Internet, sub formă de cărți și articole, iar problema fundamentală este că oamenii iau de-a gata ce le dai, pentru că e mai ușor pentru ei. E mai ușor de digerat. Îi face să se simtă bine când văd totul sub formă de listă, sub formă de pași, pași pe care ei nu au fost determinați să îi descopere singuri.
Nu trebuie să se chinuie 2 ani să slăbească 5 kilograme, ei vor cum să le dea jos într-o lună prin 3 pași facili, dacă se poate, mâncând aceleași porcării, eventual bând un ceai sau doar luând niște pastile care le rezolvă problemă.
Cam asta fac și cărțile și articolele motivaționale din păcate. Dau direct rețeta. Îl răpesc pe om de foarte multe și din acest motiv, consider că din ce în ce mai mulți oameni o să fie mai dezamăgiți de ceea ce citesc pe Internet sau își cumpără cărți la prețuri reduse din librării și apoi încearcă în viața reală și vor observa că nu se aplică pentru ei.
Nu consider cărțile motivaționale păcătoase, ci consider că oamenii le folosesc prost. Extrem de prost. În loc ca ele să reprezinte puncte de start în a-și da seama ce e de făcut, ei le folosesc ca puncte de finish, iar această inversiune produce multă probleme, că percepem greșit informațiile/resursele pe care le avem la dispoziție.
Avem tendința de a folosi obiectele din jurul nostru într-un mod în care cei care le-au creat, nu s-au gândit. Exemplul cel mai banal: Facebook și dependența creată de acesta.
3 Motive pentru care nu mai îmi plac cărțile și articolele motivaționale
Înainte de a expune motivele mele, te rog să înțelegi că nu am o problemă cu nimeni, nici autori, nici bloggeri, nici simpatizanți. De fapt am o problemă doar cu cei care mint, deci se poate spune că am o problemă cu mincinoșii.
Autorii de materiale motivaționale încearcă să te determine să îți miști fundul, ceea ce e o misiune nobilă. Problema este că de cele mai multe ori, te răpesc, din greșeală, de câteva experiențe și trăiri esențiale.
Motivul #1: Flexibilitate în metodologie care tinde spre 0
Sună criptic, știu. Ai un pic de răbdare că îți explic imediat.
Atunci când tu te analizezi și îți dai seama ce e de schimbat la tine faci ceva remarcabil: pornești un proces de conștientizare a propriilor nevoi și a personalității tale.
Această schimbare de perspectivă, este o experiență singulară și individuală, e relevantă 100% doar pentru tine, pentru că tu ești subiectul analizat.
Majoritatea cărțile motivaționale te trec printr-un proces asemănător, dar este structurat după modul în care autorul înțelege (apreciază) psihicul tău, după tiparele acestuia de gândire, după experiențele personale ale acestuia. Practic, el expune un proces, care funcționează în primul rând pentru el și apoi poate că se potrivește pentru oricine altcineva.
DA, procesul prin care el te trece poate să fie mai complex decât al tău, dar nu este personalizat, ci adaptat pentru marea masă (a se înțelege standardizat).
Am o analogie, ca să mă înțelegi mai bine.
Să zicem că îți cumperi o mașină și te duci la o reprezentanță auto. Te duci și îi spui ce fel de om ești, ce fel de nevoi ai, ce ai vrea să faci cu mașina respectivă și apoi vânzătorul îți aduce mașina pe care el o consideră potrivită pentru tine. Ce observi? E standard. Are uși, are roți, are motor, are geamuri electrice. 2 airbag-uri, are un portbagaj generos, cam ce e util pentru toată lumea.
Pentru că tu îți dai seama că tu ești un om cu nevoi specifice, îi spui că vrei mp3 player, vrei 6 airbag-uri, vrei jenți din aliaj, vrei faruri xenon etc, ai dori mai degrabă varianta combi pentru că ai nevoie de un portbagaj și mai mare. Îi povestești practic despre nevoile tale mai în detaliu și cum acestea pot fi acoperite de o nouă mașină, cu opțiuni personalizate.
Ce îți zice vânzătorul? Nu se poate, noi avem mașina asta care te duce din punctul A în punctul B, majoritatea oamenilor asta au nevoie :).
Înlocuiește mașina cu cartea motivațională sau și mai bine, cu un articol motivațional. 🙂
(Ştiu, metodologia din unele cărți e ceva mai flexibilă, dar hai să fim pragmatici, nu poate să fie prea flexibilă, pentru că ar crește numărul de pași și în loc de 3 pași spre fericire ar fi 73 de pași spre fericire și nu ar mai fi atractivă din punct de vedere al marketabilității, pentru că ar fi percepută ca fiind complexă și oamenii urăsc chestiile complexe.)
Practic, vei vedea că șablonul de dezvoltare e creat în așa fel, încât să rezoneze cu toată lumea. E și normal, pentru că autorul vrea să ajute o mare masă, dar am fost învățat că dacă ceva nu poate fi personalizat, el va fi în timp abandonat, pentru că consumatorul nu își va putea personaliza produsul.
Nu mă crezi? 🙂 Amintește-ți un pic de symbian, sistemul de operare al celor de la nokia și compară-l un pic cu un dispozitiv care are Android sau iOS.
Pe care l-ai alege? Pe cel pe care poți să îl personalizezi până în punctul în care îl consideri potrivit?
Ce trebuie să reții tu din asta? Că ar trebui să elimini din educația ta metodologiile care îți dau direct pașii, ci mai degrabă să cauți metodologiile care te ajută să dezvolți abilitățile de bază, care stau la baza schimbării comportamentului tău. În loc să cauți rețeta, mai degrabă caută materialele ce îți vor servi ca antrenament și apoi încearcă să generezi tu planul de acțiune ce te va aduce mai aproape de obiectivul tău.
Motivul #2 : Răpirea de experiența schimbării
Ştii vorba aia că e mai important drumul decât destinația?
E mai încărcată de adevăr decât pare.
Dacă vei citi mai multe despre Buddha, Zen, Yoga și orice altă filosofie veche care dorește să te facă un om mai bun, se pune foarte mult accent pe “călătorie”, decât pe “destinație”.
De ce? Pentru că transformarea ta în bine poate avea loc și dacă nu ajungi la destinație.
Să zicem că tu îți pui obiectivul de a slăbi, iar pentru a slăbi spui că trebuie să alergi. Vrei să scapi de 3 kilograme, pe care tu le consideri în plus.
Începi și alergi, alergi de 3-4 ori pe săptămână. Te pui pe cântar. Observi că nu ai slăbit. Ce naiba s-a întâmplat?
Alergi la fel de des, eventual crești un pic ritmul, mai alergi o pantă. Faci asta timp de câteva săptămâni. Te uiți în oglindă, sesizezi schimbări la fizicul tău.
Te pui pe cântar. Același număr kilogramare. CE DRACU!?!?
Nu ai slăbit, totuși arăți mai bine, te simți mai bine, funcționezi mai bine. Ai același număr de kilograme și totuși arăți mai bine și te simți mai bine ca niciodată.
Ce naiba s-a întâmplat? Dacă e să considerăm că obiectivul era să slăbești, ai eșuat. Totuși ai câștigat mai mult decât te așteptai. Ai învățat că greutatea, nu e este neapărat cel mai bun mod de a măsura sănătatea fizică a ta. În loc să dai kilogramele jos, ți-ai crescut masa musculară, ți-ai schimbat compoziția corpului.
Totodată ai aflat că e mai important să analizezi compoziția corpului tău, greutatea fiind un element relativ, care în cele din urmă, nu spune atât de multe despre sănătatea fizică a unui individ și obiectivele bazate pe greutate, sunt pline de superficialitate.
Ei bine, atunci când urmezi rețete care sunt create în așa fel încât să te ducă la un obiectiv și nu te învață despre abilitățile de bază și mentalitatea pe care ar trebui să o ai pentru a duce la capăt treaba, poți avea una dintre problemele următoare:
- îți vei stabili obiectivele greșite sau le vei măsura greșit
- vei renunța mai ușor și o să te învinovățești pentru că vei vedea că deși ai urmat rețeta, ea nu a funcționat pentru tine
- nu vei fi flexibil în schimbarea planului de acțiune atunci când îți dai seama, că rețeta nu funcționează pentru tine
- îți va pieri curajul, încetul cu încetul, pentru că vei crede că tu ești de vină, că nu știi să aplici rețeta care a funcționat pentru restul oamenilor
Motivul #3: Induc sentimentul de paranoia
Problema cu rețetele astea de-a gata, pe lângă cele 2 probleme descrise mai sus, este că îi fac pe oameni în timp să fie extrem de nesiguri și să se teamă de aproape orice.
Imaginează-ți că citești un articol despre cum să ai succes, care îți prezintă 8 pași, iar mâine citești unul care conține 9 pași.
Începi să îți formezi câteva întrebări în minte:
- care articol spune adevărul?
- pasul în plus din articolul al doilea e cumva pasul lipsă din primul articol care are doar 8 sau e doar o invenție a autorului articolului?
- sigur nu există un articol cu mai puțini pași, până la urmă 8 sau 9 sunt destul de mulți, eu aș vrea să reușesc mai repede. Nu există un articol cu doar 3 pași, 3 pași sunt mai ușor de îndeplinit decât 9 pași?
Poate părea foarte amuzant acest exemplu, dar partea proastă, e că aceste lucru se întâmplă. Mi s-au întâmplat mie și sunt convins că nu sunt singurul, pentru că deși mă consider foarte special, știu de asemenea că există mulți alți oameni mai buni și mai deștepți decât mine.
Sentimentul ăsta de paranoia este extrem de nașpa, pentru că îți creează o frică incredibilă de necunoscut și pentru că noi românii avem o aversiune extraordinară față de risc.
Nu mă crezi?
Îți ofer 2 grafice simpatice în care compar, pe baza informațiilor strânse de Geert Hofstede care a făcut cel mai extins studiu despre programarea mentală colectivă a țărilor, și compar România mai întâi cu niște țări care “o duc mai bine” din punct de vedere economic (Danemarca, Ungaria) și apoi cu 2 țări (Serbia
, Bulgaria) care să zicem că sunt pe aceeași treaptă cu noi din punct de vedere economic.
În grafic avem:
- PDI = distanța față de putere
- IDV = gradul de invidualism, cu cât e mai mare suntem mai invidualiști și nu ne bazăm pe societate să ne ofere un cadru de dezvoltare, cu cât e mai mic cu atât depindem mai mult de societate și ne bazăm pe colectivism.
- MAS= tipul de societate, cu cât e mai mare indicele e masculină, cu cât e mai mică, e feminină, mai protectivă față de membrii săi. O societate masculină este mai puțin incluzivă
- UAI = aversiunea față de risc
- LTO = orientarea pe termen lung
Mă interesează doar aversiunea față de risc sau frica de risc cum îmi place mie să spun. Ce concluzionăm?
Că ne este extrem de inconfortabil să ne băgăm în situații incerte, unde factorul de risc este ridicat, chiar dacă factorul de beneficiu este și el la cote înalte.
Nu caut să disec aversiunea românilor față de risc, dar eu sunt convins că există o puternică legătură între ceea ce un om citește și ceea ce un om ajunge să creadă/facă.
Dacă citești doar cărți sau articole care îți servesc rețeta, tu de duci la luptă cu niște arme foarte slabe, pe când în schimb dacă îți dezvolți niște obiceiuri mentale și niște abilități puternice, frica ta de incertitudine scade și ești și mai capabil să faci față.
***
Dacă ne uităm la cifrele respective am putea spune că sârbii o duc ceva mai prost decât noi cu coeficienții ăștia. Încă o informație interesantă și care consider eu că este potrivită în contextul actual.
Există un Education Index și cam așa arăta situația țărilor pe care le-am comparat mai sus:
- Danemarca – locul 1
- Ungaria – locul 29
- Bulgaria – locul 44
- România – locul 52
- Serbia – locul 65
Nu pot să mă abțin să nu zic că există o legătură cauzală între programarea mentală colectivă și calitatea educației 
și că felul în care ne educăm sau suntem educați, reprezintă un factor elementar în ceea ce citim, folosim ca bază pentru dezvoltarea noastră și facem în viața de zi cu zi, ca să ne îmbunătățim viața.
Concluzia mea generală este că educația determină comportamentul unei națiuni și materialele pe care îți bazezi procesul educațional influențează calitatea acestei educații.
Bagi rahat pe un capăt al conductei, tot un rahat iese la celălalt capăt. Bagi chestii de bază, demonstrate științific sau cu o bază solidă de experimente care să le ateste și iese o educație solidă, construită pe abilități și obiceiuri, nu pe povești.
Sunt de acord că oamenii au nevoie de acel impuls de a se apuca de treabă, dar dacă impulsul nu este urmat de acțiune, e degeaba, iar când vezi că un articol e dat mai departe de 3000 de oameni, dar niciunul dintre aceștia nu aplică nimic, îți dai seama de fragilitatea practică a acestor conținuturi.
Îți mulțumesc că ai citit acest articol până la final.
