Nu vreau să comentez prea mult asupra procentajelor de promovare ale BAC-ului din ultimii ani.
Este o chestie păcătoasă, care arată cât de mult sistemul educațional românesc s-a dus în jos.
Asta e. Sper să ne revenim și să ne implicăm într-o revoluție a sistemului educațional. Vom vorbi despre revoluție într-un alt articol.
Vreau să trag însă un semnal de alarmă.
Toți copiii care au trecut sau nu au trecut vreodată BAC-ul sunt ai noștri. Ne sunt copii, frați, surori, nepoți, verișori și prieteni.
Fiind ai noștri înseamnă că am avut o anumită responsabilitate față de ei: responsabilitatea de a-i educa puțin câte puțin.
Este o eroare de judecată să crezi că educația se întâmplă doar la școală.
Judith Rodin, președinte al Universității Pennsylvania, declara în 1994 la ceremonia inaugurală:
“Vom concepe o nouă experiență pentru studenții universității noastre. Aceasta nu se va raporta doar la programă, ci și la noi tipuri de cazare, servicii pentru studenți și mentorat cu scopul de a crea o experiență unitară între sala de curs si viața din campus, de la terenul de sport până la laborator.”
Cea mai mare parte a educației se realizează în afara școlii: cei 7 ani de acasă, școala vieții, primul loc de muncă pe timpul verii, viața în cămin, dragostea… Toate aceste medii reprezintă educatori în masă. Formatori de caractere și de personalități.
În toate aceste medii indivizii sunt educați de către cei din jurul lor. De prieteni, nepoți, frați, surori, părinți, unchi, mătuși…
Când spunem că școala a eșuat în a pregăti încă o generație ar trebui să ne luăm și noi o parte din vină.
Una dintre problemele grave ale educării “libere” furnizate de alții este doza de pesimism care ne caracterizează ca nație (în momentul ăsta). Parcă facem tot posibilul să îi deranjăm și să îi racolăm pe alții în durerea noastră.
Dacă mie mi-a mers prost azi la muncă, o să fac cunoscută public durerea mea, în speranța că cineva o să mă înțeleagă și simte la fel.
Imaginează-ți 100 din 150 de prieteni pe care îi ai tu pe Facebook cum fac treaba asta toți sincron.
Ai mai vrea să lucrezi vreodată? Dacă ți se poate întâmpla și ție? Dacă tu o să o duci mai rău ca ei. Îți vine să mergi pe cont propriu.
Pornești o afacere, afli că 80-90% din IMM-uri dau chix în primii 2 ani de viață. Nefiind încrezător în puterile tale, consideri că și tu o să pățești la fel, mai ales dacă nu ai un mentor să te sprijine.
Intri pe Internet și cauți chestii pentru tine. Sunt puține site-uri care propun și susțin schimbarea pozitivă. Şi mai puține sunt site-urile care te educă să te descurci de capul tău.
Există în schimb sute de alternative de chestii care promovează vulgaritate, prostie și “sfârșitul lumii”.
Intri pe Youtube și vezi cum 99% din tot ceea ce înseamnă interacțiune românească sunt certuri, înjurături și vorbe grele aruncate între oameni care nici măcar nu se cunosc.
La televizor se face propagandă politică ieftină. Ţi se povestește despre corupție, prostituție și despre cum majoritatea oamenilor care provoacă astfel de probleme, nu sunt niciodată închiși.
Cu atâta negativism, râcă și ceartă, cred și eu că îți vine să pleci din țară. Te consumă, te face să te îndoiești de tine.
Nu mai vrei să auzi de nimeni și nimic.
Există totuși o scăpare
Consider că lucrurile se pot schimba în bine, dacă ne hotărâm că e cazul să nu mai depindem de cei din jurul nostru ca să ne educăm.
Ca și soluție văd o mișcare dedicată autodidacticismului. Cei care sunt autodidacți nu sunt neapărat olimpici la școală, dar se descurcă. De obicei sunt pur și simplu niște oameni care s-au săturat să mai “mănânce” ceea ce alții le dau.
Sunt oameni care au ales să citească orice carte în afară de ce li s-a dat la școală. Oameni care au ales să își creeze propriile lor locuri de muncă, pentru că nu exista o firmă în domeniul pe care ei îl practică. Oameni care în loc să înjure online, preferă să citească în parc. Oameni care își cumpără o carte în loc de o găleată de aripioare de la KFC.
Sunt oameni care închid robinetul cu negativism și deschid robinetul cu cunoaștere și învățare.
Sunt oameni care iau decizii pentru ei, pentru că știu că dacă nu fac asta va decide altcineva pentru ei.
Sunt oameni care se educă singuri, pentru că înțeleg care sunt riscurile când alții îi educă.
Chiar dacă nu te regăsești acum în rândul acestor oameni, poți schimba felul cum viața “te trăiește”.
Am încă încredere că ne vom trezi din “somnul cel de moarte”.
