Acest articol este scris de Anca Marincaș, autoare a blogului: Cutia Ancuței.
Absolventă a Facultății de Economie – secțiunea Marketing, pasionată de publicitate. Îmi place munca în echipă, scriu cu drag, iar în timpul liber mă implic în diferite activități.
Toate aceste însușiri sunt parte a unui CV, deci ele sunt doar o descriere derizorie a sinelui, afișată în fața unei audiențe.
Fie că e vorba de un grup mai larg de persoane sau de un intervievator, acestea constituie informații primordiale ce trebuiesc menționate, precum ingredientele dintr-o rețetă.
Experiența profesională, studiile absolvite, acțiunile în care ați fost cândva implicat, toate spun o sumedenie de lucruri despre voi.
Însă lucrurile nescrise constituie baza unei personalității puternice și a unei gândiri sănătoase.
Educația, principiile, credințele sau caracterul nu pot fi consemnate cu ușurință în acel CV.
Nimeni nu va trece un timid P.S. la sfârșit, care să menționeze: “Caracterul meu este cel care vă va consolida afacerea” sau “Datorită principiilor mele veți atrage noi clienți în firmă.”
Sunt convinsă că fiecare a trecut, chiar și pentru o singură dată, pragul unui potențial angajator; pot să ghicesc cu un efort minim ce întrebări v-au fost adresate.
Dar vi s-a întâmplat vreodată să fiți întrebat de titlul ultimei cărți pe care ați citit-o? Mă cam îndoiesc. Deși pare că această întrebare este irelevantă, țin să vă contrazic.
O carte nu vorbește doar prin prisma rândurilor așternute pe fiecare filă, ea oferă informații legate și de cel care o citește. Cel care scanează fiecare cuvânt cu respirația tăiată. Cel care ține coperțile prizoniere în propriile mâini pentru a nu-i scăpa vreun cuvânt, vreo metaforă.
Mi-a fost dat să călătoresc destul de des cu trenul, iar acolo am întâlnit fel de fel de oameni care se refugiau printre rândurile unei cărți, unui ziar sau unor reviste. Chiar dacă nu reușeam să deslușesc decât titlul, deja îmi conturam o idee despre acea persoană.
“Mândrie și prejudecată”, “10 pași spre o afacere de succes” sau “Ultimul templier”, toate aceste titluri mi-au fost de mare ajutor punând pe foaia mea imaginară o riglă care îmi trasa o direcție clară.
Astăzi însă, am decis să trimit hazardul în vacanță și mi-am permis să colind prin câteva librării sau parcuri pentru a surprinde acele persoane care citesc.
În loc să stau cuminte și să fiu intrigată de cartea scoasă la lumină de cel de lânga mine, am luat orașul la pas și mi-am intrat în rolul de Sherlock. Cu fiecare înaintare a mea, zona era scanată pe o rază de 4-5 metri. După mulți pași, mi s-au aprins beculețele, iar circuitele au început să trepideze.
Tânăra ce vinde înghețată într-o mică piață, se ascundea de soare în compania unei cărți. M-am oprit în loc și mi-am zis: “Trebuie să aflu ce anume citește! Neaparăt!” Așa că am înaintat fixând coperțile negre până am ajuns destul de aproape s-o întreb: Ce anume citești? – Seducție – Loretta Chase.
Fericită de răspunsul primit, am mulțumit și mi-am continuat drumul, reflectând puțin. Titlul mă duce cu gândul la un roman de dragoste, deci acea tânără este o fire romantică și sensibilă.
Nu mi-a spus-o ea, nu mi-a șoptit-o nicio vrăbiuță, ci a fost opinia formată cu ajutorul cărții. Iar mai apoi convingerea mea avea să fie întărită și de Google. “Ceea ce începe ca o scânteie de dorință între doi dintre cei mai încăpățânați oameni din Londra, ambii maeștri în arta seducției, declanșează un adevărat infern…. și un scandal incendiar.”
Mergând mai departe, mi-am propus să intru într-o librărie care pe lângă mulțimea de povești aflate în ea, mai deține și zone special amenajate pentru cei care își pun grijile în așteptare și se pierd în povești.
Astfel că printre rafturi, am zărit doua fete cu vârste cuprinse între 10-12 ani, care citeau deja de ceva vreme o carte. Fiecare era cocoțată pe un scaun și avea în mâini aceeași carte cu coperți roz.
De această dată însă, n-am fost nevoită să interoghez pe nimeni, căci un afiș mi-a venit în ajutor.
Şcoala fricoșilor 2 – Gitty Daneshvari. O ficțiune pentru copii (asta aveam s-o descopăr ulterior datorită internetului) care promite următorul lucru: “Atât eu, cât și asistentul meu cu chelie pieptănată, Schmidty, buldogul Macaroană și pisicile mele bine dresate așteptăm cu nerăbdare să vă vedem zâmbetele unsuroase cât mai curând.”
Deși am dat vina pe căldură pentru numărul atât de mic a cititorilor aflați prin oraș, am decis să fac o ultimă oprire înainte de a mă îndrepta către casă.
Am ales unul dintre cele mai liniștite parcuri și m-am avântat pe potecile lui primitoare în căutare de cărți. Şi oamenii aparținând acelor cărți! Şi spre surprinderea mea, cel care citea era un el. Părea puțin cam agitat, se uita permanent către cer, apoi iar în carte și părea că nu-și găsește locul.
Mi-am zis, acesta trebuie să fie un roman polițist. Însă mare mi-a fost mirarea când am văzut semne de circulație și indicatoare defilând pe paginile dinaintea lui. Trecând mai departe pe lângă legislație, agitație și indicatoare, am înțeles de unde venea această neliniște.
Şi fără să cunosc alte detalii, mi-a fost suficient să știu ce se află între cele două coperți, numele scrierii sau autorul, pentru a învăța câte ceva despre cei care mă înconjoară.
Căci unele dintre cele mai importante informații le aflăm cu ajutorul cărților, dar și prin intermediul lor.
Roanna Salagean
Vizitati si Cutia Ancutei! Merita!
http://cutiaancutei.blogspot.ro/
Oana Pavel
Primul meu job (profil realist), a fost obtinut dintr-o polemica despre cartea preferata in acel moment 'Crima si pedeapsa' – Dostoievski.
Se pare ca am avut norocul sa imi incep si modelez cariera datorita fortelor ascunse in file.
Ador 'coperţile prizoniere în propriile mâini'!
Anca Sorca
Cred ca interviurile ar fi mai interesante daca ar contine si intrebari legate de ultima carte citita, sau preferata. Pentru ca tu, esti un exemplu clar! O carte pe care o citesti nu este doar o preferinta, ci si o parte a propriei persoane.
Gabriel Nechita
Anca Marincaș păi poate faci o parte a II-a cu interviuri/poveşti de genul 🙂
Anca Sorca
Pai asta chiar este o idee foarte buna! 😀