Eram în centrul Brașovului și așteptam un autobuz. Dacă ai fost prin Brașov știi cum arată Livada Poștei: plină de oameni care așteaptă autobuzul sau care stau tolăniți pe bănci din cauza căldurii (atunci când e cald, că de obicei plouă).
Am urcat în autobuz și am deschis cartea pe care vroiam să o citesc de ceva timp, Open – biografia lui Andre Agassi.
Eu citesc destul de des pe autobuz, de obicei când nu e prea plin, pentru că dacă stau jos și citesc atunci când e plin, seniorii și mamele se uită ciudat la mine și mă înjură ușor în gând pentru că nu le dau locul.
Îmi cer scuze, dar atunci când citesc, nu mă deranjează nimeni și nimic. Nici pe soră-mea, care e acum gravidă cu “ditamai” burta, nu cred că aș observa-o.
Acum autobuzul era gol. Norocul meu.
Mă așez deschid cartea și reiau de unde am rămas. Trec 2 stații, stația de la Teatrul Dramatic și apoi Patria.
Poate ție numele acestor stații nu îți spun mare lucru, dar eu le știu pe de rost, pentru că repet de obicei drumul acesta de 2-3 pe zi și de dragul acestei relatări, îți recomand ca și tu să le reții.
La Patria se urcă o doamnă mai în vârstă, pensionară desigur, cu batic și cu o rochie din-aia mai bătrânească. Părea obosită și gâfâia de la căldură, așa că am anticipat că o să vrea să se așeze pe cel mai apropiat scaun liber. Singurul scaun care avea profilul ăsta era lângă mine, așa că m-am ridicat în avans și am invitat-o să stea jos.
Se așează. Eu mă așez. Mă pun din nou la citit.
Mă întrerupe și mă roagă să îi fac biletul. Îi fac biletul.
Mă pun din nou la citit.
Mă întrerupe și mă întreabă dacă ceea ce am în față și citesc este Biblia. Zic: “Nu”. Nu vreau să deschid o conversație cu această doamnă, nu că nu aș putea să vorbesc cu ea despre diverse, ci pentru că eu vreau să citesc.
Trec 10 secunde și mă întrerupe zicând: “Dacă aveți Biblia acasă, să o citiți!”. Zic “Bine!” și mustăcesc un zâmbet (am citit Biblia când eram în generală, că discutam despre ea la orele de religie pe care le făceam la biserică. Eu sunt romano-catolic).
Mai trec vreo 20 de secunde și iar mă întrerupe: “Ştiți cumva unde este școala 25?”, îi zic “Da, vă spun eu unde să coborâți”. Îmi mulțumește, așteaptă câteva secunde și îmi spune că trebuie să se întâlnească cu cineva. Îi zic ușor sarcastic: “Am înțeles, vă spun eu unde să coborâți”.
În tot schimbul ăsta de replici eu nu mi-am ridicat privirea din carte, pentru că eu vreau să citesc, nu să discut cu doamna.
Mai trec 2 stații, mai erau vreo 2 și trebuia și eu să cobor și mă întrerupe din nou: “Isus te iubește!”. Nu zic nimic, știi deja de ce nu fac asta. “Dumnezeu îți iartă păcatele, chiar și pe cele mari!”.
Stăteam și mă întrebam care păcate? Oare păcătuiesc acum că nu mă bag în seamă cu doamna pentru că eu vreau să citesc?
Nu zic nimic, doar zâmbesc și încerc să o ignor, că nu am chef de discuții despre Biserică. Pentru mine e un subiect tabu, că nu cad de acord cu oamenii și nici nu vreau să le schimb părerea despre credință, e alegerea lor. Totuși tanti asta mă provoca.
Aleg să nu cad în ispită.
Mai trece o stație și probabil văzând că o ignor mă întrerupe din nou și mă întreabă dacă am trecut de școala 25. I-am zis că nu, că aș fi anunțat-o că doar i-am zis că îi zic unde să coboare. I-am zis că la a doua va trebui să coboare.
Vine stația mea, în sfârșit.
Mă ridic, îi zâmbesc și îi spun că nu la aceasta, ci la următoarea va trebui să coboare, că vine “stația de la 25″.
Doamna cred că vroia să îmi mai zică ceva, dar întorc repede spatele.
Dacă îmi mai zicea ceva din nou de Dumnezeu și de Biblie, i-aș fi țipat ca să înțeleagă: “Doamnă, eu vreau să citesc!“.
