Cand eram copii așteptam cu nerăbdare vacanța de vară pentru a merge la bunici.

Zile la rând pline de soare, fructe și legume proaspete din grădină și momente de neuitat ne așteptau cu brațele deschise în fiecare vară.

De la bunici am învătat o mulțime de lucruri mărunte, care poate atunci păreau nesemnificative. Întorcându-ne în timp și gândindu-ne la acele mici lucruri, sunt convins că ți se umple și ție sufletul, cel putin la fel de mult cum mi se întâmplă mie.

Pentru mine aceste clipe vor avea mereu un loc special in sufletul meu. Am învățat multe, fără să îmi dau seama.

Din acest motiv, am încercat să adun câteva citate deosebite pentru ca tu să resimți bucuria aceea deosebită pe care o resimți atunci când descoperi ceva nou, așa cum descopereai atunci când bunicii tăi încercau să te învețe despre lume.

50 de Citate Deosebite

1. “Suntem ceea ce iubim.” – Nichita Stanescu
2. “Ideile apasa tragaciul, dar instinctul incarca arma.” – Don Marquis
3. “Nici un lucru maret din lume nu a fost realizat fara pasiune.” – Georg Wilhelm
4. “Am inteles ca un om poate avea totul neavand nimic si nimic avand totul.” – Mihai Eminescu
5. “De cate ori zambesti la cineva, este un act de iubire, un dar pentru acea persoana, un lucru minunat.” – Maica Teresa
6. “Viziunea ta va fi clara doar atunci cand te poti uita in inima ta”- Les Brown
7. “Fiecare zi pare prea scurta pentru toate gandurile pe care le gandesc, pentru toate plimbarile pe care vreau sa le fac, pentru toate cartile pe care vreau sa le citesc si pentru toti prietenii pe care vreau sa ii vad.” – John Burroughs
8. “Uneori ai succes…iar alteori înveți.” – Robert Kiyosaki
9. “Primăvara dă foc naturii cu trandafiri.” – Victor Hugo
10. “A-ti pune ordine in viata inseamna pur si simplu sa-ti privesti viata si sa incerci s-o intelegi. Sa te intelegi.” – Gabriel Liiceanu
11. “Cel care stă la umbră astăzi, o face pentru că a plantat un copac cu mult timp în urmă.” – Warren Buffett
12. “Inteligenta este aroganta educata.” – Aristotel
13. “Ideile apasa tragaciul, dar instinctul incarca arma.” – Don Marquis
14. “Fii devotat lucrurilor mărunte, căci în ele stă puterea ta.”– Maica Tereza
15. “Nici un lucru important nu a fost vreodata realizat fara pasiune.” – Hegel
16. “Aceasta scurta viata pe care o aveti poate fi transformata intr-un paradis. Aceasta mica planeta este floarea de lotus a paradisului.” – Osho
17. “Viitorul mă interesează foarte mult. Este locul unde am de gând să-mi petrec următorii ani de viață.” – Woody Allen
18. “Semeni o faptă, culegi un obicei; semeni un obicei, culegi un caracter; semeni un caracter, culegi un destin.” – Dalai Lama
19. “Viseaza ca si cum ai trai vesnic, dar traieste ca si cum ai muri azi, caci nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai.” – James Dean
20. “Fericirea nu e ceva gata făcut, ea vine din faptele tale.” – Dalai Lama
21. “Oamenii dau întotdeauna vina pe circumstanțe pentru a justifica cine sunt ei. Eu unul nu cred în circumstanțe. Oamenii care răzbat în această lume sunt cei care se ridică și cauta circumstanțele pe care și le doresc, iar dacă nu le găsesc, le creează.” – George Bernard Shaw
22. “Trăieşte o viaţă onorabilă. Atunci când îmbătrâneşti şi te gândeşti în urmă, vei putea să te bucuri a două oară de ea.” – Dalai Lama
23. “Cred ca unul din cele mai mari riscuri in viata este sa nu ai niciodata curajul sa risti.” – Oprah Winfrey
24. “Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se transformă în ani… dar ce e mai important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă. Spiritul tău este cel care îndepărtează pânzele de păianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşti, simte-te viu. Dacă ţi-e dor de ce făceai înainte, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp… mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine. Fă astfel ca în loc de milă să impui respect. Când nu mai poti să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată.” – Maica Teresa
25. “Trei lucruri ne-au rămas din paradis: stelele nopţii, florile zilei şi ochii copiilor.” – Dante Alighieri
26. “Aproape întotdeauna, cele mai cuprinzătoare cuvinte ale oricărui om sunt cuvintele lui de pe urmă, întrucât le spune cu cea mai adâncă dare de seamă.”– Arsenie Boca
27. “Este o minune să se nimerească leacul pentru un rău a cărui cauză nu se cunoaşte.” – Miguel de Cervantes
28. “Fii realist, dorește-ți mereu imposibilul.” – Paulo Coelho
29. “Când te afli cu capul în nori, nu te simţi bine cu picioarele pe pământ.” – Balzac
30. “Avantajul emoţiilor e că ne induc în eroare, iar avantajul ştiinţei este că nu e emoţională.” – Oscar Wilde
31. “Când va fi să mori nu te uita la întunericul dinainte, ci la lumina ce laşi în urmă. Şi te vei stinge cu zâmbetul pe buze.” – Nicolae Iorga
32. “Nebunia este introducerea speranţei în logică.” – Emil Cioran
33. “Poate alergăm, mergem, ne împiedicăm sau zburăm. Dar să nu uităm niciodată scopul călătoriei sau să pierdem vreo șansă de a vedea un curcubeu.” – Gloria Gaither
34. “Dacă acoperişul este prost făcut şi plin de găuri, ploaia va curge în casă; la fel o minte slabă şi incapabilă de a se controla lasă să intre gândurile negative.” – Buddha
35. “Fii tu însăţi schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.” – Mahatma Gandhi
36. “Soarta se poate schimba, dar firea niciodată.” – Arthur Schopenhauer
37. “Dacă A reprezintă succesul în viață, atunci A este egal cu x plus y plus z. Munca reprezintă x; y înseamnă joaca; iar z – să ști să taci naibii din gură.” – Albert Einstein
38. “Evenimentele vieţii mele sunt operele mele.” – Giuseppe Verdi
39. “Prietenii sunt ca pepenii: încerci o sută şi alegi doi, trei.”– Confucius
40. “Datoria omului este simplă: El trebuie să nu-şi mai lase viaţa să fie un accident nechibzuit.” – Friedrich Nietzsche
41. “Ce puţini oameni ştiu să privească un lucru frumos, fără preocuparea spontană de a spune: “Am vazut ceva frumos”. – Jules Renard
42. “Cel mai frumos machiaj până la urmă rămâne a fi zâmbetul. Nu doar e frumos, ci mai e şi natural, şi cu siguranţă nu poate fi şters cu demachiant.” – Natalia Popusoi
43. “Prieten adevărat este acela care te sfătuiește de bine, iar nu acela care îți laudă nebuniile.”– Anton Pann
44. “Prezentul este o continuă aşteptare a viitorului.”- Blaise Pascal
45. “Prezentul este un reflex din trecut, pentru un viitor mai sigur.”- Octav Bibere
46. “Ziua de ieri este amintirea celei de astăzi, cea de mîine este visul zilei de azi.” – Khalil Gibran
47. “Nu trăi şi mâine, ce nu-ţi place azi!” – Octav Bibere
48. “Faptele de azi nu sunt decât ideile de ieri.” – Vladimir Ghika
49. “Oamenii sunt capabili să zacă întinşi pe spate, vorbind despre căderea omului.” – Henry David Thoreau
50. “De câte ori aş avea posibilitatea, aş face imposibilul.”– David Boia

Care este citatul tău favorit din această listă?

Ai vreun citat care consideri că ar fi trebuit să facă parte din această listă?