Iubitorii de cărți, cred că sunt printre puținele persoane care au preferințe atât de clare și de evidente. Mie chiar mi se pare că sunt persoanele cele mai ușor de mulțumit, pentru că își afișează dragostea față de lectură, cărți și cunoaștere, în repetate rânduri.
10 Lucruri pe care le poți învăța în mai puțin de 48 de ore
O abilitate, poate fi de 10 ori mai utilă, decât un citat interesant pe care tu l-ai subliniat într-o carte.
Din dorința de a sprijini partea practică a cunoașterii umane, vreau să te încurajez să înveți o abilitate nouă în următoarele 48 de ore.
Cele 100 de vorbe de duh ale profesorului de economie
Dau mai departe această listă pentru că reprezintă una dintre cele mai interesante colecții de sfaturi: de la cele mai amuzante la cele mai serioase, de la cele mai simple la cele mai profunde, de la cele mai banale la cele mai ciudate.
7 Minciuni pe care o să le auzi despre visurile tale și pe care ar trebui să le ignori
Nimeni n-a fost vreodată 100% pregătit pentru ceea ce a obținut. Care au fost cele mai bune lucruri din viața ta? Te-ai pregătit intens pentru ele sau ai acționat atunci când au apărut? Viața este o călătorie în care tu înveți.
De Ce Trebuie Să Crezi În Alții
Frankl argumentează faptul că oamenii sunt într-o căutare “disperată” să-și găsească un sens în viață, iar din momentul în care își găsesc unul, vor face tot posibilul să îl atingă, lucru ce va duce către o schimbare în bine a comportamentului acestora.