Cum să te folosești de fericire ca să devii mai productiv [VIDEO]

Azi am plăcerea de a-ți prezenta unul dintre cele mai amuzante speech-uri TED pe care le-am vizionat vreodată.

Am râs cu lacrimi, dar am rămas și cu multe lecții de pe urma vizionării acestui video.

Shawn Achor vorbește despre erorile din cadrul studiilor statistice care în loc să promoveze potențialul unei activități sau al omului, studiile cercetează media, zona de mijloc la care cu toții ne putem raporta.

Pe de o parte această medie ne ajută să ne încadrăm și să ne raportăm la ceilalți, însă nu ne oferă valoarea de care avem nevoie, acel insight, încât să ne dăm seama care este potențialul maxim.

Îți recomand să vezi de mai multe ori următorul TED Talk și să te distrezi și să înveți alături de Shawn Achor.

Transcriptul în română al video-ului:

Când aveam șapte ani și sora mea, doar cinci, ne jucam în partea de sus a unui pat suprapus. Pe atunci, eram cu 2 ani mai mare decât ea… adică sunt și acum mai mare cu 2 ani… dar atunci însemna că trebuia să facă tot ce făceam eu, iar eu voiam să mă joc de-a războiul. Deci eram pe patul nostru suspendat. Pe o parte a patului îmi pusesem toți soldățeii și armamentul. Pe partea cealaltă, erau toți poneii surorii mele, pregătiți pentru un atac al cavaleriei.

Sunt două variante a ce s-a întâmplat de fapt în acea după-amiază, dar, deoarece sora mea nu e cu noi astăzi, să vă spun povestea adevărată… (Râsete) …și anume că sora mea este cam împiedicată. Cumva, fără să fie ajutată sau împinsă de fratele mai mare, brusc, Amy a dispărut de pe patul de sus și a aterizat cu o bușitură pe podea. Am privit agitat peste marginea patului să văd ce se întâmplase cu sora mea căzută și am văzut că aterizase dureros pe palme și genunchi, cu toate patru pe podea.

Eram agitat, căci părinții îmi dăduseră sarcina să mă asigur că eu și sora mea ne jucăm frumos și cât mai liniștiți. Având în vedere că îi rupsesem mâna lui Amy doar cu o săptămână mai înainte… (Râsete) …împingând-o eroic din fața unui glonț tras de un lunetist imaginar, (Râsete) pentru care nici acum nu mi-a mulțumit, încercam din răsputeri… Ea nici nu l-a văzut venind… Încercam din răsputeri să fiu cât mai cuminte.

Am văzut chipul surorii mele, acel val de durere, suferință și surprindere amenințând să erupă din gura ei și să-i trezească pe părinții mei din somnul lung de iarnă la care merseseră. Am făcut singurul lucru la care mintea mea disperată de șapte ani s-a putut gândi ca să evite tragedia. Dacă aveți copii, ați văzut asta de sute de ori. Am spus: “Amy, stai! Nu plânge! Ai văzut cum ai aterizat? Niciun om nu aterizează așa în patru labe. Amy, cred că asta înseamnă că ești unicorn.”

(Râsete)

Trișam, căci sora mea își dorea cel mai mult pe lume să nu fie Amy, sora de cinci ani rănită, ci Amy, unicornul special. Desigur, această opțiune nu se ivise în creierul ei până atunci. Vă imaginați cum biata mea soră manipulată era într-un conflict, căci micuțul ei creier încerca să dedice resurse ca să simtă durerea, suferința și surpriza pe care le trăise sau să se gândească la nou-descoperita identitate de unicorn. Şi cea de-a doua a câștigat. În loc să plângă și să nu se mai joace, să-i trezească pe părinți, cu toate consecințele negative pe care le-aș fi suportat, i-a răsărit un zâmbet pe toată fața și s-a urcat înapoi în pat cu grația unui pui de unicorn… (Râsete) …cu un picior rupt.

Ce am descoperit la această fragedă vârstă de cinci sau șapte ani… habar nu aveam pe atunci… era ceva ce va deveni avangarda revoluției științifice ce s-a petrecut după două decenii a felul cum privim creierul uman. Descoperisem ceva numit psihologie pozitivă, motivul pentru care mă aflu azi aici și motivul pentru care mă trezesc în fiecare zi.

Când am început să vorbesc despre aceste cercetări în afara mediului academic, prin companii și școli, primul lucru pe care mi-au spus să nu-l fac este să nu începi discursul cu un grafic. Eu vreau să încep discursul cu un grafic. Graficul pare plictisitor, dar este motivul care mă încântă și pentru asta mă trezesc zilnic. Acest grafic nu înseamnă nimic; sunt date false. Ceea ce am descoperit…

(Râsete)

Dacă aș obține aceste date după ce v-aș studia pe voi, aș fi încântat, pentru că este clar că apare un tipar aici, iar asta înseamnă că voi fi publicat, și asta contează cu adevărat. Faptul că e un punct ciudat deasupra curbei înseamnă că e un ciudat în încăpere… Ştiu cine ești, te-am văzut mai devreme… nu-i nicio problemă. Nicio problemă, după cum majoritatea știți, căci pot șterge acel punct. Îl pot șterge, căci sigur e o eroare de măsurătoare. Ştim că e o eroare de măsurătoare, căci îmi dă datele peste cap.

Unul dintre primele lucruri pe care îi învățăm pe oameni la cursurile de economie, statistică, afaceri și psihologie e cum eliminăm ciudații într-un mod valabil din punct de vedere statistic. Cum eliminăm valorile diferite ca să găsim linia cea mai potrivită? Ceea ce este minunat dacă vreau să aflu câte pastile Advil să ia în medie o persoană – două. Dar, dacă sunt interesat de potențialul vostru, de fericire sau productivitate, energie sau creativitate, creăm cultul mediei prin știință.

Dacă pun întrebarea: “Cât de repede poate învăța un copil să citească în clasă?” oamenii de știință schimbă răspunsul la “Cât de repede un copil mediu învață să citească în acea clasă?” și adaptăm clasa spre medie. Dacă ești sub media acelei curbe, psihologii sunt încântați, căci înseamnă că ai depresie sau altă problemă sau, să sperăm, amândouă. Sperăm să fie ambele căci modelul nostru de afaceri este că, dacă ai venit la o ședință de terapie cu o problemă, vrem să ne asigurăm că pleci știind că ai 10, ca să revii iar și iar. Ne întoarcem și la copilărie dacă e necesar, dar, până la urmă, vrem să te facem din nou normal. Dar normalitatea nu prea e media.

Ceea ce eu și psihologia pozitivă propunem este că, dacă studiem ceea ce e aproape de medie, vom rămâne aproape de medie. Apoi, în loc să ștergem valorile diferite pozitive, cum am făcut eu intenționat este să intervenim într-o astfel de populație și să spunem “De ce?” De ce unii dintre voi sunt așa mult deasupra curbei în materie de capacitate intelectuală, atletică, muzicală, creativitate, niveluri de energie, rezistența în fața schimbării, simțul umorului? Orice ar fi, în loc să vă șterg, vreau să vă studiez. Deoarece poate putem strânge informații, nu doar despre cum să aducem oamenii spre medie, ci cum putem ridica întreaga medie în școlile și companiile din toată lumea.

Motivul pentru care acest grafic e important pentru mine este că, atunci când mă uit la știri, mi se pare că majoritatea informațiilor nu sunt pozitive, ci negative. Majoritatea sunt despre crime, corupție, boli, dezastre naturale. Şi, foarte repede, creierul meu începe să creadă că este proporția corectă dintre negativ și pozitiv în lume. Creează ceva numit sindromul facultății de medicină. Dacă știți persoane care au fost la Medicină, în primul an de pregătire medicală, citind o listă cu toate simptomele și bolile ce pot apărea, își dau brusc seama că le au pe toate.

Am un cumnat pe nume Bobo – e cu totul altă poveste. Bobo s-a căsătorit cu Amy-unicornul. Bobo m-a sunat de la Facultatea de Medicină din Yale și a spus: “Shawn, am lepră.” (Râsete) Care, chiar și la Yale, e extraordinar de rară. Dar nu aveam idee cum să-l consolez pe bietul Bobo, căci tocmai trecuse de o săptămână de menopauză.

(Râsete)

Ceea ce descoperim nu e neapărat realitatea care ne conturează, ci lentila prin care creierul vede lumea care conturează realitatea. Dacă putem schimba lentila, nu doar că ne putem schimba fericirea, putem, în același timp, schimba orice rezultat educațional sau de afaceri.

Când am aplicat la Harvard, a fost o provocare. Nu mă așteptam să intru, iar familia mea nu avea bani pentru colegiu. Am primit o bursă militară peste două săptămâni și mi-a permis să merg. Brusc, ceva ce nu era nici măcar o posibilitate a devenit realitate. Când am mers acolo, credeam că și ceilalți o văd ca pe un privilegiu, că sunt bucuroși să se afle acolo. Chiar dacă ești într-o clasă plină de oameni mai deștepți decât tine, te bucuri doar să fii în acea clasă, eu așa mă simțeam. Dar am descoperit acolo că, în timp ce unii simt asta, când am terminat după patru ani și am petrecut următorii opt ani dormind în căminele studenților… Mi-a cerut Harvardul asta, nu eram cel tip. (Râsete) Eram funcționar Harvard, consiliam studenții pe parcursul celor patru ani grei. Cât am predat și din cercetări am descoperit că acești studenți, indiferent de cât sunt de fericiți de succesul lor inițial de a intra la această școală, după două săptămâni creierul lor nu se concentra pe privilegiul de a fi acolo, nici pe filozofia sau fizica lor. Creierul se concentra asupra concurenței, volumului de muncă, a greutăților, stresului, să se plângă.

Când am fost prima dată acolo, am intrat în sala de mese a bobocilor, unde prietenii mei din Waco, Texas, locul unde am crescut eu… Ştiu că unii dintre voi ați auzit de el. Când veneau în vizită, se uitau în jur și spuneau: “Această sală de mese seamănă cu ceva de la Hogwarts, din filmul Harry Potter”, și așa este. Aici este Hogwarts din “Harry Potter” și acesta este Harvardul. Când vedeau asta, spuneau: “Shawn, de ce îți irosești timpul studiind fericirea la Harvard? De ce un student la Harvard ar fi nefericit?”

În această întrebare este cheia înțelegerii științei fericirii. Căci întrebarea presupune că lumea noastră exterioară determină nivelul de fericire, când, în realitate, dacă știu totul despre lumea ta externă pot prevedea doar 10% din nivelul tău de fericire pe termen lung. 90% din fericirea pe termen lung nu este determinată de lumea exterioară, ci de felul în care creierul nostru procesează lumea. Şi, dacă îl schimbăm, dacă schimbăm formula pentru fericire și succes, putem schimba felul în care putem influența realitatea. Am descoperit că doar 25% din succesele la locul de muncă sunt determinate de I.Q. 75% din succesele joburilor sunt influențate de nivelul de optimism, susținere socială și abilitatea de a vedea stresul ca o provocare, nu o amenințare.

Vorbeam cu probabil cel mai prestigios internat din New England și au spus: “Ştim deja asta. Așa că, anual, nu doar le predăm elevilor, avem o săptămână pentru starea de bine. Şi suntem foarte entuziasmați. Luni seara expertul mondial vine să vorbească despre depresia la adolescenți. Marți seara e despre violența în școli și acte de intimidare. Miercuri seara e despre tulburări de alimentație. Joi seara este despre consumul de droguri. Şi vineri seara alegem între sex neprotejat și fericire.” (Râsete) Am spus: “Așa sunt serile de vineri pentru toată lumea.” (Râsete) (Aplauze) Mă bucur că v-a plăcut, dar lor nu le-a plăcut deloc. Liniște la telefon. În acea tăcere, am spus: “Ar fi o plăcere să vorbesc la școala voastră, dar să știți că nu-i o săptămână despre starea de bine, ci despre starea de rău. Ați subliniat lucrurile negative care se pot întâmpla, dar nu ați vorbit despre cele pozitive.”

Lipsa bolii nu înseamnă sănătate. Iată cum ajungem la sănătate: Trebuie să inversăm formula pentru fericire și succes. În ultimii trei ani, am călătorit în 45 de țări diferite, colaborând cu școli și companii în mijlocul unui declin economic. Am descoperit că majoritatea companiilor și școlilor urmează următoarea formulă a succesului: Dacă muncesc mai mult, voi avea mai mult succes. Şi, dacă am mai mult succes, voi fi mai fericit. Pe asta se bazează stilul de a crește copiii, de management, modul cum ne motivăm comportamentul.

Problema e că este nesusținut științific și invers din două motive. Primul, de fiecare dată când creierul are un succes, doar ridici ștacheta referitoare la aspectul succesului. Luăm note bune, acum trebuie să luăm note și mai bune, ai intrat la o școală bună și apoi intri la o școală și mai bună, ai o slujbă bună, trebuie să obții una și mai bună, atingi targetul de vânzări, îți vei schimba targetul de vânzări. Dacă fericirea e de partea opusă a succesului, creierul tău nu ajunge nicicând acolo. Ceea ce am făcut e să împingem fericirea dincolo de orizontul cognitiv, ca societate. Asta e pentru că noi credem că trebuie să avem succes și atunci vom fi fericiți.

Dar creierul nostru funcționează invers, asta e problema reală. Dacă poți crește nivelul pozitivității cuiva în prezent, creierul lor trăiește ceea ce am numit avantajul fericirii, creierul tău, la pozitiv, evoluează mult mai bine decât la negativ, neutru sau stresat. Inteligența, creativitatea și nivelul de energie cresc. De fapt, am descoperit că orice rezultat al ocupației tale se îmbunătățește. Pozitiv, creierul e cu 31% mai eficient decât negativ, neutru sau stresat. Ești cu 37% mai bun la vânzări. Doctorii sunt cu 19% mai rapizi, mai preciși la găsirea diagnosticului corect la pozitiv, față de negativ, neutru sau stresat. Ceea ce înseamnă că putem inversa formula. Dacă putem găsi o cale de a deveni pozitivi în prezent, creierele noastre vor funcționa cu mai mult succes căci putem munci mai repede, mai mult și mai inteligent.

Pentru a putea face acest lucru, trebuie să inversăm formula, ca să putem vedea de ce sunt creierele noastre în stare. Căci dopamina, care plutește în sistemul nostru când suntem pozitivi, are două funcții. Nu vă face doar mai fericiți, activează toate centrele de învățare din creier, permițându-vă să vă adaptați diferit la lume.

Am descoperit că sunt întotdeauna modalități de a vă antrena creierul pentru a putea deveni mai pozitiv. În doar două minute, timp de 21 de zile la rând, vă puteți reconfigura creierul, permițând creierului să funcționeze cu adevărat mai optimist și cu mai mult succes. Am făcut aceste lucruri în cercetări la fiecare companie la care am lucrat, punându-i să scrie trei lucruri noi pentru care sunt recunoscători, timp de 21 de zile la rând, trei lucruri noi în fiecare zi. La final, creierul începe să rețină un model de a explora lumea, nu pentru ce e negativ, ci pentru ce e pozitiv mai întâi.

Ţinând un jurnal despre o experiență pozitivă pe care ai avut-o în ultimele 24 de ore permiți creierului să o trăiască din nou. Exercițiul îți învață creierul că comportamentul tău contează. Am aflat că meditația permite creierului că treacă de ADHD-ul cultural pe care l-am creat încercând să facă mai multe sarcini în același timp și permițând creierului să se concentreze asupra sarcinii actuale. În sfârșit, faptele bune la întâmplare sunt fapte bune conștiente. Îi punem pe oameni, când își deschid căsuțele de e-mail, să scrie un mesaj pozitiv, lăudând sau mulțumind cuiva din rețeaua lor de susținere socială.

Făcând aceste activități, antrenând creierul așa cum ne antrenăm corpurile, am descoperit că putem inversa formula fericirii și a succesului și, făcând acest lucru, nu doar creăm unde de pozitivitate, creăm o adevărată revoluție.

Mulțumesc mult!