Acest articol este extras din The BLACKBOX, un newsletter săptămânal despre productivitate, mindhacks și learning. Citește aceste materiale cu mult timp înainte ca ele să apară pe blog, abonându-te GRATUIT la The BLACKBOX.
Ești în cameră la calculator. Te ridici de la birou și te duci în bucătărie. Ajungi în bucătărie și uiți pentru ce ai ajuns acolo. Ce trebuia să faci? Te duci la frigider poate îți amintești… Nimic. Te întorci la calculator cu gândul că tocmai ai avut un “semn de bătrânețe” și parcă memoria nu o mai ai așa ca pe “vremuri”.
Nu ești singura persoană care ar trăit un astfel de episod de lapsus.
Tocmai ai suferit de o “eroare” a memoriei de lucru.
“Memoria de lucru” este responsabilă cu manipularea pe termen scurt a cunoștințelor, informațiilor și a comportamentelor. Acest tip de memorie controlează procese cognitive precum controlul și direcționarea atenției memoriei pe termen scurt. Memoria de lucru îți afectează capacitatea de a integra, procesa, elimina sau recupera informațiile ce îți sunt necesare pe termen scurt.
În 1950 un psiholog de la Princeton, George Miller, a argumentat că putem reține până la 7 “bucăți” de informații diferite în același timp. În timp, această cantitate s-a redus prin multiple experimente făcute de psihologi la maxim 3-4.
Memoria de lucru este influențată de ceea ce oamenii din neuroștiințe numesc “încărcătură cognitivă” (cognitive load).
Încărcătura cognitivă = cantitatea de informații care intră în conștiența noastră (conștiență = acea stare în care suntem atenți la ce se întâmplă cu noi sau în jurul nostru).
De fiecare dată când încărcătura cognitivă depășește memoria de lucru, ne luăm o țeapă de la creier și se manifestă aceste lapsusuri spontane. Informația iese din mintea ta înainte să fie procesată și treacă în memoria de lungă durată. Când transferi ceva în memoria de lungă durată, acel “ceva” este mai accesibil și poți converti informația în cunoștințe și abilități ulterior.
Semne ale supraîncărcării memoriei de lucru:
- Nu poți gândi critic și să analizezi un volum de date complex
- Nu poți abstractiza și organiza informația cum trebuie
- Uiți mult prea des informații care se dovedesc a fi utile
Cercetătorul în neuroștiințe Torkel Klingberg spune că “uneori suntem nevoiți să ne reamintim la ce trebuia să ne concetrăm de prima dată”. Atenția îți devine mult mai ușor de distras și te simți prins într-un vârtej.
Profesorii și psihologii știu că nu-ți pot “pasa” prea multe informații pentru că o să aibe de suferit capacitatea ta de a le reține (comprehensiune mică a informațiilor).
Faptul că ești pasionat de rețele sociale și web surfing face situația și mai dificilă, fiind constant expus la un volum mare de informații care vin din toate părțile.
Chiar dacă uneori simți nevoia să te scufunzi în foarte multă informație, pentru că îți dă o iluzie a conectivității și totul parcă e extrem de stimulant, încărcătura cognitivă pe care memoria ta de lucru trebuie să o suporte este mult prea mare pentru ca ea să fie transformată în ceva de folos pentru tine.
Ca să nu mai suferi de astfel de episoade de “uitare subită” va trebui să strângi robinetul cu informații:
- Fii mai selectiv cu ce informații alegi să citești sau să consumi zilnic
- Redu gradual timpul petrecut pe site-uri care te inundă cu informație necalitativă sau greu de organizat (Facebook, Twitter, bloguri, site-uri de știri)
- Organizează informația astfel încât să îți fie mai ușor să o parcurgi (documente așezate în foldere speciale, mail-uri arhivate în diverse forme, contacte organizate în diverse grupuri)
Dacă vrei să nu mai uiți informații care par ușor de pus în acțiune, trebuie să împaci memoria de lucru cu încărcătura cognitivă și să nu te încarci cu informații inutile. Cu cât devii mai abil în a evita informația de tip “zgomot” o să te poți concentra mai ușor, o să reții mai bine ceea ce citești sau ceea ce ți spune și nu o să mai uiți niciodată de ce te-ai dus în bucătărie.
Acest articol este extras din The BLACKBOX, un newsletter săptămânal despre productivitate, mindhacks și learning. Citește articole de calitate superioară cu mult timp înainte ca ele să apară pe blog, abonându-te GRATUIT la The BLACKBOX.
Ilina Ilina says
PROIECT NOU!
Va asteptam urgent in echipa noastra, ca parteneri intr-o retea de MARKETING.Noi oferim curs gratuit si complet de instruire .Activitatea este deosebit de simpla si de viitor.Nu iti trebuie decat calculator,internet si 3 ore din timpul tau liber pentru a castiga bani.Garantam seriozitate si cerem seriozitate absoluta. Pentru mai multe detalii, contactati imediat unul dintre membrii echipei noastre, la una din adresele noastre de email:
homework1946@yahoo.com