Ce se întâmplă atunci când scapi din mână o furnică

Acest răspuns la întrebare este extras din cartea “Bine că ești tu deștept” de John Farndon, pe care ți-o recomand și ție, pentru că e plină de întrebări curioase.

Dacă vrei exemple de astfel de întrebări, îți recomand articolul nostru: “Te crezi deștept? 29 de întrebări care te vor pune la încercare”.

Prima variantă de răspuns ar fi deci aceea că furnica – dacă este vorba despre specia nezburătoare, fără aripi – cade la pământ, accelerând spre sol ca urmare a tracției gravitaționale reciproce exercitate între însectă și pământ. Pleosc!

Dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Furnicile sunt așa de mici și de ușoare, încât căderea lor este considerabil frânată de rezistența aerului, adică de coliziunea insectelor cu numeroasele molecule de aer. Astfel, în vreme ce un om poate atinge viteza maximă – terminală, i-am putea spune – de aproximativ 50-90 m/s, majoritatea furnicilor sunt atât de ușoare încât viteza lor terminală este suficient de mică pentru a le permite să plutească lin în jos, asigurându-le supraviețuirea atât în timpul căderii, cât și la impactul cu solul.

Cercetări recente efectuate în regiunile tropicale din Peru au demonstrat că furnicile lucrătoare fără aripi fac parte dintre specfiile animale zburătoare ale lumii sau, mai degrabă, plutitoare. Când dai drumul de sus unei furnici, aceasta se prăbușește mai întâi vertical. Apoi, asemenea unui practicant al skydiving-ului în primele momente ale căderii libere – insecta își întinde picioarele pentru a-și mări capacitatea de frânare și de control. În cele din urmă, mișcându-și membrele pentru a controla direcția prin intermediul frânării, trece la o plutire lină, cu aproximativ 4 m/s. Aparent plutește înapoi, cu spatele, fiindcă picioarele din spate sunt mai lungi decât cele anterioare.

Dar fizica nu se oprește aici, fiindcă până și într-o mișcare simplă, precum lăsarea unei furnici să cadă, se activează o serie complexă de forțe de actiune și de reacțiune. Trebuie să ne amintitm, de exemplu că atracția gravitațională are un caracter mutual. Astfel, când scapi din mână o furnică, aceasta cade spre sol, dar concomitent solul se deplasează în sus, spre ea. Desigur, masa furnicii este atât de mică, iar cea a Pământului atât de mare, încât mișcarea ascendentă a solului este infinitezimală, dar alte măsurători de precizie ne asigură că, deși extrem de redusă, ea există în realitate. În plus, așa cum arată a treia lege a mișcării formulate de Netwon, fiecare acțiune are o reacțiune egală și de sens contrar. In consecință, actiunea de a drumul din mână unei furnici va avea propria sa reacțiune, indectectabil de mică, asupra mâinii dumneavoastră.

Şi, dacă tot vorbim despre mișcări indetectabil de mici, să ne amintim de teoria haosului și de celebra aserțiune făcută de Edward Lorenz, anume că “bătaia din aripi a unui fluture în Brazilia poate declanșă o tornadă în Texas” – dat fiind faptul că infimele deplasări de aer cauzate de aripile fluturelui pun în acțiune un vârtej tot mai amplu și mai complex de mișcări, care culminează cu o tornadă undeva departe. Prin urmare, chiar și un eveniment insignifiant cum este căderea unei furnici poate avea consecințe multiple și imprevizibile la orice scară, de la cea mai minusculă la cea gigantică. De aceea, este imposibil să spunem cu certitudine ce se poate întâmpla când lăsăm o furnică să cadă. Teoria generalizată a relativității, formulată de Einstein, conferă un aspect sumplimentar acestui caz aparent banal. În viziunea savantului, gravitația acționează prin distorsionarea continuumului spațio-temporal. Astfel, chiar și o mișcare de amploare redusă a masei – masa furnicii care coboară spre pământ – va alterna infinitezimal țesătura spațio-temporală. Şi, desigur, mișcarea furnicii și a pământului deopotrivă vor determina – conform teoriei restrânse a relativității – o modificare (inimaginabil de mică) a relației dintre dumneavoastră și insecta în cauză.

În ultimă instanță, răspunsul la întrebarea noastră depinde de ceea ce doriți dumnevoastră să știți.