Business-ul despre care se vorbește însă în “Cum să livrezi fericire“, este un business mai atipic. Este vorba de Zappos, o companie care nu s-a uitat la bani când a venit vorba de relația cu clientul și care a trecut printr-o serie de hopuri până să ajungă să vândă de 1,2 miliarde de dolari în 2009.
Această recomandare de carte face parte din provocarea “Citește 1 carte pe săptămână” în care îi am ca și parteneri pe cei de la Editura Publica.
Zappos este una dintre cele mai apreciate companii din întreaga lume, este în topul firmelor în care e cel mai fain să lucrezi și este una dintre cele mai deschise transparente organizații.
Este atât de transparentă, încât îți poți comanda gratuit cartea lor de cultură organizațională.
Am mai discutat despre Tony Hsieh (CEO-ul Zappos și numele lui se pronunță Shey), compania lui și cum anume este un brand care livrează fericire mai demult un pic.
Azi o să îți povestesc despre ce anume m-a învățat Tony Hsieh prin această carte.
10 Lucruri pe care le-am învățat din Cum să livrezi fericire de Tony Hsieh:
1. Banii nu contează, decât dacă îi folosești ca un mijloc, dar poți fi fericit și fără prea mulți bani.
2. În viață și în afaceri o să dai de o grămadă de probleme, de aceea este atât de greu și totuși atât de frumos să reușești.
3. Trebuie să riști mult, trebuie să ai grijă, trebuie să fii pregătit să îți pui pielea la bătaie.
4. Ţine cont de dezvoltarea oamenilor, implică-i în ceea ce faci, iar ei vor rămâne lângă tine și în vremuri grele.
5. Dacă ai un scop și faci lucrurile din pasiune, vei munci mai bine, mai mult și mai deștept.
6. Cultura organizațională contează mai ales când vrei să produci creștere exponențială.
7. Ia-ți lângă tine oameni cel puțin la fel de pasionați și deștepți ca tine.
8. Storytelling-ul este o metodă extraordinară de a transmite idei.
9. Ţine-te de treabă cât poți de mult.
10. Oamenii își doresc indiferent dacă e vorba de business sau viață, să fie fericiți. Așa că trebuie acesta să fie obiectivul tău: să îți faci prietenii, clienții, angajații, partenerii fericiți.
Cartea este plină de sfaturi cu bun simț dar și cu o grămadă de idei contraintuitive, ex:
- plătește-ți candidații la job cu 2000 de dolari să renunțe la aplicarea în companie.
- stimulează-ți angajații să-și dorească să avanseze în companie, urmând training-urile de care tu știi că au nevoie să fie competenți pe viitoarele poziții.
- nu mai monitoriza durata convorbirilor cu clienții și lasă-i pe angajați să își folosească cea mai bună judecată.
Acestea sunt doar câteva idei pe care le-am deprins din această carte.
Cum să livrezi fericire de Tony Hsieh este o carte amuzantă, ușor de citit și pe care o înțelegi din prima.
O recomand tuturor celor interesați de cultură organizațională, povestea Zappos și de care au fost lucrurile pe care aceștia le-au făcut să reușească.
Deși este plasată într-un context 100% american, sunt multe idei pe care le poți prelua și le poți implementa în afacerea ta.
Cei care vor citi această carte, le recomand să intre mai adânc și în studierea fericirii și a gândirii contraintuitive, pentru că vor face din această carte un ghid mult mai practic.