Te-ai întrebat vreodată după ce ai văzut un film bun dacă a fost inspirat dintr-o carte?

De cele mai multe ori observi detalii, acțiuni ce nu au putut fi introduse în film. De aceea merită să citești cartea.

Am selectat o parte din cărțile mele preferate care au servit drept inspirație pentru filme deși sunt sigură ca sunt mult mai multe cărți ecranizate ce merită să fie menționate. 🙂

Vrăjitorul din Oz de Frank Baum

Această carte ne prezintă călătoria lui Dorothy împreună cu cătelul ei Toto prin ținutul marelui Vrăjitor din Oz. În aventura lor, aceștia își fac serie de prieteni neobijnuiți care îi ajută să treaca peste obstacolele vrăjitoarei rele.

În cazul acestei cărți, e greu să spun dacă filmul este mai cunoscut decât cartea. Cert este că filmul din 1939 a avut un buget extraordinar și a fost printre primele filme color.

Ce m-a surprins foarte plăcut la această sunt machiajul, decorurile și costumele foarte bine executate prin care producatorii au sugerat călătoria lui Dorothy. În schimb, ecranizarea din 2013 îți prezintă povestea din perspectiva vrăjitorului si cum a ajuns acesta să conducă ținutul.

Cumpara cartea

Eu sunt Malala de Patricia Mccormick si Malala Yousafzai

La cinsprezece ani, atunci când majoritatea dintre noi ne gândim la jocuri pe telefon si vedete.

Malala luptă pentru viața ei și pentru lucrurile în care crede.  Sună fastuos, dar dacă citești cartea si te uiți la filmul apărut in 2015 te vei convinge de ce această tânără domnișoară a devenit un simbol pentru educație si pentru femeile din toată lumea.

Faptul că această carte este scrisă sub formă de jurnal mi-a placut foarte mult.

Cu acest stil unic, am reușit să traiesc alături de Malala frica de talibani dar și curajul de a-i înfrunta.

Cumpara cartea

Marțianul de Andy Weir

Crezut mort de colegii lui de echipaj, Mark Watney  este lăsat în urmă pe Marte.

Acesta trebuie să găsească o metodă pentru a ajunge înapoi pe pământ în timp ce trebuie să supraviețuiască cu puținele resurse ce le mai are.  Ecranizarea acestei cărți îți stimulează imaginația la fel de mult ca și cartea.

M-a surprins plăcut modul în care regizorii au reușit să introducă un umor discret.

Cumpara cartea

Flori pentru Algernon de Daniel Keyes

Cartea scrisă sub formă de rapoarte de proces, îl are în prim plan pe Charile Gordon.

Un tânăr retardat care se oferă volunar pentru un experiment în urma căruia Algernon, un șoricel de laborator a fost făcut foarte deștept. În paralel cu firul poveștii, am aflat cum este copilăria acestuia si greutățile prin care trece un copil retardad.

Filmul apărut în 2000 reușeste să păstreze esența unică a cărții prin performanța câștigătoare a lui Matthew Modine.

Cumpara cartea

Castelul de Sticlă de Jeannette Walls

O carte a copilăriei, acest bestseller te surprinde cu momente amuzante, dialoguri de toate felurile. Una dintre acele cărți care m-a trimits cu gândul la jumbușlucurile copilariei.

M-a surprins foarte plăcut cum Jeannete Walls reușește să combine foarte frumos tragedia unei familii nonconformiste. Pentru care originalitatea sunt mai importante decât confortul pe care ți-l oferă societatea cu bucuriile copilăriei.

Acest roman stă la baza uneia dintre cele mai așteptate ecranizări din 2017.

Cumpara cartea

Pinguinii domnului Popper de Richard Atwater și Florence Atwater

Filmul apărut în 2011 este o adaptare contemporană a cărții clasice.

În carte Popper este un zugrav sărac care visează să plece în expediție în Antarctica, pentru a studia pinguinii la fel ca eroul lui.

Spre surprinderea lui, acesta îi trimite doisprezece pinguini, iar din momentul acela totul are o întorsătură amuzantă. În schimb, chiar dacă în film, Popper este un om de afaceri imatur care moșteneste pinguinii.

Nu m-a dranjat deloc, pentru că performanța lui Jim Carrey, ca de obicei, nu lasă de dorit.

Cumpara cartea

Harry Potter de J.K. Rowling

Cred că puțini sunt aceia care nu s-au bucurat de aventurile lui Harry, de magia lumii lui, de prietenia și provocările care îl întâmpinau la fiecare pas.

Cartea în schimb mi-a provoacat imaginația cum nu multe cărți reușesc și m-a implicat atât de frumos în aventurile personajelor încât la un moment dat aveam impresia că nu mai sunt un “muggle”.

Cumpara cartea

Percy Jackson de Rick Riordan

Faptul că zeii coboară din Olimp, se îndrăgostesc de pământence și fac copii cu acestea nu este un lucru nou pentru noi.

Dar cum ne arată acest bestseller viața semizeilor în ziua de azi te va face sa te întrebi dacă nu cumva vecinul ciudat de alături este un satir. Percy este un adolescent din New York, elev la o școală pentru copii cu probleme.

În momentul în care acesta află ca este fiul puternicului Poseidon, intră într-o aventură în care trebuie să recupereze fulgerul lui Zeus de un personaj misterios care vrea să distrugă Olimpul.

Evoluția personajului principal, Percy, mi-a arătat că in fiecare dintre noi se găsește ceva special, iar la momentul potrivit, acest lucru va ieși la iveală.

Cumpara cartea

Deși apreciez mult filmele bune. Nimic nu se compară cu cartea, în care îți este stimulată imaginația, poți construi singur lumea în care se desfășoară acțiunea și poți empatiza mult mai ușor cu trăirile personajelor.

Ce părere ai despre selecția de cărți?

Te-a facut vreuna curios? 🙂

Recommended Posts