Lupta este strânsă, asta vă asigur.

Vă mulţumesc tuturor celor care v-aţi înscris şi abia aştept să decid câştigătorul cărţii pe care o oferă prietenii de la Editura Ch Beck.

Plecând de la definiția de mai sus, a combate stresul se reduce la ideea de a minimiza/elimina(in ideal) factorii negativi care îți provoaca reacțiile anormale asupra corpului și psihicului și a te apropia cât mai mult de ideea ta de echilibru. Așadar, un prim pas logic și general (pentru ca „loc de munca” cuprinde atâtea particularități) ar fi sa identifici acești factori, sa-i privești la microscop, sa-ți dai seama unde ai lăsat lucrurile sa-ți scape de sub control și sa începi, cu mare răbdare și indulgenta fata de tine, sa ii inviți diplomatic la plimbare.

Acum, dacă îți dai seama ca ai intrat in anumite situații stresante pe care nu le poți schimba curând, pentru ca s-a produs o reacție de domino încă de la început și, orice ai face, nu mai poți da înapoi și simți ca te îndrepți spre o nevroza isterica, o alta soluție ar fi acceptarea situației, marcarea acestui nefericit eveniment cu o culoare roșu-sângerie in frunte sau undeva foarte vizibil ca „învățătură de minte” pentru data viitoare și te detașezi de ce întâmplă. Mai degrabă te resemnezi. Dar ajuta sa te resemnezi cu o atitudine pozitiva și nu depresiva; accepți situația, aștepți sa treacă, dar continui sa dai ce e mai bun din tine. Si, foarte important, nu dispera! Secretul e sa vezi stresul ca pe o energie creatoare.

Si dai ce e mai bun din tine și mai asculți o melodie de relaxare, te mai plimbi prin parc cu cățelu', cu bicicleta, cu trotineta, mai iei prânzul cu alți prieteni, te mai uiți la o comedie, practici un sport care sa pună accent pe respirație si controlul ei, te joci de-a pictorul pe pereți etc, adică încerci sa nu renunti la lucrurile care te fac fericit in afara programului de lucru și ușor, ușor, lucrurile trebuie sa se schimbe. Cred ca cel mai bun sfat ar fi sa cauți cărți si autori care s-au preocupat de fenomenul stresului. Dezvoltarea inteligentei emoționale joaca și ea un rol protagonist.

Mai cred ca auto-disciplina e calea spre înțelepciunea unei vieți echilibrate, adică felul cum percepi si capacitatea de a absorbi ceea ce este benefic pentru minte și corp este o abilitate greu de naturalizat, dar nu imposibila.

Cred ca e important sa ai o lucida auto-cunoaștere si o joie de vivre naturala iar, de aici, nu exista situații pe care sa nu le poți îmbunătăți in funcție de situația ta particulara, pentru ca, mărturisesc, îmi e imposibil sa dau o rețetă anti-stres general valabila.

E o părere, dar ştii că pe net totul se poate interpreta.

Numai bine şi ţie Raluca.

Pur şi simplu minimizând ceea ce au zis alţii nu îţi va face apreciată părerea. Cred că ştii şi tu asta.

Apreciez stilul tău pragmatic, însă îţi spun sincer că eu nu încurajez comentariile astea care atacă părerea lui X şi lui Y, doar aşa, că perspectiva e diferită.

Nu ştiu cum eşti tu obişnuită să vorbeşti despre persoane pe care nu le cunoşti, dar cred că un dram de respect poţi afişa pt nişte persoane cu care nu ai avut ocazia să faci cunoştinţă cu adevărat :).

Încercăm să fim şi noi mai oameni cu bun simţ? 🙂