Dacă ești unul dintre cei care urmăresc acest blog de ceva mai multă lume, atunci știi sigur că suntem foarte interesați de psihologie, atât de interesați încât promovăm des cărți de psihologie.
De la început am înțeles dacă vrem să avem mai mult succes, atunci va trebui să învățăm să înțelegem cum anume funcționează mintea omului.
Totuși, uneori, cărțile se concentrează prea mult pe un singur subiect și atunci anumite informații mai de ansamblu, trebuie deprinse din alte surse, în cazul nostru specific, documentarele ne sunt cele mai la îndemână.
Mai jos, ai o listă cu 8 documentare despre psihologie foarte bune pe care sunt sigur că o să le devorezi (primul este preferatul meu, l-am văzut deja de 3 ori).
- The Century of The Self – Această serie de documentare ne demonstrează modul în care cei de la putere s-au folosit teoriile lui Freud pentru a încerca și de a controla mulțimea într-o epocă a democrației în masă.
- Fara Limite – Cât timp poți să stai sub apă cu o singură respirație? Audrey Mestre a încercat să doboare recordul mondial scufundându-se la peste 200 de metri adâncime.
- O Istorie Secreta a Creierului – o serie de documentare care explorează istoria brutală a psihologiei experimentale.
- Stephen Fry: Viata Secreta a Maniacilor Depresivi – explorarea bolii de depresie maniacală; o stare puțin înțeleasă de către doctori, dar cu potenţial devastator. Ea afectează în prezent aproximativ două procente din populație.
- Copii Plini de Viata – un profesor de clasa a 4-a, îi învață pe elevii săi nu numai cum să fie studenți, dar şi cum să trăiască. El le dă lecții despre munca în echipă, comunitate, importanța deschiderii, cum să facă față greutăţilor, și prejudiciile cauzate de agresivitate.
- Psihologia Puterii: Conducerea din umbră – setea de putere a existat şi va exista întotdeauna. Cei care refuza să identifice aceasta premiză sunt prinşi într-un mare joc de şah şi exploataţi de forţele acestui joc.
- Minti Minunate: Psihologia Savantului – pentru un neurolog nu poate exista un subiect mai interesant decât mintea unui savant.
- Deprivarea Senzoriala si Izolarea Creierului – oamenii de știință încearcă să investigheze impactul pe care izolarea totală îl poate avea asupra minţilor noastre.
Care este documentarul tău favorit?
Este vreun documentar despre psihologie foarte bun care lipsește de pe lista noastră?