Carti bune si Dezvoltare personala

Design of business

Gabriel February 17, 2012 Recenzii carti Comments Off
Design of business

Felul cum gândeşti determină felul cum evoluezi.

Felul în care gândeşti când vine vorba de afacerea ta, determină felul în care îţi dezvolţi produsele, îţi educi angajaţii, îţi tratezi clienţii, îţi obţii banii.

Majoritatea companiilor cu care am intrat în contact, fie ca şi client, fie ca şi consultant, urăsc să inoveze. Urăsc să producă ceva ce ar putea schimba regulile pieţei. 

design-of-business

De ce?

Pentru că e riscant. E riscant să nu gândeşti cum eşti învăţat în facultate: creează procese scalabile şi repetabile, care aduc rezultatele scontate de fiecare dată.

De fapt, asta este gândirea standard de business. Hai să producem ceva repetabil, care ne aduce cash acum şi peste o lună.

E bine şi rău în acelaşi timp.

E rău că nu suntem strategici şi gândim de pe azi pe mâine. E de bine, pentru că suntem încă vii şi supravieţuim în afaceri.

Design of business, este o carte care vrea să schimbe felul în care gândeşti.

Este o carte care vorbeşte despre cum multe dintre companiile mari şi inovative, gândesc diferit, strategic.

Roger Martin, autorul cărţii Design of business, ştie câteva lucruri despre gândire, pentru că a mai scris o carte numită The Opposable Mind, în care vorbea despre cum gândesc leaderii de top din companiile cele mai performante.

Domnul Martin, consideră că knowledge-ul dintr-o companie trece prin 3 stadii:

  • mister – se descoperă principii şi idei noi şi se explorează. Se petrec mii de ore pe chestii care ar putea să schimbe/revoluţioneze o piaţă. Este practic etapa în care suntem cei mai curioşi.
  • euristică – pe baza descoperirilor făcute, ne facem anumite păreri, ne creăm paradigme. Începem să pragmatizăm ceea ce ştim şi căutăm să unificăm teoriile pe care le avem.
  • algoritm – pragmatizarea absolută a cunoştinţelor pe care le deţinem şi ordonarea lor, astfel încât să obţinem un proces scalabil şi repetabil, ca să producem rezultate previzibile de fiecare dată când aplicăm procesul.

roger-martin-design-of-businessMajoritatea companiilor încearcă să algoritmizeze totul, ca să deţină iluzia controlului, chiar dacă asta înseamnă să renunţe la dezvoltarea de produse noi.

Caută să menţină un lucru de care sunt siguri că merge, nu caută să descopere idei noi sau să inoveze în general, ci aleg să se bată în preţ şi în promoţii.

Roger Martin argumentează că performanţa ridicată şi pe termen lung este realizată de companiile care se concentrează mai mult pe primele 2 etape şi o lasă pe a 3-a mai la urmă.

Cumpara cartea

Acesta dă exemple, deja mult prea cunoscute, precum: P&G, Apple, RIM, Target. Totuşi am fost surprins să dau peste 2 cazuri noi: Herman-Miller, care este un producător de scaune de high-end şi de lux, iar al doilea exemplu este Cirque de Soleil, care a revoluţionat industria circului.

Din păcate exemplele folosite în Design of Business, sunt prea des menţionate prin alte cărţi şi nu ştiu, parcă îi mai fură din “influenţa” exemplului.

Cartea per total este interesantă, mi-ar fi plăcut să fie un pic mai practică, pentru că sunt obişnuit cu cărţi care ofera framework-uri.

Totuşi vorbim de o carte care caută să schimbe paradigme şi să filosofeze pentru un nou gen de gândire, orientate către strategie şi inovaţie continuă, nu să predea un framework despre cum să faci inovaţie.

O recomand celor sunt interesaţi de inovaţie, capitalul intelectual al unei companii şi gândire strategică, pentru restul, s-ar putea să fie un pic cam subţire ca şi conţinut.

Această carte face parte din provocarea “Citeşte 1 carte pe săptămână” şi mi-a fost oferită de partenerii provocării, oamenii buni de la Editura Publica.

Reduceri la cele mai bune carti! Livrare gratuita in 24 de ore in orice colt al tarii pentru produsele aflate in stoc.

Adaugă un comentariu:

About The Author

Sunt pasionat de cărţi şi dezvoltare personală din 2008. Am pornit acest blog în noiembrie 2011 cu scopul de a-i determina pe alţii să devină pasionaţi de propria educaţie şi de autodidacticism. Îmi place marketingul, de aceea m-am făcut şi consultant de marketing. Din când în când mai îmi rezum testele şi ideile pe blogul personal..

Comments are closed.

Read previous post:
Concurs de Dragobete: 1CpS + Okian…

A trecut ceva timp de la ultimul concurs pe care l-am desfăşurat :D. Mecanismul de data aceasta este foarte simplu...

Video inspirational #3: 3 lucruri pe care le-am invatat in timp ce avionul meu se prabusea

Suntem la video-ul inspiraţional cu numărul 3. Dacă le-ai ratat pe primele 2, acestea sunt: Video #1: Încearcă ceva nou...

Close